Un film care trezește: „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire”

Un film care trezește: „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire”

Jurnalista Cristina Liberis și echipa sa au făcut un tur de forță acum un an: la capătul lui a ieșit un documentar de 70 de minute, despre rolul preoților în Primul Război Mondial. Singurul complet pe acest subiect care s-a făcut până acum. „Trei luni am străbătut toată țara și am cules mărturii, am luat interviuri, am filmat. Ce se vede este rezultatul unui demers necesar. N-aș spune că este o lecție de istorie, dar este o pagină de istorie. Una care lipsea”, mărturisește realizatoarea.

Proiectat la Cluj la facultatea de Teologie, în fața înalților ierarhi și a preoților de azi, a făcut sala să tacă. Filmul este un prilej de meditație. Mobilizarea, spiritul organizatoric al preoțimii de atunci, generozitatea și profunzimea sentimentelor patriotice, munca lor neobosită, grija față de lucrurile esențiale și abandonarea preocupărilor strict canonice atunci când e nevoie sunt uimitoare.

„Preoţii şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care alături de ostaşi, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Ţară şi Neam”, afirma acum 100 de ani, la 10 aprilie 1918, generalul de Corp de Armată adjutant Constantin Prezan, fost Şef al Statului Major General, însărcinat cu comanda Armatei Române.

Despre rolul pe care l-a avut Biserica în Marele Război şi în realizarea Marii Uniri se cunoaşte prea puţin şi nu se vorbeşte deloc în spaţiul public. Este un capitol al istoriei acestui popor care trebuie recuperat şi cunoscut. Marea Unire de la 1918 s-a realizat datorită implicării nemijlocite a preotilor. Au luptat alături de ostaşi. Au înfruntat frigul, sărăcia, bolile. I-au îmbărbătat pe cei de acasă şi pe cei din tranşee. I-au botezat pe cei orfani. I-au hrănit şi îmbrăcat pe cei aflaţi în pribegie. Au trecut munţii voluntar pentru a fi alături de fraţii lor români. Au fost schingiuiţi, răniţi, omorâţi pentru credinţa lor. Au străbătut continente şi au trecut oceane pentru a-i face pe cei din cancelariile lumii să înţeleagă că poporul român luptă pentru unitate, pentru salvarea fiinţei lui naţionale, a identităţii şi credinţei. Au fost alături de prizonieri, ei înşişi fiind luaţi prizonieri. Au adunat toată suflarea care a mai rămas prin sate şi au ajuns la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918. Au luptat şi au învins.

Preoţii români, mobilizaţi sau voluntari, au fost cei care şi-au slujit patria mai mult decât li se ceruse.

Filmul va fi proiectat în mai multe orașe din România și este disponibil pe platforma Youtube.

Reclame

Alexandru Stermin: Evaluatorilor mei. Scrisoarea unui tânăr universitar către cei care decid soarta cercetării

Alexandru Stermin: Evaluatorilor mei. Scrisoarea unui tânăr universitar către cei care decid soarta cercetării

Evaluatorilor mei,

Vă scriu din postura în care, spre sfârşitul anului 2016, am depus o propunere de Proiect de Cercetare Postdoctorală în competiţia deschisă pe atunci de Misterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Conform calendarului elaborat de organizatori, aplicaţia urma să fie evaluată până la jumătatea anului 2017, lucru care nu s-a întâmplat şi, pe cale de consecinţă, în data de 23 ianuarie, m-am trezit cu un e-mail care mă înştiinţa de primirea unui „raport de evaluare iniţial”.

După parcurgerea acestuia, aveam şansa să trimit în termen de 5 zile lucrătoare comentari, completări şi lămuriri. Nu m-am aşteptat să primesc acest e-mail care, conform calendarului trebuia să vină acum 10 luni, şi deci implicat în alte proiecte mărunte şi nesemnificative, dar planificate deja, nu mi-am găsit răgazul să vă răspund în termen. Cu îngăduinţa Domniilor Voastre, vă trimit, simţindu-mă îndatorat faţă de unele valori proprii, schiţa scurtă a unui soi de răspuns. Citește în continuare „Alexandru Stermin: Evaluatorilor mei. Scrisoarea unui tânăr universitar către cei care decid soarta cercetării”

Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig”

Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig”

Volumele „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” de jurnalista Ruxandra Hurezean de la lunarul Sinteza, volume publicate la Editura Școala Ardeleană (2016, respectiv 2017), au fost traduse în limba germană, la Editura Honterus, au fost lansate la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig. România a fost invitată de onoare a târgului, unul din cele mai renumite din Europa.

Lansarea a avut loc duminică, 18 martie 2018, ora 13.00, la standul României, situat în Hala 4, E501, și a fost organizat de Fundația Michael Schmidt, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Alături de autoarea Ruxandra Hurezean au participat Dr. Anneli Ute Gabanyi – Politolog, Dr. Bernd Fabritius, MdB – Preşedintele Federaţiei Expaţilor, și Georg Aescht, moderator.

Leipziger Buchmesse – Târgul Internațional de Carte de la Leipzig s-a desfășurat anul acesta în perioada 15-18 martie.

Clujulcultural.ro i-a luat un interviu Ruxandrei Hurezean despre experiența sa la Târgul de Carte de la Leipzig:
Citește în continuare „Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig””

„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră”

femeie-batranaHarta localităţilor fără medici de familie este roşie. Peste 500 de localităţi, cu cel puţin 120 de mii de oameni nu au un medic în comuna unde locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deşi ar trebui doi sau trei. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei sunt de negăsit.

