Adolescență, uniformitatea e asasinul tău

În ciuda aparențelor de libertate și diversitate, trendurile, moda, valurile ne iau tinerii frumoși și nebuni și-i uniformizează, îi croiește după calapoade mai noi, dar calapoade. Așa ne trezim cu ei că se supun unor obiceiuri absurde, unor jocuri grotești sau unor practici stupide. Aspirația de a fi în trend îi duce adesea în banal iar dorința de a fi cool îi face plicticoși de-a dreptul. Pentru că ajung „să fie” și „să facă” la fel.

„Întâlnirea” dintre părinți și copii poate fi o lungă și interesantă experiență, știm asta. Și mai știm că în viața noastră copilul nu vine singur, vine cu colegii de școală, cu vecinii de la bloc, cu grădinița și educatoarea, medicul, învățătoarea, apoi cu toată ceata de profesori. Vine cu meditatorii, cu antrenorii și cu iPhone-ul lui, cu laptopul și, în final, ți se înfățișează cu căștile în urechi. Vine cu o armată de camarazi ai noii lumi pe care el tocmai a cucerit-o. Pare atât de mult altceva încât nici nu mai știi cât mai e copilul tău.

Publicitate

Faceţi istorie înainte s-o predaţi!

Era o seară de joi, iar amfiteatrul facultăţii era plin ochi, peste 150 de tineri studenţi aşteptau cursul lui Alexandru Stermin. N-am găsit loc, am stat o vreme în picioare. Stermin este biolog şi tema anunţată avea legătură cu biologia, antropologia şi psihologia comportamentală. Nu vorbea, aşadar, despre alcătuirea frunzei.

Avea să vorbească aproape două ore, iar la sfârşit, a fost aplaudat frenetic, în picioare ca la teatru. S-a înfiorat pielea pe mine de emoţie. Am avut şi eu profesori, am fost şi la alte facultăţi în vizită, dar nu mai văzusem atâta entuziasm

Stermin are 30 de ani şi o minte larg deschisă. El poate să caute o specie rară de pasăre ani de zile, dar caută şi legăturile dintre lucruri, dintre fenomene, dintre om şi natură, cosmos, religie sau sexualitate. Nu rămâne cantonat la ceva anume pe care să-l studieze unilateral, trece dincolo de asta şi caută sensul, contextul, efectul.

El face istorie, antropologie, cultură, nu doar biologie.

El răspunde nevoilor actuale de gândire şi înţelege a lumii în care trăim. Iar studenţii merg acolo unde aceste nevoi le sunt satisfăcute.

De ce să mai pierzi vremea cu firimituri de informaţie pe care le găseşti oriunde, chiar şi pe internet, când cineva îţi construieşte un puzzle întreg, tabloul complet sub ochii tăi? Iată de ce vremurile sunt pentru tânărul Stermin care nu cere ore în plus în programă, el schimbă istoria educaţiei în acelaşi interval orar.

Comunitatea istoricilor s-a întruit recent la Cluj, în premieră, şi acesta este un lucru bun, era nevoie să nea arate că e vie, prezentă. Discuţiile au generat dezbateri şi la rândul lui acesta e un lucru bun. Iar la sfârşit au adoptat o rezoluţie prin care istoricii atrag atenţia asupra faptului că numărul de ore de istorie în şcoli nu trebuie redus, ci dimpotrivă, este nevoie de accent pe acest tip de educaţie pentru că formează omul civic.

De acord, dar, dacă vine şi comunitatea geografilor şi cere un număr mai mare de ore, la fel şi cea a lingviştilor, matematicienilor, biologilor…? Şi aşa, o competiţie, o bătălie pe programa şcolară se duce de multă vreme, numărul de ore pentru fiecare disciplină fiind o chestiune negociabilă între tabere sindicale de regulă afiliate politic.

Raţiunile care ţin de actul de educaţie nu au generat până acum o reformă structurală profundă în educaţie.

