Hans Prömm, despre război, ură şi o lume nouă

În 1967, când s-a născut, la Brașov, străbunicii lui mai vorbeau încă despre ordinea Imperiului Habsburgic în care ei crescuseră și ai căror cetăţeni mai apucaseră să fie. La 17 ani, Hans Prömm pleacă împreună cu familia în Germania și lasă în urmă România comunistă. Acolo își face studiile militare, studiază economia și știinţele politice. În 1996 este trimis în misiune NATO pe terenul minat al Iugoslaviei războinice. Acolo află Hans cum arată ura, moartea, umilinţa, absurditatea unui conflict fratricid și jură că el nu o să calce vreodată demnitatea altui om în picioare. „Mă cert, îndur sau pedepsesc, mă lupt și în extremis poate și omor pe cineva, dar niciodată plin de ură sau într-un fel umilitor!”, spune Hans Prömm.

El e, poate, prototipul omului nou: omul cu mai multe ţări, case, joburi… dezrădăcinat și sentimental, dar, tocmai de aceea, determinat să facă ceva al lui. S-a mutat de nouă ori până acum. Stă două săptămâni în România și două în Germania. Are o firmă la Brașov, Caditec, și alte angajamente juridice la Hamburg. Iar din aceste bucăţele, Hans își recreează o patrie a lui. Numai a lui.

România

Bunicii lui Hans îi vorbeau despre bunăstarea perioadei interbelice, despre burghezie, intelectualitate și deschiderea României spre Vest. Și despre al doilea război mondial, dar numai că a fost o nenorocire mare. Nu faptul că izbucnise, nenorocirea era faptul că fusese pierdut. Toate încercările micului Hans de a afla mai multe detalii se loveau de un zid al tăcerii. Citește mai departe!

România văzută mai bine, din avion!

Luni după amiază are loc un accident aviatic în Munţii Apuseni. Un avion mic, pornit spre Oradea să ia organele unei femei aflate în moarte clinică, se prăbuşeşte şi echipajul rămâne izolat în pădure. Nu este de găsit timp de şase ore, iar apoi, doi dintre ei mor. Se porneşte un vacarm imens. Piloţi, meteorologi, specialişti în transmisiuni, ministri şi analişti, toţi spun cîte ceva, adesea neesenţial. Pentru ca la umbra vacarmului să se ascundă adevărurile crude pe care, trebuie să le vedem. E spre binele nostru.

Citește mai departe!

Prințul se întoarce, în fiecare an

Poate că singurul om de pe pămîntul acesta care s-a dat jos din pat, gratis, pentru România, a fost Prințul Charles. El, săracul, a înțeles ce noi n-am reușit, a văzut în pădurile, cîmpurile și ogrăzile țăranilor ce noi nu vedeam, a intuit comorile pe care stăm ca fleții și ni le-a arătat nouă și lumii întregi, fără ca pentru asta să ceară ceva, să primească ceva sau să aibă un cîștig de aici.

Cum noi sîntem, însă, însetați de speranță, am proiectat rapid dorințele noastre într-un scenariu fabulos, în care prințul Angliei nu doar că vine și o trezește pe Albă ca Zăpada, dar o și cere de nevastă. Rămâne astfel Regele României și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Sătenii din Transilvania care-l așteptă în fiecare an ”tot în luna mai”, așa cum spune Sara în filmul de mai jos, au propria lor relație cu prințul, care nu e una imaginară.

Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?

Preiau și aici, pe Gazetino, campania pe care am început-o în ziarul la care scriu. Ea va continua cu opiniile cititorilor în speranța că toate gândurile noastre vor deveni voință comună. Așa că, vă aștept comentariile, scrisorile, opiniile.

De ce?
Trei milioane dintre noi au plecat și trăiesc în alte țări ale Planetei. Următoarele trei milioane visează „să o ștergă” imediat ce vor crește destul ca s-o poată face. Cei care rămân acumulează frustrări, nemulțumiri, răbufnesc la urna de vot sau nu mai participă deloc la viața comunității. 78% dintre români ascultă manele, 90% dintre ei scuipă pe stradă, 40% au probleme cu scrisul și cititul. 60% dintre ei sunt săraci, iar 25% analfabeți. Cum reușim să schimbăm România, cum facem din ea o țară plăcută, cum facem să păstrăm echilibrul între frumos și urât, inteligență și stupiditate, cinste și hoție, competență și incompetență?!

