Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig”

Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig”

Volumele „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” de jurnalista Ruxandra Hurezean de la lunarul Sinteza, volume publicate la Editura Școala Ardeleană (2016, respectiv 2017), au fost traduse în limba germană, la Editura Honterus, au fost lansate la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig. România a fost invitată de onoare a târgului, unul din cele mai renumite din Europa.

Lansarea a avut loc duminică, 18 martie 2018, ora 13.00, la standul României, situat în Hala 4, E501, și a fost organizat de Fundația Michael Schmidt, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Alături de autoarea Ruxandra Hurezean au participat Dr. Anneli Ute Gabanyi – Politolog, Dr. Bernd Fabritius, MdB – Preşedintele Federaţiei Expaţilor, și Georg Aescht, moderator.

Leipziger Buchmesse – Târgul Internațional de Carte de la Leipzig s-a desfășurat anul acesta în perioada 15-18 martie.

Clujulcultural.ro i-a luat un interviu Ruxandrei Hurezean despre experiența sa la Târgul de Carte de la Leipzig:
Citește în continuare „Clujul Cultural: „Ruxandra Hurezean a dus povestea sașilor la Târgul de Carte de la Leipzig””

Reclame

„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră”

femeie-batranaHarta localităţilor fără medici de familie este roşie. Peste 500 de localităţi, cu cel puţin 120 de mii de oameni nu au un medic în comuna unde locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deşi ar trebui doi sau trei. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei sunt de negăsit.

Ioana a născut acum trei săptămâni. Pe obraji îi curg lacrimile şuvoaie, în timp ce copilul suge la pieptul ei. Îşi cere iertare că plânge, dă să zâmbească printre lacrimi, dar are dureri mari. A născut acum trei săptămâni şi sânii ei au intrat într-un fel de grevă. S-au umflat şi-au început s-o doară îngrozitor. Mara a fost un pic mai micuţă, a încercat să sugă printre lacrimile mamei, dar n-a răzbit durerea. L-au chemat pe medicul de familie, la început a refuzat să vină, pentru că e departe. Dar la insistenţe a venit acasă s-o vadă. I-a prescris o reţetă, şi a plecat. Farmacie nu au la Zimbor, unde locuiesc, aşa cum nu au nici medic de familie. Îşi iau medicamentele de la Zalău, de la oraş, după care trebuie să meargă cineva până acolo. Nimic nu e uşor aici. Noroc că o au pe „doamna Cristina” care a venit la ea zile la rând. „Mă scuzaţi că v-am sunat atât de des”, îi spune ruşinată ea ruşinată asistentei comunitare care ne însoţeşte.
Citește în continuare „„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră””

Am să vă dau o veste bună

Am să vă dau o veste bună

După zece veacuri de singurătate, vin să ne vadă, vin acasă.

O populație restrânsă de istroromâni trăiește undeva, departe de țară, în Istria. Nici nu s-a știut de ei pană când un preot croat a atras atenția lumii asupra lor, acum 200 de ani. De atunci, doar lingviștii, istoricii și câte un jurnalist aventurier au trecut pe la ei.

În 2016 a fost prima dată când România le-a dat niște bani, 60 de mii de euro. O nimica toată pentru țară, dar ei, cu banii ăștia, au renovat școala din Susnjevica în întregime, au făcut-o ca nouă. Le-au ajuns, n-au băut cafele din ei. Nu li s-au terminat la acoperiș. Mai sunt vreo zece copii care invață acolo. Și aproape 60 de istroromâni în zonă. Mulți dintre ei bătrâni. Visează să vadă România dar asta depășește puterile lor. M-am uitat în ochii lor și mi-am făcut promisiunea să-i ajut.

Am făcut propunerea către autoritățile române să-i aducă în anul Centenar să vadă și ei țara mamă, măcar pe cei mai în vârstă, iar ambasadorul nostru în Croația a promis că o va face, se va ocupa, i se pare o idee minunată, are sprijinul Bucureștiului, le va oferi o excursie în România. Proiectul se realizează. În sfârșit. Mulțumesc.

Crăciun la Hurezani

Crăciun la Hurezani

Peste familia noastră trecuse comunismul și o lăsase cam schimbată. Decăzuți din rang și sărăciți de comuniști, erau mulțumiți că aveau unde să stea, le lăsaseră casele cele mari cu etaj și pridvoare brâncovenești. Între ele aveam un parc cu pomi și-n mijloc un brad înalt înconjurat de flori târâtoare, albastre. Îl făcuse bunicul. În rest, le luaseră comuniștii tot.

În casa nostră la parter ținusem școala ani de zile. Când i-au făcut altă clădire școlii, ne-am mutat noi jos și din sala de clasă tata făcuse două cămăruțe, unde stăteam iarna, ca să ne fie mai cald. Sus aveam camere de trei-patru metri înălțime, se încălzeau greu. Dacă strigam, făceau ecou. Chiar îmi plăcea să mă joc așa.

