Cine să meargă la război?

Un tânăr a scris o scrisoare zilele acestea în care spune că nu-și lasă el creierii prin războaie pentru țara care n-a făcut nimic pentru el: dacă e să meargă cineva la oaste, atunci să meargă profitorii!

Doamne ferește de un război, dar asta ar însemna falimentul definitiv, absolut al clasei politice românești! Reacțiile extrem de dure, pentru unii neașteptate, care nu au întârziat să vină după o aluzie a președintelui la chemare a rezerviștilor sub arme – Să mergă fiul lui Hrebenciuc, au zis românii, ginerele lui Băsescu și toate beizadelele care freacă Dorobanții! –, sunt relevante. Comentariile de pe internet arată ceea ce intuiam, simțeam, dar nu credeam că demonstrația poate veni atât de curând și de implacabil: că există un punct terminus, un finiș, dincolo de care vine plata!

Publicitate

Politicieni, vă e frică? Nu simțiți cum se mișcă ceva?

Era încă liniște sâmbătă seara. Victor Ponta își deapănă amintirile de la Miami Beach, de când a fost în concediu, la un spriț cu amicii, Antonescu se uită în oglindă… Oare e timpul să mă vopsesc?, iar Traian Băsescu, cu becul încă stins la biroul de la Cotroceni, caută pe hartă, un pod neterminat cu care sa-i zgândăre pe useliști.

După două zile de manifestații, ceva s-a schimbat. Mulți au priceput că protestele nu sunt doar împotriva unui proiect minier, că ele depășesc cu mult așteptările și capacitatea lor de a le explica, așa că acum se gândesc cum să le confiște.

Ponta s-a speriat primul și dă înapoi, crezând cu naivitate că poate recupera ceva, iar Traian Băsescu s-a grăbit să râdă pe înfundate (dar știți cum râde, tot s-a auzit până în stradă!) Paleologu a și tras o concluzie practică, știe ce foloase se pot extrage: lista de la europarlamentare să cuprindă nume anti-RMGC. Nu, fiți liniștiți. Nu pot confisca pînă nu înțeleg ce se întâmplă, și nu vor înțelege în timp util.

Îmi pare rău și o concluzie

Oameni buni, în primul rînd îmi cer scuze pentru că n-am mai scris pe blog, merit să mă părăsiți.

Dar să nu o faceți. Vă rog.

Vreau să vă spun că am lucrat mult la ziar în ultimele zile, colegul meu a fost în concediu și n-am mai apucat să vin la întîlnirea noastră.

Plus că am fost la alte întîlniri, cu politicienii, (fac o serie de interviuri)…

Am să vă spun concluzia, trista concluzie: să știți că sunt de două categorii: șmecheri și impotenți.

Șmecherii se folosesc de impotenți așa cum se folosesc și de noi.

Impotenții se folosesc doar de noi.

Ziua cea mai lungă, spartă de un strigăt de copil

Politicieni, oricare veţi mai rămîne pe aici de acum încolo, vă rog să nu ne mai daţi zile ca asta!

Aveţi de rezolvat o chestiune aparent simplă, de aritmetică, dar se transformă în capetele voastre într-o alambicată şmecherie, precum trecutul cămilei prin urechile acului şi ţineţi o ţară întreagă pe jar. Asta în timp ce pe premier îl ţineţi pe litoral!

Am un mesaj simplu pentru voi: dacă nu vă întoarceţi cu faţa spre ţară, nu vă mai întoarceţi deloc! Pur şi simplu consideraţi că nu mai avem nevoie de voi! Oricum ţara este ca şi neguvernată, nu mai e nevoie de voi!

Azi, aşteptînd verdictul Curții Constituționale, sătulă de așteptare, am intrat în culisele blogului meu să văd de unde mai vin accesările.

Ei și noi

Dragi prieteni, mi-am petrecut ultimele trei zile în două lumi, total diferite.

Printre politicieni, declarații, evenimente și pe munte, o după-amiază liniștită la o biserică dragă mie.

N-am o concluzie, am cîteva sentimente. Am simțit zădărnicia gîndului uman în fața minciunii și siguranței de sine a politicienilor.

Nu are rost, dialogul e imposibil. Ne vor minți întruna, cu zîmbetul pe buze. La asta au ajuns să se priceapă cel mai bine. Cuvinte goale, reproșuri pe care unii le aduc altora, dar care li se potrivesc perfect și lor, dar trec peste asta cu o nonșalanță incredibilă. Nu se schimbă nimic, iar scopul este unul singur: banii=puterea.

A fost sau n-a fost degeaba?

Toată lumea cred că a învățat ceva din întîmplările acestui început de ianuarie.

Președintele a cedat primul, s-a întors și și-a reparat greșeala. E o premieră ca Traian Băsescu să recunoască, chiar și implicit, că a greșit și să revină asupra deciziilor.

Poate că acum a învățat că trebuie, înainte de a sări la gîtul cuiva să verifici și să discuti personal cu personajul care ți-a fost livrat pe post de țap ispășitor. Poate că-l convingi de adevărul tău. Poate că găsiți împreună calea. Un dialog la Cotroceni cu Emil Boc, Raed Arafat și Ladislau Ritli era infinit mai constructiv decît o ceartă la televizor.

Cazul Apostu. Cum s-a putut ajunge aici?

1. Cu o opoziție slabă sau mînjită ea însăși. Înclin să cred că e mînjită. Fiecare dintre consilierii ce ar trebui să facă opoziție, capătă ce vrea, niște favoruri și tace, închide ochii. Altfel, simpla privire aruncată peste contractele Primăriei ar fi trebuit să te scoale din mormînt.