Transilvania Reporter provocă la dialog personalităţi publice, experţi în domenii de vârf, oameni implicaţi în viaţa ţării pentru a descoperi împreună, cum putem schimba România. Mai mult decât oricând, tinerii studenți buni la învățătură au planuri aplicabile de plecare în străinătate. Dar nu ne pasă. România oficială este preocupată de construcția unui stat favorabil clasei politice, favorabil funcționărimii de stat, favorabil oportunismului și lipsei de competență. Se pregătește mărirea pensiilor pentru medici, nu a salariului pentru tinerii rezidenți care intră în sistemul medical; se anunță mărirea pensiilor cadrelor militare, nu a salariului tinerilor dascăli. Opoziția este copleșită de propria incapacitate de a gândi sistemul, de a-l înțelege, cu atât mai puțin de a determina modificarea lui. Vârfurile în domeniile de cercetare sau în practica profesională sunt florile rare cu care, iată, nu se poate face primăvară. Oamenii performanți schimbă mici fragmente de țară care se pierd în neantul mlăștinos al neputinței.România riscă să rămână țara de la marginea continentului, de la marginea lumii, pentru multă vreme de acum înainte.
Citește în continuare „Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?”

Culmea masochismului

Germania amenință că va scoate România din Consiliul Europei pentru că nu se dovedește stat de drept.

De un singur pretext era nevoie.

L-am oferit.

Guest Post de 1 Decembrie. Camil Petrescu: „Atunci milioane de români nerozi au aflat cu suprindere că traversaseră o epocă de înflorire fără pereche”

„All this has happened before
and will happen again”
(BSG)

Dacă citiți ce scria Camil Petrescu despre criza din anii ’30 veți avea o mare surpriză. Veți descoperi, în lumea de atunci, toată lumea de acum. De parcă am fi lipsit cu toții o vreme de acasă și la întoarcere, găsim același lucru. Oare ce blestem a căzut pe neamul acesta să nu poată ieși din cercul vicios al mizeriei?

Când ne-am întors din tranșee, aproape toată generația mea a trebuit să umblăm tot anul 1919 în veston militar cu epoleții rupți, să mâncăm câte un capuținer pe zi și să locuim în mansarde abjecte, câte trei într-o cameră, căci toate apartamentele erau ocupate de dinainte de război cu contracte prelungite și răsprelungite. Zeci de ani nu s-a văzut în București un bilet de închiriat.

Ni s-a explicat cu tremolo în glas că E CRIZĂ, războiul a distrus toate depozitele, că statul e ruinat, că moneda scade… Lefurile funcționarilor nu mai reprezentau nici posibilitățile de trai pe trei zile… Directorii generali de minister erau plătiți cu salarii mai mici decât oamenii de servici din întreprinderile particulare. (Și e ciudat că, deși se văitau, aproape toți directorii generali de la 1919 încoace și-au construit palate proprii, și-au cumpărat moșii.)

Citește mai departe!

Scuze, Alteță, dar era atît de frumos… că nu ne-am putut abține!

Poate că singurul om de pe pămîntul acesta care s-a dat jos din pat, gratis, pentru România, a fost Prințul Charles. El, săracul, a înțeles ce noi n-am reușit, a văzut în pădurile, cîmpurile și ogrăzile țăranilor ce noi nu vedeam, a intuit comorile pe care stăm ca fleții și ni le-a arătat nouă și lumii întregi, fără ca pentru asta să ceară ceva, să primească ceva sau să aibă un cîștig de aici.

Cum noi sîntem, însă, însetați de speranță, am proiectat rapid dorințele noastre într-un scenariu fabulos, în care prințul Angliei nu doar că vine și o trezește pe Albă ca Zăpada, dar o și cere de nevastă. Rămâne astfel Regele României și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Nu-i putem condamna pe colegii noștri care au lansat visul pe orbita lumii, poate că de data asta au pus în el toată fărîma de speranță pe care o mai aveau și ei. Sigur, au mai fost și cîteva zvonuri, dar ele nu puteau fi serios luate în calcul dacă nu găseau în inimile noastre vlăguite de neiubire o sete grozavă de a iubi pe cineva: pe Prințul care ne salvează!

Citește mai departe!