#România100 | Ultimii. Și amețitor de încurcata lor viață

#România100 | Ultimii. Și amețitor de încurcata lor viață

Un conte trimis de Franța ambasador în România în timpul Marelui Război se dovedește piesa care schimbă jocul. Goga, regele, regina și contemporanii își „scot pălăria” în fața lui: Contele de Saint-Aulaire nu venise la București să facă figurație ci să miște lucrurile spre ieșirea la liman. Va parcurge iadul războiului alături de români, îi va înțelege și-i va ajuta să nu piardă.

Se naște într-o mare familie de nobili francezi. Patru dintre înaintașii lui fuseseră ambasadori. Charles de Beaupoil Conte de Saint Aulaire merge la școala iezuiților din Bordeaux, apoi la Științe Politice din Paris. Dă concurs și intră în diplomație. Primul lui post va fi în Chile, apoi la Marsillia, în Tunisia și Maroc. Începuse războiul și Contele este chemat la Paris. Europa avea nevoie de mintea lui mai mult decât Africa în acele vremuri. Franța avea nevoie de un cineva mai eficient la București, pentru a atrage România în Alianță. Contele acesta, firav, miop, cu ochi albaștri și o mustață pală, va reuși ce ceilalți nu reușiseră. Să atragă România în Alianță și să aducă întăriri franceze pe frontul de est.

Citește în continuare „#România100 | Ultimii. Și amețitor de încurcata lor viață”
Reclame

Seara de grație

Seara de grație

Donald Tusk avea o bunică nemțoaică, bunicul i-a fost închis în lagăr, tatăl a fost tâmplar iar mama asistentă medicală. Familie europeană, care a trecut prin toate. El a trecut Polonia prin criză, era la cârma guvernului între 2007-2014. El s-a preocupat de rețeaua de drumuri din Polonia. Acum conduce Consiliul European.

Aseară a lăsat un sentiment greu de descris peste România. De admirație și tristețe totodată. O imensă tristețe. Oamenii pentru care el vorbea erau afară, în ger. În tot gerul României. Le-a spus că pot, că pot și imposibilul.

Nu a vorbit pentru protipendada românească așezată cu tupeu pe scaunele de la Ateneu. A vorbit pentru cei care protestau în frig, pentru românii care scriu, joacă tenis, fac mașini sau cântă. A avut un discurs care a trezit România din toropeală, a ridicat-o în picioare. Și un mare semn de întrebare: ai noștri de ce nu sunt așa?

Citește în continuare „Seara de grație”

„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră”

femeie-batranaHarta localităţilor fără medici de familie este roşie. Peste 500 de localităţi, cu cel puţin 120 de mii de oameni nu au un medic în comuna unde locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deşi ar trebui doi sau trei. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei sunt de negăsit.

Ioana a născut acum trei săptămâni. Pe obraji îi curg lacrimile şuvoaie, în timp ce copilul suge la pieptul ei. Îşi cere iertare că plânge, dă să zâmbească printre lacrimi, dar are dureri mari. A născut acum trei săptămâni şi sânii ei au intrat într-un fel de grevă. S-au umflat şi-au început s-o doară îngrozitor. Mara a fost un pic mai micuţă, a încercat să sugă printre lacrimile mamei, dar n-a răzbit durerea. L-au chemat pe medicul de familie, la început a refuzat să vină, pentru că e departe. Dar la insistenţe a venit acasă s-o vadă. I-a prescris o reţetă, şi a plecat. Farmacie nu au la Zimbor, unde locuiesc, aşa cum nu au nici medic de familie. Îşi iau medicamentele de la Zalău, de la oraş, după care trebuie să meargă cineva până acolo. Nimic nu e uşor aici. Noroc că o au pe „doamna Cristina” care a venit la ea zile la rând. „Mă scuzaţi că v-am sunat atât de des”, îi spune ruşinată ea ruşinată asistentei comunitare care ne însoţeşte.
Citește în continuare „„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră””

Am să vă dau o veste bună

Am să vă dau o veste bună

După zece veacuri de singurătate, vin să ne vadă, vin acasă.

