Dai de rai

Azi am primit în dar o scurtă plimbare prin rai. Doar că acolo era și o albină!

Așa am aflat că mai încolo era o prisacă și că nemții iau toată mierea ei, ecologică, harșt, imediat ce o face stupina! Tone, tone! Cu cisterna.

Dar ce vroiam să vă spun. Câmpul mirosea bestial și am avut vreme, în soarele ăla crepetos să mă gândesc la ce merită făcut în viața asta.

Pentru ce să te zbați între cer și pământ? Ce trebuie să faci ca să n-ai gustul zădărniciei și implicit, al ridicolului? De ce să mături strada dacă ea se umple iar de frunze?

Merită să oferi fericire.

Publicitate

Călătoria, ca probă

Călătoria este o probă de viață.

Dacă un om nu face măcar un drum cu tine, alături, să-i auzi respirația, pașii, înseamnă că nu există.

Nici omul, nici drumul.

E vară fraţilor, e vară!

L-am găsit când căutam cai verzi pe pereţi, am să vă povestesc şi despre ei. Sunt nişte chestii care vor invada România pentru că prostia nu are limite.

Despre el vroiam să vă spun altceva. Are 33 e ani şi 1100 de hectare. Lanuri aurite îl înconjoară din toate părţile. Pământul îl seamănă singur. Ca să facă treabă bună şi grâul să răsară cum trebuie.

E harnic şi uşor timid. Se uită cu curaj numai la lanul lui aurit. Dar ştie, ştie de ce şi cum e bine să-ţi tăieşti viaţa.

În Transilvania Reporter de luni, toată povestea.

Strada de pe care vine iarna

Știați că într-un oraș de munte din Transilvania este o stradă de pe care vine iarna? Se arată în capătul ei prima dată, vine vălătuci spre tine și, gata, e iarnă!

Evident, nu te încumeți și nu ai de ce râde pe strada aia decât dacă e deja vară și iarna nu-ți mai poate face nimic!

Păunița. Așa-i că merita?

Darul de weekend. Spune-mi de ce ți-e dor ca să știu cine ești

Întîmplările din afara noastră nu ne aparțin, de multe ori sînt al naibilui de străine. Trecem printre ele ca prin cimitir, nu e vorba de noi.

Doar dorul ne aparține pe de-a-ntregul.

E sentimentul adînc, cel care ne leagă pe noi de noi înșine.

Știe cineva?

Îmi place iasomia la nebunie, nu știu ce m-a apucat! Habar n-am cum se cultivă, dar mi-o doresc de multă vreme. Măcar un fir, în colțul grădinii!

De la fata drăguță care povestește mai sus n-am înțeles nimic, evident…

Dar dacă aflați ceva despre ea, să-mi dați de veste.

P.S.: Floarea are o întreagă poveste, e ceva minunat. A fost special creată de Dumnezeu pentru buchetele de mireasă. Vedeți, noi o lăsăm prin garduri, crește ca florile de maidan, dar indienii au făcut din ea o întreagă odisee.

Pe țărmul nostru, astăzi plouă

Ulise nu a putut uita Ithaca pentru că Ithaca era în el. S-a întors la țărmul lui, pentru că țărmul acela era el însuși. Nu ne întoarcem la țărmurile noastre din vreo datorie oarecare, ci pentru că sînt parte din noi. Și trecut și viitor, și apă și aer, e lumea așa cum o știm.