Curriculumul nu s-a reformat. Nu ştim unde s-au blocat lucrurile, dar nici acum, după sute de intervenţii legislative şi câteva mari reforme începute, şcoala nu-i învaţă pe copiii noştri să gândescă, ci doar să memoreze, iar acest lucru se vede clar din testele periodice la care sunt supuşi.

Să ne întrebăm aşadar:

De ce avem un popor considerat needucat?

De ce avem acţiuni sociale necugetate, cu efecte grave în istorie?

De ce, după 12 ani de şcoală în care se predă limba maternă, românii nu ştiu să scrie şi să vorbească corect?

De ce testele internaţionale indică un analfabetism funcţional de peste 40%?

Oare nu pentru că n-ar fi suficiente ore de limbă română în şcoli ci pentru că stilul de predare, şi conţinutul orelor, conţinutul manualelor sunt depăşite? La fel şi cu matematica, fizica, biologia.

Prea multă informaţie segmentată, neancorată în vreun context care să-i arate elevului un sens face învăţarea mecanică, neasimilabilă şi în final inutilă. O aruncă la coşul memoriei când a ieşit pe poarta şcolii.

Memoria, dragi profesori este ceva mult mai complicat şi mai subtil, ea trebuie alimentată cu inferenţe, legături şi raţionamente care să ancoreze informaţia în mintea şi personalitatea elevului. Foarte puţini profesori sunt capabili – şi cei care o fac o fac din propria iniţiativă – să introducă istoria sau fizica în gândurile, mintea şi lumea tânărului modern. Şi acei profesori sunt pete luminoase pe ecranul aburit al şcolii româneşti.

Ori, un sistem de educaţie nu poate fi salvat de excepţii, nu accidentele scriu istoria şcolii româneşti, ci construcţia ei sistemică.

Comunităţile oamenilor de ştiinţă mai întâi trebuie să facă istoria ca apoi s-o predea.

Curriculum, materiile didactice, toate trebuie schimbate, dacă stilul de lucru al profesorilor nu poate fi schimbat mai repede de câteva generaţii, dacă profesorul nu poate face la clasă conexiunile care să-l ajute pe elev să asimileze cunoştinţele să devină parte din el şi personalitatea lui, atunci legiuitorul împreună cu ministerul şi comunităţile disciplinare trebuie să regândescă materiile şcolare astfel încât vrând-nevrând acest lucru să se întâmple.

Curriculumul ar putea să cuprindă doar 4-5 trunchiuri principale în care disciplinele şcolare să fie redefinite în conexiune unele cu altele. Istoria, de exemplu, ar putea deveni o ştiinţă a societăţii, care să fie rezultatul unei conexiuni între antropologie, sociologie, filosofie politică şi istorie. Schimbarea, dacă nu vine singură, trebuie provocată.

Altfel, legătura dintre Bucovina şi apa minerală pe care a băut-o Ionel în pauză va fi cu siguranţă mai puternică decât informaţia livrată de “prof” într-un colţ de tablă despre o regiune a ţării.

Școala. Școala vieții. Retrocedări absurde și consecințe dezastruoase

Așa arată acum școala în care a învățat soțul meu primele clase. A fost retrocedată și acum este demolată. Este trista poveste a retrocedărilor din Transilvania.

Bolile orașului. Bani, interese și resentimente, dar mai ales ipocrizie, în numele comunității

UPDATE: Duminică, 26 mai, în curtea Bisericii Reformate cu Două Turnuri de pe strada 21 Decembrie nr 41 va avea loc o manifestare de protest împotriva construirii sediului ISJ și a sălii de sport în apropierea bisericii. Asta pentru că negocierile nu au demarat, iar constructorii s-au întors pe șantier.

Reformații din Cluj se opun din răsputeri construirii unui sediu pentru Inspectoratul Școlar chiar în coastele Bisericii lor cu două turnuri, de pe strada 21 Decembrie, monument de arhitectură.