O populație restrânsă de istroromâni trăiește undeva, departe de țară, în Istria. Nici nu s-a știut de ei pană când un preot croat a atras atenția lumii asupra lor, acum 200 de ani. De atunci, doar lingviștii, istoricii și câte un jurnalist aventurier au trecut pe la ei.

În 2016 a fost prima dată când România le-a dat niște bani, 60 de mii de euro. O nimica toată pentru țară, dar ei, cu banii ăștia, au renovat școala din Susnjevica în întregime, au făcut-o ca nouă. Le-au ajuns, n-au băut cafele din ei. Nu li s-au terminat la acoperiș. Mai sunt vreo zece copii care invață acolo. Și aproape 60 de istroromâni în zonă. Mulți dintre ei bătrâni. Visează să vadă România dar asta depășește puterile lor. M-am uitat în ochii lor și mi-am făcut promisiunea să-i ajut.

Am făcut propunerea către autoritățile române să-i aducă în anul Centenar să vadă și ei țara mamă, măcar pe cei mai în vârstă, iar ambasadorul nostru în Croația a promis că o va face, se va ocupa, i se pare o idee minunată, are sprijinul Bucureștiului, le va oferi o excursie în România. Proiectul se realizează. În sfârșit. Mulțumesc.

Crăciun la Hurezani

Crăciun la Hurezani

Peste familia noastră trecuse comunismul și o lăsase cam schimbată. Decăzuți din rang și sărăciți de comuniști, erau mulțumiți că aveau unde să stea, le lăsaseră casele cele mari cu etaj și pridvoare brâncovenești. Între ele aveam un parc cu pomi și-n mijloc un brad înalt înconjurat de flori târâtoare, albastre. Îl făcuse bunicul. În rest, le luaseră comuniștii tot.

În casa nostră la parter ținusem școala ani de zile. Când i-au făcut altă clădire școlii, ne-am mutat noi jos și din sala de clasă tata făcuse două cămăruțe, unde stăteam iarna, ca să ne fie mai cald. Sus aveam camere de trei-patru metri înălțime, se încălzeau greu. Dacă strigam, făceau ecou. Chiar îmi plăcea să mă joc așa.

Prin ferestra de la drum auzeam pașii scârțâind pe zăpadă. Scârț, scârț sub bocanci. Jeancă din Vălcea bătând în geam, să ceară mere, mirosul de rufe înghețate pe care le băga mama în casă, la uscat… cam așa arată Crăciunul din mintea mea. E iarna din mine. Citește în continuare „Crăciun la Hurezani”

Adolescență, uniformitatea e asasinul tău

Adolescență, uniformitatea e asasinul tău

În ciuda aparențelor de libertate și diversitate, trendurile, moda, valurile ne iau tinerii frumoși și nebuni și-i uniformizează, îi croiește după calapoade mai noi, dar calapoade. Așa ne trezim cu ei că se supun unor obiceiuri absurde, unor jocuri grotești sau unor practici stupide. Aspirația de a fi în trend îi duce adesea în banal iar dorința de a fi cool îi face plicticoși de-a dreptul. Pentru că ajung „să fie” și „să facă” la fel.

„Întâlnirea” dintre părinți și copii poate fi o lungă și interesantă experiență, știm asta. Și mai știm că în viața noastră copilul nu vine singur, vine cu colegii de școală, cu vecinii de la bloc, cu grădinița și educatoarea, medicul, învățătoarea, apoi cu toată ceata de profesori. Vine cu meditatorii, cu antrenorii și cu iPhone-ul lui, cu laptopul și, în final, ți se înfățișează cu căștile în urechi. Vine cu o armată de camarazi ai noii lumi pe care el tocmai a cucerit-o. Pare atât de mult altceva încât nici nu mai știi cât mai e copilul tău. Citește în continuare „Adolescență, uniformitatea e asasinul tău”

Vară și artă. Expoziții internaționale la Centrul de Interes

Luna august aduce la Centrul de Interes o serie de trei noi expoziții de artă, în spațiile: BARIL, CAMERA și SABOT. Vernisajul expozițiilor are loc joi, 10 august 2017, de la ora 19:00, la Centrul de Interes de pe strada Fabricii de Chibrituri, nr. 9, etaj 4. Citește în continuare „Vară și artă. Expoziții internaționale la Centrul de Interes”