Povestea Ritei care a învins imposibilul. Și care a fost secretul ei

Știați că există o Sfîntă a Imposibilului? Eu am aflat de curînd, pe căi cît se poate de laice, dintr-un film. Habar-n-am cum am dat de el, dar m-a făcut să mă gîndesc la cîteva lucruri.

Mai întîi, că filmul e frumos, e italian, plin de viață. Admițînd că și moartea e viață.

Povestea este reală și se petrece pe la 1400. E vorba de o tînără femeie care pare altfel decît celelalte. Și chiar este.

Căsătorită cu un tînăr înstărit, membru al unei familii aflate în război cu alta, se trezește încolțită de situație. Reușește să-l convingă pe iubitul ei să renunțe la răfuielile cu dușmanii și să trăiască liniștiți la o moară, în pădure. Reușește, cu ajutorul iubirii, al credinței, al poveștilor Sfîntului Augustin. Vedeți că ea le spunea destul de frumos!

Dar tocmai pentru a demonstra că femeia nu are dreptate, și că lupta e calea cea dreaptă, de la care nu poți să abdici, dușmanii îi ucid soțul.

Copiii Ritei vor să-și răzbune tatăl și, oricît de mult se roagă ea de ei, tot pleacă. Pleacă și-n goana nebună după răzbunare se îmbolnăvesc. Rita îi caută disperată și-i găsește, stă lîngă ei, îi îngrijește, dar copiii mor de dizenterie. Apucă să le spună cît îi iubește. Apoi își pierde mințile. Și credința în Dumnezeul care i-a luat toată familia.

Umblă murdară pe străzi, mănîncă din gunoaie, doarme în ploaie. Pînă cînd aude un strigăt de ajutor. Ceva ce o trezește din boala suferinței și o îndreaptă din nou spre oameni.

Rita înțelege că lanțul răului trebuie întrerupt pentru ca viața să devină normală. Înțelege că lupta dintre familii trebuie să se sfîrșescă, măcar și pentru o clipă. Atît cît în capul oamenilor să intre ideea că nu Vendetta este legea, ci Pacea, Dumnezeu e Legea.

Îi trebuia o fracțiune de secundă la scara istoriei, în care și ceilalți să vadă că Imposibilul e Posibil.

Și i-a împăcat. L-a salvat de la moarte pe cel care i-a ucis soțul. A făcut, așadar, Imposibilul. Și asta i-a destabilizat pe ceilalți, obișnuiți să creadă că moartea cere moarte, punct.

Rita a produs o ruptură în lanțul de aberații, a dat la o parte perdeaua care le întuneca mințile și pentru o clipă, s-a făcut lumină. Ochii, obosiți de întuneric, au văzut-o. Cam acesta este secretul.

Salvează-l pe cel de lîngă tine, așa cum el nu te-ar salva pe tine. Fă imposibilul.

PS: Vedeți că noi avem o altă povață. N-o spun aici, ca să nu stric totul. E mai bine să nu v-o amintiți. Nu e corectă.

Foto: Imgine din filmul Rita da Cascia (2004)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s