Clădirea fostei mănăstiri franciscane din Cluj, sediu al Liceului de muzică Sigismund Toduță, a fost revendicată și cîștigată de Ordinul Călugărilor Franciscani. Acesta a crescut chiria, iar Primăria a cedat: i-a luat pe pianiști și violoniști de acolo și i-a mutat într-o hală industrială.
Poate cea mai frumoasă clădire din centrul vechi al orașului a rămas pustie, mișună pe acolo noii clienți, să vadă ce destinații profitabile pot să-i dea. Clădirilor asemănătoare de pe Iuliu Maniu, Biserica Catolică le-a găsit repede mușterii. Le-a dat unor arabi care servesc acolo șaorma și fumează narghilea. Sau au făcut hotel cu restaurant roz la parter.
În primul rînd greșește Ordinul Călugărilor Franciscani, ramură a Bisericii Catolice. Nu a respectat spiritul patrimoniului pe care-l moștenește. Cei care conduc acum Arhiepiscopia catolică clujeană au un simț al afacerii teribil, scot bani din piatră revendicată, mai ceva decît geambașii imobiliari de tranziție. Oricîte argumente ar încerca să aducă spunînd că folosesc banii obținuți pentru biserică, episcopia tot nu se bucură de credibilitate, pe mulți enoriași i-a dezgustat.
Vi-i imaginați pe călugării franciscani, cei care și-au lăsat hainele și s-au îmbrăcat în saci, că ar fi spoliat de bani un chiriaș sau l-ar fi aruncat în stradă? Ce putea fi mai frumos pentru o clădire de mănăstire decît un liceu de muzică? Poate un hotel, o „șaormărie”?
Apoi, greșește Primăria clujeană. Dacă n-aș fi reușit o mai bună negociere a chiriei, le-aș fi făcut o ofertă de cumpărare. Nu se poate ca echipa ce conduce orașul să nu reușească o tranzacție necesară pentru comunitate.
Pentru asta poate ar fi trebuit să renunțe la cîteva straturi de panseluțe (pentru ingrijirea spațiilor verzi Primăria dă 8 milioane de euro anual), la vreo fîntînă arteziană, la cîteva trotuare prost făcute în care bagă bani în mod repetat, unii spun și că știu și de ce. Dar la cîte n-ar fi putut renunța o primărie onestă, cu atenția îndreptată spre nevoile culturale dar și estetice ale orașului.
Dacă liceul de muzică ajunge într-o hală și în clădirea de piatră din centrul orașului apare o cafenea, înseamnă că Primăria nu are habar de valoarea orașului pe care-l conduce. Orice eforturi pentru cumpărarea clădirii ar fi fost necesare trebuiau făcute, aș fi ajuns pînă la Papă cu o astfel de cerere. Pentru că moștenirea franciscană ține și de comunitatea în care se află nu numai de pereții moșteniți juridic. Franciscanii au construit o mănăstire pentru comunitate, nu pentru nevoile pecuniare ale bisericii. Comunitatea ar fi fost îndreptățită să lupte ca să-și răscumpere darul.
În al treilea rînd sînt vinovați clujenii. Îi vedem adunîndu-se în grupuri de influență pentru te miri ce interese imobiliare și de afaceri, pentru cauzele lor sînt în stare să influențeze o primărie, un consiliu, un partid sau toate partidele. De ce nu s-au simțit responsabili, de ce nu i-a interesat pe busnissmanii Clujului ce se întîmplă cu liceul de muzică al orașului?
Nu au dat alarma, nu s-au adunat să găsească o soluție nici barosanii din imobiliare care se dau fini consumatori de cultură, nici universitarii care urlă academic pe la televiziuni, nici patronii de bănci, nici rotaryenii și masonii care beau whiskey pe la cluburi și-și spun elită. O „elită” oportunistă care sub acoperire culturală face afaceri cu orașul. Un acoperiș, o fîntănă arteziană, mobilă pentru un sediu nou sau o pistă de aeroport, orice poate fi bun pentru viitorul afacerilor lor. Liceul de muzică, o clădire franciscană… parcă le-a trecut ceva pe la ureche, au auzit la televizor, dar e treaba Primăriei!
Dacă se forma un grup de negociere și afaceriștii clujeni ar fi pus la bătaie toată știința persuasiunii cu care obțin contracte de la stat în acest oraș, poate ar fi obținut și un preț bun pentru liceul acela.
La începutul secolului trecut, oamenii de afaceri, latifundiarii și industriașii clujeni, dar și universitarii, doctorii, avocații și nevestele lor se întîlneau la serate ca să discute ce mai trebuie făcut pentru oraș ca să fie frumos și de viitor. Strîngeau bani vînzînd cartoline, făceau chetă și așa au construit parcuri, alei, grădini, școli. Dar firește, erau mai bine educați deși la fel de plimbați pe la Viena ca și cei de astăzi.
P.S. Așa-i că la Viena școala de muzică nu este într-o hală?
