E vară fraţilor, e vară!

L-am găsit când căutam cai verzi pe pereţi, am să vă povestesc şi despre ei. Sunt nişte chestii care vor invada România pentru că prostia nu are limite.

Despre el vroiam să vă spun altceva. Are 33 e ani şi 1100 de hectare. Lanuri aurite îl înconjoară din toate părţile. Pământul îl seamănă singur. Ca să facă treabă bună şi grâul să răsară cum trebuie.

E harnic şi uşor timid. Se uită cu curaj numai la lanul lui aurit. Dar ştie, ştie de ce şi cum e bine să-ţi tăieşti viaţa.

În Transilvania Reporter de luni, toată povestea.

Publicitate

Războiul semințelor. Știați cât de grav este?

Fac bani din legume de peste 500 de ani şi nu cedează agriculturii standardizate

„Seminte traditionale” sau „seminţe locale” sau „populatii locale” – sunt seminţele vechi moştenite din bătrâni, care nu au fost cumpărate la plic, de la magazinele de pe piaţă în ultimii cel putin 30 de ani. În România există în prezent un fel de asalt al agriculturii industriale, al seminţelor modificate genetic, al alimentaţiei toxice. Unii agricultori s-au înrolat deja în armata viitorului, dar alţii se opun ei. Aşa se face că, în timp ce pe mapamond se accelerează procesul de standardizare a agriculturii, în România, cea-rămasă-în-urmă, încep să se trezească la conştiinţă firavii opozanţi ai tăvălugului corporatist. O fundaţie condusă de câţiva tineri, câteva ferme şi din loc în loc, vechi familii de ţărani grădinari se opun presiunii internaţionale şi fac lucrurile aşa cum le făceau ei de sute de ani fără să cumpere nici măcar o sămânţă la plic. Ei au curaj şi duc un război tăcut cu “internaţionalele”, înfruntând piedicile pieţei, sărăcia, criza.

Apocalipsa alimentară. O nouă șmecherie care poate aduce profit

Planeta se confruntă cu probleme climaterice grave. Capitalurile speculative au pierdut o piață, cea financiară, dar nu încetează să caute altele, la fel de mari și, dacă se poate, mai profitabile. Urmează piața alimentară?

Acum 30 de ani, mass-media internațională atragea atenția asupra pericolului deșertificării unor întinse zone de pe planetă și punea omenirea în gardă asupra pericolului ca o parte tot mai însemnată a populației să sufere de foame. De vreo zece ani încoace, figuri importante ale politicii mondiale atrag atenția în mod constant asupra riscului privind încălzirea globală, căruia i se asociază același spectru al foametei pe suprafețe tot mai mari ale planetei. Pe de alte parte, multe state din Africa, dar și din Asia, se confruntă cu dificultăți majore în a asigura cetățenilor lor o alimentație minimală. Astăzi, tot mai multi profeți clamează începutul unei crize alimentare mondiale. Între cauzele acestei crize: cererea de alimente tot mai mare a Chinei, creștere antrenată de dezvoltarea ei economica accelerată.

Peter Harrold (BM): Majoritatea săracilor Europei trăiesc în zonele rurale româneşti

Cei mai mulţi dintre săracii Europei trăiesc în zonele rurale din România, ceea ce ar recomanda agricultura ca sector prioritar într-o viitoare strategie de dezvoltare a României, a declarat marţi Peter Harrold, directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi de Est, într-un interviu acordat Agerpres.

Peter Harrold a mai spus că România trebuie să îşi elaboreze o strategie de dezvoltare bazată pe o largă consultare, nu numai pe dialogul în cadrul guvernului sau pe dialogul executivului cu FMI şi Banca Mondială.

România are cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor structurale din Europa, iar Bulgaria a cerut colaborarea BM pentru a mări rata de absorbţie, ceea ce guvernul român întârzie să facă.

Strategie și acțiune concertată de sprijinire a intereselor României, de la Cluj

Universitatea de Științe Agricole din Cluj a organizat zilele acestea o conferință și un tîrg internațional de specialitate. Invitații de onoare: comisarul pentru Agricultură de la Comisia Europeană, Dacian Cioloș și președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, Paolo De Castro. Acestuia din urmă i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Cluj. La festivități sînt invitați demnitari români, miniștri și secretari de stat. Iar Dacian Cioloș este însoțit de zece reporteri francezi cărora vrea să le prezinte o fermă de succes a unui tînăr clujean.

Comisarul singuratic. Cioloș de pe Facebook

În general, informația venită din cancelariile europene sună prea tehnic, imposibil să se lipească de urechile obișnuite cu știri despre Bote sau pocăitul Bodo. Nici comunicatorii europeni nu se străduiesc să vorbească o limbă umană, că le-a fost mai simplu să înlemnească niște cuvinte standard pe care le plimbă prin birocrația celor 27 de nații, fără să le pese dacă cineva aude sau nu, clopoțelul.

Am auzit însă discuții libere în spatele birourilor oficiale. Sînt mult mai simple și aplicate. Dar și îngrijorătoare. Ce spun cei care își pierd timpul pe holurile de la Bruxelles? Că Europa a simțit slăbiciunile României și-i dă lovituri binemeritate unde o doare mai tare. Se știe, de exemplu, acum că nu avem un plan comun de acțiune în țară, că nu sîntem capabili să ne adunăm trei la o masă și să stabilim prioritățile și că, în general, ne săpăm între noi care să ajungă la resurse, astfel încît nici nu mai prea ajungem. Și lor le convine. Resursele sînt comune.

Deșertul din grădina carpatică. O grămadă de uscături

Doar un popor năuc poate să creadă că rezistă în istorie, fără să-și țină picioarele pe pămînt.

Pămîntul, uscat iască sau mustind de apă, a lăstărit ca toiagul lui Moise și a dat de mîncare hămesiților de pe burta lui. Oriunde s-ar fi așezat ei.

Doar că toiagul înfrunzește și el, într-o mînă de om mirosind a țărînă. Umblați prin nisipuri, pe crestele munților sau prin văi mlăștinoase, oamenii au găsit totdeauna limba în care să vorbească cu pămîntul lor și să primească binecuvîntarea lui. Au înțeles legătura vitală între cremenea de sub picioare și destinul lor.

Desprinderea noastră de pămînt este mai gravă decît ne închipuim. Nu voi invoca aici motivele poetice ale chestiunii pentru că e plină lumea de cîntări găunoase. Dar consecințele disprețului românilor față de munca pămîntului și față de natură sînt evidente.

Nu doar că nu mai avem ce mînca