Să ai curaj să crești în umbra marilor stejari

S-au rebranduit, s-au reinventat şi nu numai că au trecut cu bine peste criză, dar chiar au crescut şi au cunoscut succesul. Vorbim despre mai multe firme clujene care reprezintă un fel de „nou val” şi în ceea ce priveşte succesul economic al oraşului.

Branduri ca Panemar, Plantextract, Cosmetic Plant, Carmangeria Moldovan sunt doar câteva dintre exemplele care demonstrează că o muncă susţinută, dublată de inovaţie, atenţia de a oferi produse şi servicii de calitate, dar şi apelul la specialişti sunt o reţetă care îţi asigură nu numai supravieţuirea pe o piaţă cu o concurenţă acerbă, ci şi un loc în inima clienţilor care te răsplătesc cu fidelitatea lor.

Ce au în comun toate aceste afaceri menţionate? Citește mai departe!

Anunțuri

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Citește interviul!

Cînd micro-viața pe credit sfârșește rău

Azi, toată ziua, bărcile scafandrilor, poliția și toți bărbații din sat l-au căutat pe colegul lor, dispărut în apele unui lac. Avea 48 de ani, lucra la o hidrocentrală de munte și avea datorii la bănci.Din cauza lor nu se mai înțelegea cu familia. Chiar înainte de criză își luase un apartament în rate, pe care spun colegii, le plătea tot mai greu. Acum, poate nu le mai plătește deloc.

Poștașul din satul nostru și-a luat un frigider acum trei ani. Între timp, criza i-a micșorat salariul, iar restanțele lui se tot adună. Firmele de recuperare sună pe la vecini, au înnebunit tot satul. Pe mama o scoală dimineața din pat ca să-l anunțe pe poștaș că nu și-a plătit rata la frigider. Între timp, poștașul a și scos din priză frigiderul cu pricina, să-l ia naiba că nici să-l audă bâzâind nu mai poate! Și zumzetul ala îi amintește că a luat 1200 de lei din bancă, prin Flanco, iar acum are de dat înapoi 1500. După trei ani de plată!
Citește în continuare „Cînd micro-viața pe credit sfârșește rău”

Rochița cu cireșe. Cum îmblînzesc creatorii de modă viitorul

Moschino are o colecție simplă și frumoasă pentru acestă primăvară-vară: haine imprimate cu fructe și legume. Prezentarea are loc printre lădițe cu roșii și castraveți, căpșune, mere, praz, pepeni și ardei. Vînzoleala aia de hăinuțe e plină de culoare. Parcă are gust și aduce vești de bine. Ceva ce pămîntul oferă, dincolo de timp și de cursul monedei.

E un mesaj subtil și inteligent, pragmatic și potrivnic timpurilor gri, pesimiste în care trăim. Imaginea fructelor viu colorate contrastează cu atmosfera sumbră a lumii lovite de criză. Ce poți purta mai bine pe timpul Apocalipsei decît rochița cu căpșune?

Citește mai departe!

Lui Isărescu nu-i place „criza”. Nici nouă!

Discursul președintelui? Gri, potolit, prea potolit, fără lovitura de pedeapsă așteptată. Aceea urmează, așa ne-a lăsat să înțelegem.

În același timp, afară ninge de-ngroapă țara, protestatarii – la fel de furioși în piețe, iar staful BNR lansează cărți de panseuri asupra „crizei” căreia mai bine și mai politicos ar fi să-i zicem recesiune.

Spuneți și dumneavoastră, n-ar suna mai plăcut în urechi, mai elitist și mai puțin grobian, ce naiba, e atît de greu să-i zicem recesiune?!

Voi nu v-ați săturat de „criză”? Uitați, guvernatorul, de exemplu, s-a săturat. Îl deranjează la auz acest cuvînt urît și cînd îl ascultă pe președinte și cînd se uită în stradă sau la televizor, tot timpul se izbește de hidoșenia acestui termen! Criză, criză! Hai că e prea mult! Nu poate omul să bea o șampanie liniștit la o lansare de carte – vedeți, așa se tratează c… recesiunea, cu atenție, i se dedică mult, mult talent!, că niște bădărani îi dau pe afară cu criza în sus și-n jos. Mai mult în jos, să știți.

Citește mai departe!

Dar femeile, unde sînt femeile?

Era război, iar ea se învîrtea prin casă rîzînd într-una. Cumpăra flori de la negrul cu coșarcele de nuiele și umplea vazele, în fiecare dimineață. Cînd se citea ziarul, ea găsea să facă niște comentarii aiuritoare, se agăța de fiecare dată de cele mai neașteptate aspecte ale vieții. De exemplu. Căuta știrile despre menajerele hoațe, despre traficanții de plante aromatice, despre cum se spală străzile și despre cățeii vagabonzi din cartier. O înduioșau știrile despre copii și despre spitalele pline de oameni bolnavi și săraci. Dar cel mai tare a impresionat-o știrea despre tuberculoză. La noi în țară sînt cele mai multe cazuri! Are și Rodica, o fată pe care a cunoscut-o cu mulți ani în urmă, hamal la biblioteca centrală…

Citește mai departe!

Guest Post de 1 Decembrie. Camil Petrescu: „Atunci milioane de români nerozi au aflat cu suprindere că traversaseră o epocă de înflorire fără pereche”

„All this has happened before
and will happen again”
(BSG)

Dacă citiți ce scria Camil Petrescu despre criza din anii ’30 veți avea o mare surpriză. Veți descoperi, în lumea de atunci, toată lumea de acum. De parcă am fi lipsit cu toții o vreme de acasă și la întoarcere, găsim același lucru. Oare ce blestem a căzut pe neamul acesta să nu poată ieși din cercul vicios al mizeriei?

Când ne-am întors din tranșee, aproape toată generația mea a trebuit să umblăm tot anul 1919 în veston militar cu epoleții rupți, să mâncăm câte un capuținer pe zi și să locuim în mansarde abjecte, câte trei într-o cameră, căci toate apartamentele erau ocupate de dinainte de război cu contracte prelungite și răsprelungite. Zeci de ani nu s-a văzut în București un bilet de închiriat.

Ni s-a explicat cu tremolo în glas că E CRIZĂ, războiul a distrus toate depozitele, că statul e ruinat, că moneda scade… Lefurile funcționarilor nu mai reprezentau nici posibilitățile de trai pe trei zile… Directorii generali de minister erau plătiți cu salarii mai mici decât oamenii de servici din întreprinderile particulare. (Și e ciudat că, deși se văitau, aproape toți directorii generali de la 1919 încoace și-au construit palate proprii, și-au cumpărat moșii.)

Citește mai departe!