Prin ferestra de la drum auzeam pașii scârțâind pe zăpadă. Scârț, scârț sub bocanci. Jeancă din Vălcea bătând în geam, să ceară mere, mirosul de rufe înghețate pe care le băga mama în casă, la uscat… cam așa arată Crăciunul din mintea mea. E iarna din mine. Citește în continuare „Crăciun la Hurezani”

Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Întâlnirea lui 100 cu 100. Mihai Şora despre România şi restul lumii. Convorbire realizată de Ruxandra Hurezean

E duminică la amiaz şi oraşul pare că nu s-a trezit încă. Într-un hol de hotel, destul de rece pentru începutul toamnei, ne întâlnim cu filosoful Mihai Şora. A fost de acord să purtăm o discuţie pentru revista Sinteza – se apropie Centenarul, iar domnia sa îşi are propriul centenar, de unde continuă să privească atent şi critic spre lume. Se bucură de viaţă, de toamnă, de iubire, de simpatia publicului, călătoreşte, primeşte premii, dar când se aşază în tăcere lângă fereastra lumii noastre trăsăturile feţei i se aspresc – nu-i plac multe din ce vede. În ultima vreme a ieşit în stradă alături de protestatari, pentru că, e nevoie de atitudine, de un nu răspicat. Gândeşte şi vorbeşte sobru, cumpătat şi cu o limpezime anume, care trece dincolo de momentul amiezii acelei zile şi de frământările ultimilor ani. Am discutat cu domnul Mihai Şora aproape două ore. Neobosit, s-a ridicat şi a pornit apoi spre aeroport. Îl aşteptau multe alte călătorii, întâlniri, evenimente. Avea să împlinească 101 ani, iar cursa sa continuă, pentru că timpul înseamnă ceva doar dacă tu îi dai un sens.
Citește în continuare „Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem””

Adolescență, uniformitatea e asasinul tău

Adolescență, uniformitatea e asasinul tău

În ciuda aparențelor de libertate și diversitate, trendurile, moda, valurile ne iau tinerii frumoși și nebuni și-i uniformizează, îi croiește după calapoade mai noi, dar calapoade. Așa ne trezim cu ei că se supun unor obiceiuri absurde, unor jocuri grotești sau unor practici stupide. Aspirația de a fi în trend îi duce adesea în banal iar dorința de a fi cool îi face plicticoși de-a dreptul. Pentru că ajung „să fie” și „să facă” la fel.

„Întâlnirea” dintre părinți și copii poate fi o lungă și interesantă experiență, știm asta. Și mai știm că în viața noastră copilul nu vine singur, vine cu colegii de școală, cu vecinii de la bloc, cu grădinița și educatoarea, medicul, învățătoarea, apoi cu toată ceata de profesori. Vine cu meditatorii, cu antrenorii și cu iPhone-ul lui, cu laptopul și, în final, ți se înfățișează cu căștile în urechi. Vine cu o armată de camarazi ai noii lumi pe care el tocmai a cucerit-o. Pare atât de mult altceva încât nici nu mai știi cât mai e copilul tău. Citește în continuare „Adolescență, uniformitatea e asasinul tău”

Poliția contra mărului de stradă. Povestea unui oraș smart

Poliția contra mărului de stradă. Povestea unui oraș smart

N-a trecut mult de când ne anunțau cât de duri fuseseră ei, polițiștii locali. Confiscaseră un sac de urzici. Se impunea, urzicile erau ilegale. Cei cu sacii pe spinare nu aveau… certificate de producători! Și nu te joci cu legea. Au compus atunci un comunicat de presă, unul elaborat. Ne spuneau și cum au distrus urzicile alea dușmănoase. Le-au venit de hac, una-două! Mă gândeam atunci, vedea-v-aș adunând voi un sac de urzici! Pedeapsă mai mare pentru lipsa de minte nici nu există. În plus, de ce nu au dus marfa, dacă tot o confiscaseră, la cantina săracilor sau la un orfelinat?

Ei bine, au recidivat mai târziu, când s-au repezit ca ulii pe o biată bătrânică ce vindea flori de câmp pe pervazul unei bănci. Bătrâna a fost târâtă cu marfa ei ilegală de ditamai vlajganii poliției locale și scoasă din lumea noastră perfectă. Era ceva urât. Stătea acolo, în ochii lumii, îmbrăcată în negru și cu basmăluța ei. Alături avea bastonul și un coș cu flori de câmp. Păi, nu e rușine? Trăim noi în orașul smart, în acest Silicon Valley sau nu? Afara cu ea din peisajul nostru modernurban. Au extras-o ca pe o scamă, au luat-o cu penseta de pe mocheta perfectă.

