O poveste despre oameni

Marile prezentări de modă nu mai sunt demult o poveste despre haine, ci una despre oameni. Unele reușesc să fie artă, cu desăvârșire. Valentino 2014 este o astfel de poveste, o odisee din fire și metal, o capodoperă. De fapt, spune, în felul ei, ce schimbări au înregistrat aspirațiile umane.

Frumos în viziunea omului modern pare a fi combinația între nobil și sălbatic, între regal și natural. Regele este și un indian de pe crestele Anzilor și un om liber să aleagă, și un împovărat cu propria istorie. Valentino amestecă ingredientele unei culturi sofisticate, misterioase, cu rafinamentul imperial.

Ce iese? Un om mai complex, mai înalt, mai curat. Fiecare model este un poem care se plimbă prin secolul 21 în sandale romane, istorisind.

Dacă mă gândesc bine, mi se pare foarte complicată această artă. E prin excelență o muncă de echipă, de creație: trebuie construit totul în jurul unui concept, este coerență perfectă, inteligență, măiestrie a croitorilor, bijutierilor, pantofarilor, scenografilor, compozitorilor, regizorilor, manechinele, actrițe perfecte. Ele retrăiesc alături de costumele si echipa lor, povestea. Se transfigurează, se consumă pe catwalk, ca gladiatorii în arenele romane.

Acasă

hurezani-ultimele-111

Ai ce-ţi doreşti, asta cred azi. Lumea mea imperfectă să rămână aşa.

La Hurezani e toamnă. Pisicile s-au înmulţit, lămâiul e plin de lămâi (are chiar vârsta mea!), Supersonda din sat grohăie când o apucă, dar încă nu scoate nimic, vinul a ieşit dulce, găinile au scăpat netăiate, mama e tot mai bine, iar Vlad creşte frumos.

Vezi fotografiile și ce-o mai fi!

Enervanții băieți deștepți au nume

Fraților, expresia „băieții deștepți” din energie începuse să mă enerveze la culme. Până și presa o folosea ca ceva consacrat, pornind de la premisa că de acum, toată lumea știe despre cine e vorba. Greșit, expresia îi ajuta, sub ea se ascundea identitatea profitorilor. O tâmpenie, ar trebui să renunțăm la expresiile astea care deși par găselnițe bune nu sunt ok.

Iată, din România Liberă:

Citește în continuare „Enervanții băieți deștepți au nume”

Darul de weekend. Spune-mi de ce ți-e dor ca să știu cine ești

Întîmplările din afara noastră nu ne aparțin, de multe ori sînt al naibilui de străine. Trecem printre ele ca prin cimitir, nu e vorba de noi.

Doar dorul ne aparține pe de-a-ntregul.

E sentimentul adînc, cel care ne leagă pe noi de noi înșine.

Povestea Ritei care a învins imposibilul. Și care a fost secretul ei

Știați că există o Sfîntă a Imposibilului? Eu am aflat de curînd, pe căi cît se poate de laice, dintr-un film. Habar-n-am cum am dat de el, dar m-a făcut să mă gîndesc la cîteva lucruri.

Mai întîi, că filmul e frumos, e italian, plin de viață. Admițînd că și moartea e viață.

Povestea este reală și se petrece pe la 1400. E vorba de o tînără femeie care pare altfel decît celelalte. Și chiar este.

Citește mai departe!

Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți

Fina Marița a rămas văduvă de tînără. Bărbatul ei, care stătea în deal, la Noață, a murit în urma unei boli ciudate. Mai întîi a orbit și apoi a murit. A lăsa-o cu șapte copii, cel mai mic în postavă. Rudele din casă, socrii și cumnatul, au dat-o atunci afară din casă. Din moment ce nu mai trăia bărbatul ei, de ce s-o mai adăpostească? Într-o zi i-au pus copiii în brațe și au dat-o, pur și simplu, afară pe poartă.

Povestea, adevărată, am auzit-o la priveghiul lui tata. N-am știut pînă acum de ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură.

Citește în continuare „Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți”

De ce presa de blog cîștigă teren. Un experiment care trebuia trăit

După 20 de ani de presă pe la diferite ziare, site-uri, radiouri, adică o presă instituționalizată, ca să zic așa, am trecut și la presa „personalizată”, așa cum este cea de blog. Anul trecut, pe vremea aceasta, a apărut Gazetino. Scrisul pe blog e un fel de „artă pentru artă”, un examen foarte greu, pe care-l trăiești numai dacă vrei. E un experiment pe care-l faci punînd în joc toate resursele tale, nimic altceva.

Jurnalistul de blog se află în situația unui om liber, liber să-și asume el, și nu ziarul sau altă organizație din care el să fie doar o rotiță, propria conduită, informațiile livrate, judecata critică, atitudinea.

Este doar el, cititorii și Dumnezeu.

Citește mai departe!