Galerie foto
Gazetino 
stimata colega, tu pe ce lume traiesti? de cand, ma rog, „elita” clujeana se poate numi asa? vremea oamenilor de buna calitate asezati in fruntea comunitatii a trecut de vreo 70 de ani, acum avem martafoi ahtiati dupa bani si continue dovezi ca „sunt si ei cineva”… in rest, mase preocupate de ziua de azi (maximum cea de maine, nu mai departe), tineri dezabuzati sau pe picior de emigrare si hoarde tot mai mari de interlopi; de la cine voiai sa vina gesturile frumoase pentru liceul de muzica?
Dragă Dan, dacă ”elita” își creează acestă impostură, ar trebui să o întrețină, nu? Te dai elită, trebuie să faci ca ea!
mi ar face deosebita placere sa citesc articolele anterioare referitoare la acest subiect,felul in care s a urmarit aceasta drama care se pregateste de ani multi.
multumesc!
Dincolo de povestea cu cladirile vechi pe care le abandonam si de povestea cu elitele, exagerati in a numi fostul liceu Unirea o hala, pana anul trecut acolo au invatat alti elevi. Inteleg ca acolo elevii au si camin si cantina – mai ales cantina le poate fi de folos!.
Revoltator mi se pare faptul ca profesorii au mutat mobilierul! Primaria era datoare sa gaseasca macar o firma care sa mute tot. Asta ar fi fost o dovada de respect pentru scoala si pentru cei care se dedica ei, nu discursurile plictisitoare de la inceput de an scolar! Dar sunt atatea nuante in povestea unei cladiri!
Cred că, de fapt, așa greșim: cramponându-ne de nimicuri cum ar fi mutatul mobilei. Nu că ar fi lucruri fără importanță, dar să nu le punem în fața celor esențiale, cu adevărat revoltătoare. Dacă la Unirea a fost o școală, acolo a fost una tehnică, nu de muzică.
mutarea liceului de muzica s-a facut in ultimul moment, conspirativ, fara nicio dezbatere publica. pur si simplu a fost anuntata in luna mai. cu banii de mutare puteau plati chiria inca 100 de ani. cantina e data unei firme, internatul ocupat de alte institutii, acoperisul cladirii e gaurit de ploi. cat de transport in comun in zona, ca si inexistent
Multumesc, Mihai, pentru precizări.
Sunt de acord cu d-voastra . Tratand ca nimicuri si neesentiale munca profesorilor , respectul si reverenta , am ajuns sa avem elitele de azi . De ce sa ne dedicam unei comunitati care ne dispretuieste ?
Si de ce sa nu privim de sus niste tarani care invatau acolo unde azi se va face muzica ?
Îmi pare rău,Ana, dar n-ați înțeles nimic!
Mutatul mobilei este neesențial în raport cu gravitatea situației, asta am spus! Repet, nu faptul că profesorii muta mobila este cel mai grav lucru ci că părăsesc o clădire predestinată unui învățămînt de elită, cum trebuie să fie școala de muzică.
Tocmai pentru că îi respectăm pe profesori și elevi ne preocupă locul în care ei muncesc și învață!
Există o problemă cu înțelegerea unui text și la nivel de cadre didactice?
Imi pare rau ca va necajiti .Am accentuat ca ” dincolo de povetea cu ” si ca” exista multe nuante” .
In rest , chiar era potrivita cladirea pentru muzica ? Exersau in niste salite care fusesera magazii ,in care nu se mai investea nimic din cauza actului de proprietate . A existat o reala opozitie din partea celor implicati ?
Poate ca pur si simplu inteleg altfel realitatea zilnica a orelor de curs si era singurul mod si loc in care sa-mi exprim tristetea ! Inteleg demersul d-voastra jurnalistic , dar am dreptul la un alt punct de vedere ! Sau nu?
Sigur că aveți voie la un alt punct de vedere, dar pînă acum ați invocat chestiunile legate de mutarea mobilei și deranjul profesorilor. Acesta nu era un alt punct de vedere!
Directorul școlii și mare parte dintre profesori, în pozițiile lor publice, tocmai asta spuneau, că era potrivită pentru școala de muzică.
Și elevii spun același lucru, dacă lecturați textele lor de pe rețelele de socializare, veți vedea cît de mult regretă locul acela!
Mie tot imi pare rau ca va necajiti .
Dar batalia a fost pierduta prin neimplicarea generatiilor actuale si trecute , prin neimplicarea Isj-ului , prin neimplicarea presei . Prin nepasarea tuturor . Articolul d-voastra e minunat , dar e dedicat …”post mortem” Unde e indarjirea asta cand e nevoie sa dam o batalie ? Unde sunt oamenii care sa spuna „imi place sa beau ceai si sa fac conversatie , dar cand trebuie sa merg la razboi , merg la razboi ” ?. Redacteaza texte pe retele .In timp ce profesorii cara mobile prin oras – pe mine asta ma intristeaza .
Ei, da, asta spuneam și eu în articol. Numai că si post-mortem se mai poate face ceva!
Cît despre presă, să stiti ca dacă cei implicati nu o solicita, presa nu pornește războaie închipuite. Cei de la liceu, ISJ etc ar fi trebuit să facă publice problemele, să țină conferințe de presa etc. Presa bea ceai si face conversatie pina cind i se spune, hai la război! Si atunci porneste la razboi!