Criza medicilor de familie – o poveste foarte veche

Reportaj din februarie 2018, publicat în revista Sinteza

Am bătut satele și am stat de vorbă cu oamenii, cu primarii, cu medicii pe unde i-am găsit. Scriam: „Harta localităţilor fără medici de familie este roşie. Peste 500 de localităţi, cu cel puţin 120 de mii de oameni nu au un medic în comuna unde locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deşi ar trebui doi sau trei. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei sunt de negăsit.”

Acum a ieșit iar un raport. Dezastruos.

Pe doamna Cristina a inventat-o Uniunea Europeană. Şi ăsta le-a fost norocul celor din Zimbor, care de ani buni nu reuşesc să convingă un medic de familie să vină în comuna lor. Doamna Cristina Olariu este acum „asistent comunitar” aşa îi zice. Deşi are vechime 27 de ani în sănătate, ca asistentă, cum n-a mai fost medic în comună nici pe ea n-a avut cine s-o mai plătească. Soluţia a venit printr-un program european care finanţează existenţa acestor „asistenţi comunitari”. În principal, trebuie să facă prevenţie, educaţie medicală. Nu are voie să intervină, să aplice tratamente sau să facă injecţii. Pentru că nu este asistată de un medic, nu are dreptul să acţioneze medical. Îi învaţă pe oameni cum să-şi ia medicamentele, ce nu trebuie să mănânce pentru bolile lor, ce să spună la medicul specialist când merg la oraş, care sunt semnele bolii, antecedentele patologice din familie etc. Din păcate însă, sunt cazuri în care nu are încotro, face resuscitare dacă vede că omul moare până vine salvarea, aşa cum s-a întâmplat sâmbăta trecută. Le dă un paracetamol sau o cremă, un calmant sau le ia tensiunea. Îi sfătuieşte, sună medicii oriunde ar fi ei şi-i întreabă ce să facă. „Face faţă”.

Publicitate

Să ai curaj să crești în umbra marilor stejari

S-au rebranduit, s-au reinventat şi nu numai că au trecut cu bine peste criză, dar chiar au crescut şi au cunoscut succesul. Vorbim despre mai multe firme clujene care reprezintă un fel de „nou val” şi în ceea ce priveşte succesul economic al oraşului.

Branduri ca Panemar, Plantextract, Cosmetic Plant, Carmangeria Moldovan sunt doar câteva dintre exemplele care demonstrează că o muncă susţinută, dublată de inovaţie, atenţia de a oferi produse şi servicii de calitate, dar şi apelul la specialişti sunt o reţetă care îţi asigură nu numai supravieţuirea pe o piaţă cu o concurenţă acerbă, ci şi un loc în inima clienţilor care te răsplătesc cu fidelitatea lor.

Ce au în comun toate aceste afaceri menţionate?

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Cînd micro-viața pe credit sfârșește rău

Azi, toată ziua, bărcile scafandrilor, poliția și toți bărbații din sat l-au căutat pe colegul lor, dispărut în apele unui lac. Avea 48 de ani, lucra la o hidrocentrală de munte și avea datorii la bănci.Din cauza lor nu se mai înțelegea cu familia. Chiar înainte de criză își luase un apartament în rate, pe care spun colegii, le plătea tot mai greu. Acum, poate nu le mai plătește deloc.

Poștașul din satul nostru și-a luat un frigider acum trei ani. Între timp, criza i-a micșorat salariul, iar restanțele lui se tot adună. Firmele de recuperare sună pe la vecini, au înnebunit tot satul. Pe mama o scoală dimineața din pat ca să-l anunțe pe poștaș că nu și-a plătit rata la frigider. Între timp, poștașul a și scos din priză frigiderul cu pricina, să-l ia naiba că nici să-l audă bâzâind nu mai poate! Și zumzetul ala îi amintește că a luat 1200 de lei din bancă, prin Flanco, iar acum are de dat înapoi 1500. După trei ani de plată!

Rochița cu cireșe. Cum îmblînzesc creatorii de modă viitorul

Moschino are o colecție simplă și frumoasă pentru acestă primăvară-vară: haine imprimate cu fructe și legume. Prezentarea are loc printre lădițe cu roșii și castraveți, căpșune, mere, praz, pepeni și ardei. Vînzoleala aia de hăinuțe e plină de culoare. Parcă are gust și aduce vești de bine. Ceva ce pămîntul oferă, dincolo de timp și de cursul monedei.

E un mesaj subtil și inteligent, pragmatic și potrivnic timpurilor gri, pesimiste în care trăim. Imaginea fructelor viu colorate contrastează cu atmosfera sumbră a lumii lovite de criză. Ce poți purta mai bine pe timpul Apocalipsei decît rochița cu căpșune?

Lui Isărescu nu-i place „criza”. Nici nouă!

Discursul președintelui? Gri, potolit, prea potolit, fără lovitura de pedeapsă așteptată. Aceea urmează, așa ne-a lăsat să înțelegem.

În același timp, afară ninge de-ngroapă țara, protestatarii – la fel de furioși în piețe, iar staful BNR lansează cărți de panseuri asupra „crizei” căreia mai bine și mai politicos ar fi să-i zicem recesiune.

Spuneți și dumneavoastră, n-ar suna mai plăcut în urechi, mai elitist și mai puțin grobian, ce naiba, e atît de greu să-i zicem recesiune?!

Voi nu v-ați săturat de „criză”? Uitați, guvernatorul, de exemplu, s-a săturat. Îl deranjează la auz acest cuvînt urît și cînd îl ascultă pe președinte și cînd se uită în stradă sau la televizor, tot timpul se izbește de hidoșenia acestui termen! Criză, criză! Hai că e prea mult! Nu poate omul să bea o șampanie liniștit la o lansare de carte – vedeți, așa se tratează c… recesiunea, cu atenție, i se dedică mult, mult talent!, că niște bădărani îi dau pe afară cu criza în sus și-n jos. Mai mult în jos, să știți.

Dar femeile, unde sînt femeile?

Era război, iar ea se învîrtea prin casă rîzînd într-una. Cumpăra flori de la negrul cu coșarcele de nuiele și umplea vazele, în fiecare dimineață. Cînd se citea ziarul, ea găsea să facă niște comentarii aiuritoare, se agăța de fiecare dată de cele mai neașteptate aspecte ale vieții. De exemplu. Căuta știrile despre menajerele hoațe, despre traficanții de plante aromatice, despre cum se spală străzile și despre cățeii vagabonzi din cartier. O înduioșau știrile despre copii și despre spitalele pline de oameni bolnavi și săraci. Dar cel mai tare a impresionat-o știrea despre tuberculoză. La noi în țară sînt cele mai multe cazuri! Are și Rodica, o fată pe care a cunoscut-o cu mulți ani în urmă, hamal la biblioteca centrală…