De ce nu e în regulă transplantul în România şi câteva reacţii şocante

Transplantul de rinichi în România este în mâinile a doar doi oameni: medicul Lucan, în Nord şi medicul Ioanel Sinescu, în Sud, la Bucureşti. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, doctorul Dan Luscalov, funcţionează în echipa lui Mihai Lucan la Institutul de Urologie din Cluj.

Dan Luscalov are la Bucureşti un coleg în conducerea Agenţiei de Transplant, director de Strategie şi Management, doctorul Nica Andrei, care, contactat de Transilvania Reporter pentru a explica situaţia şi a comunica criteriile pe baza cărora se face selecţia pacientului ne-a declarat că nu ştie nimic, habar n-a avut de transplant şi nu poate da niciun fel de informaţii: „Eu sunt ca picat din Lună, habar n-am cine şi cum a făcut vreun transplant, eu sunt singur aici, sunt şi şofer şi om de serviciu, vai de capul meu! În agenţia asta sunt doar eu cu Luscalov, ce vreţi de la mine?” (Sublinierea îmi aparține.)

Citește mai departe!

Anunțuri

Darul de weekend de la Gazetino. Cu mult dor

Vă mărturisesc, am avut o săptămână cumplită. Dar așa sunt oamenii, complicați și sunt mai frumoși așa complicați. După ce ne iubim și ne urâm ca tâmpiții, descoperim ce frumos e, că suntem pe aici și suntem împreună.

… mi-e dor deja să pornesc pe drumuri, să fac reportaje… de unde mă întorc de fiecare dată cu drag la ai mei în redacție, să le spun ce-am mai găsit în încâlcitura asta de sub ceresc!

Cred că am acumulat și eu ceva, nu bani că la asta sunt o catastrofă!, dar am acum multă putere de a iubi!

Și spun cu serioziozitate: doar ea face lucrurile să funcționeze. Toate celelalte sunt povești.

Muzica pe care v-o dăruiesc e cea pe care o ascult în mașină, când merg pe drumuri să caut oameni și poveștile lor. Ea mă duce înainte.

P.S.: Videoclipul e groaznic, scuze, dar n-a fost altul la Bastille, nu vă uitați la el

Povestea Anei Fodor

E povestea lumii care-și cere tributul în fiecare zi. Chiar și-n ziua morții, îți trimite scrisori în care te înștiințează că ai o datorie încă neplătită. Anei Fodor, prima scrisoare în care Primăria o anunța că-i datorează bani pentru chirie a primit-o la cimitir, în clipa când își înmormânta fiul.

Cheltuise banii cu băiatul prin spitale. 350 de lei costau fiolele pe care doctorii o trimiteau să le cumpere. Plătise și oameni care să doneze sânge pentru fiul ei. Dar degeaba. Acum, înmormântarea. Poate că rămăsese ceva neplătit la chirie, vreo majorare de care nu știa. Sleită de bani și de puteri, de la cimitir s-a întors singură în camera de deasupra Florăriei.

De atunci, plătește în fiecare lună, dar tot nu poate răzbi penalitățile. Dacă restanța la chirie este de doar 298, 39 de lei, penalitățile pentru întârziere au ajuns la 3221,77 de lei. Datorie pentru care Primăria a dat-o în judecată. Pentru că și deasupra ei stau legea și Curtea de Conturi. Toți experții Primăriei au analizat cazul și n-au găsit nicio soluție permisă de lege. Ana Fodor trebuie să scoată banii.

Citește mai departe!

Cum a rezistat un imens cuibar primordial în mijlocul Transilvaniei

Sunt 12 cercetători care scormonesc mlaștina, îi caută secretele și fac un plan de dezvoltare durabilă a rezervației, un plan bazat pe trezirea interesului comunității locale pentru valoarea locului și potențarea lui în viitor. Sunt două organizații nonguvernamentale care au în custodie rezervația și-n primăvara aceasta au făcut un proiect pentru a accesa fonduri europene, iar de la 1 iulie s-a semnat contractul pentru 500.000 de euro.

Pământ și atât. Cât vezi cu ochii. Dar ceva anume face ca el să arate altfel pe fiecare petic încălzit de soare. Păduri, lanuri de porumb și floarea soarelui, fânețe și câmpuri cu flori, un peisaj romantic, domesticit de mâna omului, frumos ca în cărți, colorat și parfumat. Peisajul care însoțește drumul spre Stufărișul de la Sic seamănă izbitor cu sudul Franței, l-ar gusta din plin orice turist. Doar că șoseaua este plină de gropi, ruptă, surpată pe zeci de metri, infernală. E un drum județean de care nu s-a apucat nimeni în ultimii zeci de ani să-l repare. Au umplut hârtoapele cu pietriș pe care apele l-au dus la vale cu prima ocazie. Primarul din Sic spune că drumul spre comuna sa a fost dintotdeuna o problemă: poate pentru că a fost atât de prost, locurile lor au rămas izolate și acolo s-au păstrat cel mai bine tradițiile.

Citește mai departe!

Occupy propria viață!

Ieri, ca și altă dată, ne-am dovedit niște proști. A fost încă o zi consumată pentru alții, ocupați de grija lor, morți de înfrigurare pentru ei!

Dacă ne gîndim un pic, practic, viețile lor pline de evenimente de ei create invadează viețile noastre amărîte și ni le anulează cumva, ni le micesc pînă la invizibil. Considerînd că noi nu avem importanță, vin ei cu viețile lor importante să ne dea cîte una în cap în fiecare zi, să ne creeze iluzia că e și viața noastră acolo.

Citește mai departe!

Nimic nu e mai tare ca viața!

Ani de zile străbăteam drumurile țării și ce mă izbea pur și simplu era forfota lor, viața care răzbătea din toate ungherele. În magazine nu încăpeai, în stația de benzină făceai coadă pentru un sandvich, la motel așteptai să prinzi o cameră, pe străzi nu încăpeai de lume.

Acum se văd semnele cenușii ale crizei. Și-a pus laba pe obrazul lumii, l-a marcat.

Pe drumul meu spre casă, drum în care străbat inima țării de la Nord la Sud, s-a așternut tăcerea. Cenușiul se vede pe zidurile caselor, pe fețele oamenilor, pe mărfurile atîrnate hidos de vitrine, pe lungul șir de haine la mîna a doua care începe din Piața Centrală a Clujului pînă în ultimul cătun din Uricani. Trenuri pustii, calea ferată înierbată, drumuri desfundate și gări cu geamuri sparte. Mai multă tăcere, mai mult cenușiu. Oprim în stații de benzină, doar noi, la cafeneaua Casa Blanca bate vîntul, iar la Lainici au pus cutii la poartă, în care fiecare lasă ceva pentru săraci. Un cîine se mișcă lihnit printre picioarele tale iar preoții s-au retras în chilii. Și biserica e gri.

Citește mai departe!

Report la viață spre seară. Știrile trăite

Astăzi am aflat că guvernul Boc vrea o reformă mai serioasă în Sănătate. Primele măsuri luate de Ritli: se menține taxa clawback, se desființează casele de sănatate județene (cam 70 de angajați în fiecare județ), iar medicii își vor putea negocia salariul. Ar mai fi nevoie de manageri în spitale, de văzut unde se scurg cele 400 de milioane de euro declarate pierdute anual, ar mai fi nevoie de leucoplast, de fire, de ace, de asistente, de mai mulți medici competenți. Și de educație medicală.

Citește mai departe!