Uf, „mocheta” perfectă! Nu știu cine le-o strică în halul ăsta, dar miroase rău a urină. Centrul orașului, zidurile clădirilor, trotuarele sunt pline de urină și unsoare. Duhnesc. Din curțile interioare se ridică danfuri de fecale. Noapte de noapte hoinarii boemi își fac nevoile pe unde apucă. Dar nu pot fi văzuți pentru că e întuneric. Înțelegem asta. Și ca să patrulezi noaptea ar trebui să nu dormi. Și cum să nu dormi noaptea? Înțelegem și asta. Se mai și bat. Umplu străzile de urlete, se izbesc de vitrine, își trag pumni , se distrează boemii orașului. Să-i lăsăm zic. Nu e niciun polițist pe străzi. E și pentru ei noapte, a doua zi au treabă.

Și chiar așa se întâmplă, să știți. E bine că dorm noaptea pentru că dimineața pot să se scoale cu forțe proaspete. Au și zile dure, din alea de polițisti adevărați. S-au îmbrăcat în uniforme. Au uniforme albastru închis, cu caschete și pe spate le scrie mare, cu litere albe: Politia Locală. Nu știu de ce am o presimțire rea când îi văd. Imi e teamă că iar se fac de rîs. Și cu cele mai bune intenții le duc grija.Iar ei îmi confirmă de fiecare dată temerile.

Ieri dimineață au acționat în forță la gară, prin stații. Au descins la chioșcurile cu mărunțișuri care aveau de ani de zile și galantare cu fructe și legume în afara gheretelor. Vreo șase polițiști, cel puțin. Au observat, au făcut poze, au făcut formele și apoi gata, au ordonat eliminarea merele și gogonelele ilegale!

N-a contat că sub ochii lor vreo trei femei își alegeau prune sau struguri și le puneau în pungi, neînțelegând nici ce pot avea niște polițiști cu bietele fructe, nici de ce nu e în reguă ca ele să fie pe lângă gheretă, în aer liber. În toată lumea e așa! Dar nu, noi suntem intransigenți. Poliția a descoperit cazuri de comercianți veroși care vând fructe și nu plătesc taxe pentru trotuar!

Nu vi se pare teribil de scandalos? Nu? Cum, vi se pare mai util trotuarul cu mere pe el decât cu urină? Vi se pare mai frumos trotuarul cu struguri decât cu scuipați și unsori? Ce oameni!

Oricum , gusturile voastre îndoielnice nu vor influența intransigența politiei locale! Așa că până seara, la toate chioșcurile care înconjurau piața gării s-a poruncit retragerea merelor, prunelor și gogonelelor în beznă! Să plătescă, mama lor de hoți de trotuare! Să plătescă spațiul, aerul, poza făcută de polițist, pata de pe obrazul orașului, să plătescă dacă vor să vândă mere afară din ghereta lor nenorocită, în orașul nostru!

Seara, am găsit piața gării pustie. Nicio stivă de lădițe cu mere, niciun copil cu struguri în mână, doar trei chioșcuri cu țigări și alcool la flacon plat din plastic. Suntem din nou la gară.

Nu, nu contează că în fiecare clipă, din cea mai populată stație de autobuz a orașului, cum e cea de la gară, orice copil sau bătrân putea lua un măr în trecerea lui prin zi. Peste tot în lume, orice magazin de legume și fructe scoate pe trotuar marfa, tocmai ca să te îmbie cu ea, să nu ocolești fructele. Le așază cât mai vizibil, ți le întinde la picioare. În Viena un vânzător arab de moșmoane se plimba cu caserolele în mână pe trotuar și te servea, te îmbia. În jurul lui, din ușa magazinelului, i se revărsau fructele până în stradă. Așa cum un supermarket n-o face. Tocmai asta este rolul bun al acestor magazinele de stradă, partea lor pozitivă e chiar mărul rânduit pe raftul metalic în fața ta, a trecătorului, în stradă.

Aș da toate trotuarele orașului pentru asta. Le-aș da gratis pentru ca prețul mărului să rămână mic. Pentru ca ochiul nostru să nu-l poată ocoli, pentru că orașul plin cu mere e mai frumos decât orașul plin cu copii obezi și bătrâni malnutriți. 

Dar nu, noi ținem conferințe, facem cursuri despre hrana sănătoasă. Fluturăm slogane prin școli. Facem legi prin care obligăm supermarketurile, acești „dușmani ai poporului” să ia marfă de la producătorii români, să ne ia merele și morcovii ca să nu ne putrezească pe câmpuri. În fine, poate că poliția are dreptate. Dacă mărul a călcat pe domeniul public fără să plătescă, atunci să plătească! Oricum, de la el ni se trag toate!