În satul meu s-a descoperit cel mai important zăcămînt de gaze din sud-vestul ţării

Satul are cîteva sute de case şi două prăvălii de ţară. Oamenii au îmbătrînit şi dacă ar fi să număr, în jumătate din el, doar Mihaela, Tena şi Ramona mai au familii tinere unde casele nu se vor închide curînd.

Petrom a făcut acum douăzeci de ani un drum de beton, pentru camioanele şi utilajele sale. Şi, de atunci, prin satul liniştit în care nu trecea o maşină cu zilele, trec într-o viteză ameţitoare, maşini după maşini.

Bătrînii nici nu mai au obiceiul să stea pe la porţi. Chiar pe Gică al Mihaelei l-a zburat una direct în gard: nu făcea altceva decît să stea de vorbă cu nu ştiu care, cînd l-a izbit un nebun. Sau, mă rog, curentul de la maşină.

Ideea e că maşinile astea sînt conduse de nebuni care profită de faptul că satul e izolat şi drumul bun, ca să-şi încerce puterile. Trec vîj, vîj, zău că nu apuci să le vezi că şi dispar după dîmb, dar lasă în urmă un tremurat de pămînt şi praful ridicat.

Ştiu doar doi băieţi care lucrează la sondă, unul nici nu e din satul nostru, ci din vecini. Dar ştiu şi ei şi spun că, în fundul satului, s-a descoperit cel mai tare zăcămînt de gaze din partea asta de continent.

Cum se apropie toamna, oamenii încep să-şi facă socotelile, ar trebui să tocmească lemne de iarnă, pentru că în satul nostru nimeni nu are gaze la sobă. Gătesc cu butelii pe care le încarcă la 3 km de sat, la o staţie de benzină, acolo unde lucrează şi Mihaela. La noi în sat nu e „Peco”, nu e nici autobuz.

Dar despre cum este viaţa în locul unde s-a descoperit cel mai tare zăcămînt de gaze din Sud Vestul Europei, într-o poveste viitoare.

Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, anunţă rezultatul de succes al sondei de explorare 4539 Totea. Sonda a fost forată în Sud-Vestul României, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 m şi a avut ca obiectiv o potenţială acumulare mare, cu presiune ridicată. Carotajul geofizic1 a indicat mai multe intervale de hidrocarburi în Miocenul inferior. În perioada de teste s-a înregistrat, dintr-un singur strat, un debit maxim stabilizat de gaze şi condensat de aproximativ 3.100 bep/zi. Rezultatele înregistrate până la această dată indică faptul că acesta ar putea fi un nou zăcământ semnificativ, care urmează a fi determinat prin evaluare.

Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie: „Mă bucur să putem anunţa acest succes, care ar putea reprezenta cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România în ultimii şase ani. Rezultatele înregistrate în timpul testelor confirmă potenţialul zăcământului şi aşteptările noastre în ceea ce priveşte regiunea Olteniei, unde am concentrat investiţii ridicate.”

Comunicat Petrom din 7 iulie 2011

3 gânduri despre “În satul meu s-a descoperit cel mai important zăcămînt de gaze din sud-vestul ţării

  1. Pingback: Acasă « Gazetino

Lasă un comentariu