Inspectoratul Școlar insistă să ridice somptuoasa clădire de sticlă până deasupra de streașina bisericii, la doar 11,6 metri de zidurile ei. Motivează faptul că investesc în așa ceva, pentru că nu au un sediu propriu, stau în chirie în clădirea Roșie a Sindicatului din Învățământ.

Sindicatul, la rândul lui, a devenit proprietarul clădirii și gestionează spațiul deși nu este firmă imobiliară, ci ar trebui să se ocupe de bunul mers al școlii în care sunt implicați membrii săi. Biserica Reformată la rândul ei, revendică zeci de spații în care funcționează școli, iar pe unele le-au și scos de acolo.

Deși menirea bisericii este să slujească comunitatea nu să adune bunuri, a sindicatului este să reprezinte interesele dascălilor nu să gestioneze chirii, a inspectoratului să construiască școli nu birouri pentru șefimea din Educație, cu alte cuvinte să servescă scopul comunității, al orașului, toți se ambiționează să dețină bunuri materiale cu care să-și justifice existența în raport cu comunitatea.

În loc să-și afirme existența și nevoia de ele prin ce fac pentru oameni, vor să o afirme prin ce au. Și pe deasupra, să mai pună un strop de sare pe rănile trecutului.

Cineva trebuie să cedeze primul, dar cine?

Bacalaureatul adevărului şi profesorii minciunii. Episodul 2

44% promovabilitate la Bac. Şi anul acesta vedem cît de slabi sînt elevii noştri.

Oficialii din Învăţămînt şi sindicaliştii greşesc grav cînd dau explicaţii pentru acest fenomen care ţin de elemene exterioare şcolii. Nu putem spune că nu au si ele o influenţă, dar să nu-ţi recunoşti lipsurile proprii este o greşeală gravă, care arată ea însăşi de ce nu avem o educaţie performantă: pentru că nu sîntem responsabili şi căutăm totdeauna vinovaţi în afara noastră. Asta este educaţia pe care şefii învăţămîntului o oferă elevilor la televizor.

Rahova noastră

Fără exagerări. Așa ar fi trebuit să fie totul, dar n-a fost, n-a fost așa.

În sfîrșit, acum poate se liniștește planeta, dacă nu încep USL-iștii să-l bumbăcescă pe Băsescu. Ponta a și dat startul azi, spunînd că TB ar trebui să înțeleagă să cedeze puterea. Fals. Complet fals. Pe Ponta nu l-a ales această țară, ci cîțiva neghiobi din PDL care au trădat. Puterea roșie nu s-a instalat prin vot. Așadar, președintele ales al României cedează puterea doar prin vot.

Dacă premierul țării nu respectă regulile democrației, atunci cine?

Apoi. Am avut momente de slăbiciune uitîndu-mă la telenovela Năstase, că, de!, oameni sîntem.

Vești bune. Despre Școala Altfel și burse în gimnaziu

Din acestă toamnă, a intrat în vigoare un Ordin al ministrului educatiei care prevede burse si pentru nivelul gimnazial, pentru copiii capabili de performanta, ceea ce este o noutate. Pana acum au fost bursieri doar liceenii.

De asemenea, ordinul ministrului educatiei prevede recompense financiare si pentru elevii cu rezultate deosebite la concursurile si olimpiadele judetene. Se aplică în toate județele țării, iar elevii cu merite la învățătură primesc într-un cont propriu bursa, care variază de la o localitate la alta, în funcție de fondurile disponibile și de hotărîrea consiliului local.

Dar este prima dată, după mai bine de 40 de ani cînd ministerul oferă acestă recompensă și pentru copiii de gimnaziu. Măsură ce ar putea avea ca efect și reducerea abandonului școlar, dar și încurajarea elevilor. Într-o lume lovită de criză, copilul care învață și aduce acasă un ban la sfîrșit de lună, se poate simți un mic erou în familie.