Ioana a născut acum trei săptămâni. Pe obraji îi curg lacrimile şuvoaie, în timp ce copilul suge la pieptul ei. Îşi cere iertare că plânge, dă să zâmbească printre lacrimi, dar are dureri mari. A născut acum trei săptămâni şi sânii ei au intrat într-un fel de grevă. S-au umflat şi-au început s-o doară îngrozitor. Mara a fost un pic mai micuţă, a încercat să sugă printre lacrimile mamei, dar n-a răzbit durerea. L-au chemat pe medicul de familie, la început a refuzat să vină, pentru că e departe. Dar la insistenţe a venit acasă s-o vadă. I-a prescris o reţetă, şi a plecat. Farmacie nu au la Zimbor, unde locuiesc, aşa cum nu au nici medic de familie. Îşi iau medicamentele de la Zalău, de la oraş, după care trebuie să meargă cineva până acolo. Nimic nu e uşor aici. Noroc că o au pe „doamna Cristina” care a venit la ea zile la rând. „Mă scuzaţi că v-am sunat atât de des”, îi spune ruşinată ea ruşinată asistentei comunitare care ne însoţeşte.
Citește în continuare „„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră””

Am să vă dau o veste bună

Am să vă dau o veste bună

După zece veacuri de singurătate, vin să ne vadă, vin acasă.

O populație restrânsă de istroromâni trăiește undeva, departe de țară, în Istria. Nici nu s-a știut de ei pană când un preot croat a atras atenția lumii asupra lor, acum 200 de ani. De atunci, doar lingviștii, istoricii și câte un jurnalist aventurier au trecut pe la ei.

În 2016 a fost prima dată când România le-a dat niște bani, 60 de mii de euro. O nimica toată pentru țară, dar ei, cu banii ăștia, au renovat școala din Susnjevica în întregime, au făcut-o ca nouă. Le-au ajuns, n-au băut cafele din ei. Nu li s-au terminat la acoperiș. Mai sunt vreo zece copii care invață acolo. Și aproape 60 de istroromâni în zonă. Mulți dintre ei bătrâni. Visează să vadă România dar asta depășește puterile lor. M-am uitat în ochii lor și mi-am făcut promisiunea să-i ajut.

Am făcut propunerea către autoritățile române să-i aducă în anul Centenar să vadă și ei țara mamă, măcar pe cei mai în vârstă, iar ambasadorul nostru în Croația a promis că o va face, se va ocupa, i se pare o idee minunată, are sprijinul Bucureștiului, le va oferi o excursie în România. Proiectul se realizează. În sfârșit. Mulțumesc.

Crăciun la Hurezani

Crăciun la Hurezani

Peste familia noastră trecuse comunismul și o lăsase cam schimbată. Decăzuți din rang și sărăciți de comuniști, erau mulțumiți că aveau unde să stea, le lăsaseră casele cele mari cu etaj și pridvoare brâncovenești. Între ele aveam un parc cu pomi și-n mijloc un brad înalt înconjurat de flori târâtoare, albastre. Îl făcuse bunicul. În rest, le luaseră comuniștii tot.

În casa nostră la parter ținusem școala ani de zile. Când i-au făcut altă clădire școlii, ne-am mutat noi jos și din sala de clasă tata făcuse două cămăruțe, unde stăteam iarna, ca să ne fie mai cald. Sus aveam camere de trei-patru metri înălțime, se încălzeau greu. Dacă strigam, făceau ecou. Chiar îmi plăcea să mă joc așa.

Prin ferestra de la drum auzeam pașii scârțâind pe zăpadă. Scârț, scârț sub bocanci. Jeancă din Vălcea bătând în geam, să ceară mere, mirosul de rufe înghețate pe care le băga mama în casă, la uscat… cam așa arată Crăciunul din mintea mea. E iarna din mine. Citește în continuare „Crăciun la Hurezani”

Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Întâlnirea lui 100 cu 100. Mihai Şora despre România şi restul lumii. Convorbire realizată de Ruxandra Hurezean

E duminică la amiaz şi oraşul pare că nu s-a trezit încă. Într-un hol de hotel, destul de rece pentru începutul toamnei, ne întâlnim cu filosoful Mihai Şora. A fost de acord să purtăm o discuţie pentru revista Sinteza – se apropie Centenarul, iar domnia sa îşi are propriul centenar, de unde continuă să privească atent şi critic spre lume. Se bucură de viaţă, de toamnă, de iubire, de simpatia publicului, călătoreşte, primeşte premii, dar când se aşază în tăcere lângă fereastra lumii noastre trăsăturile feţei i se aspresc – nu-i plac multe din ce vede. În ultima vreme a ieşit în stradă alături de protestatari, pentru că, e nevoie de atitudine, de un nu răspicat. Gândeşte şi vorbeşte sobru, cumpătat şi cu o limpezime anume, care trece dincolo de momentul amiezii acelei zile şi de frământările ultimilor ani. Am discutat cu domnul Mihai Şora aproape două ore. Neobosit, s-a ridicat şi a pornit apoi spre aeroport. Îl aşteptau multe alte călătorii, întâlniri, evenimente. Avea să împlinească 101 ani, iar cursa sa continuă, pentru că timpul înseamnă ceva doar dacă tu îi dai un sens.
Citește în continuare „Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem””