Vă rog să aveți răbdare, nu e ce pare. Și pe mine mă enervează titlurile de genul acesta, dar am să mă explic.
De multe ori mă îndrept spre lucrule simple, aparent lipsite de semnificație, dar care adună în tăcere elemente de tensiune, coagulează fapte, sentimente, idei și dau naștere unor fenomene sau explozii pe care apoi le văd și orbii. Dar la începutul lor păreau nimic.
Aflat la Cluj Napoca pentru a lansa Fundaţia Mişcarea Populară, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a explicat pentru Transilvania Reporter cum vor proceda fondatorii în organizarea acestei mişcări, ce vor să facă, pe ce se bazează şi de ce anume „s-au saturat”.
Naşterea unei noi mişcări politice în 2013, după ce România a explorat păgubos democraţia, a suferit o degradare morală şi politică extraordinară este o încercare îndrăzneaţă. L-am întrebat pe Funeriu, aşa cum o făcea Marin Preda, pe ce se bazează, cum îşi vor selecta oamenii şi ce crede despre modificările aduse Legii Educaţiei de când a apărut în ce raporturi mai este el şi Mişcarea Populară cu Legea Educaţiei.
Noi nu avem așa ceva, dar ar trebui să avem. Au francezii și de la ei am putea lua modelul.
Dacă ne lipsește ceva, atunci este cultura morală, educația moralității. Ca și știința vieții.
Poate dacă aș avea bani, asta aș face. O Academie paralelă cu sistemul public, unde să predea cei mai iubiți dintre profesori, din întreaga lume, scriitori, filosofi, artiști, teologi, politicieni, cercetători, antreprenori, în spiritul vieții pragmatice și morale.
Poate n-ați văzut tot Parisul, așa că hai să ne mai plimbăm și azi o tură. Ce mi-a rămas viu în minte, din călătoriile noastre, virtuale, este cântecul păsărilor pe străzile Parisului, așa-i?
Să știți că nu e chiar așa de rău să ai varicelă! Ai niște frisoane, din când în când, un fel de amețeală permanentă, dar nu mare lucru, te mănâncă și te ustură pielea în acelați timp, dar nu e rău! Nu mă pot plânge! Aș putea spune că atunci când ai varicelă e mai bine ca oricând! Pentru că în primul rând faci ce vrei și apoi, toți ceilalți stau la distanță! Te și umflă râsul!
dar altceva vroiam să vă spun, ceva la care m-am gândit zilele astea.
Ar trebui ca presa și politica să fie declarate incompatibile, să fie interzis prin lege să le faci deodată, atât ca jurnalist cât și ca patron de presă! După ce s-a întâmplat în Italia și ce se întâmplă acum la noi, ar fi cazul să rupem pisica! Se contaminează și fac posibilă manipularea! Ori, manipularea în scopuri politice, propagandistice este toxică, poate fi amendată de OPC!
Va merge cu bastonul lui alb la secția de votare de la Liceul de Artă, pe colț la Dostoievski. Nu are de trecut la multe semafoare, e relativ simplu. Deși nu înțelege de ce sunt nesonorizate, dar asta e o altă problemă. În cabină va intra însoțit de cineva. România nu are buletine de vot pentru nevăzători. Va vota, până la prânz când vrea să ajungă acasă, la masă, va face ce trebuie.
Profesorul Podosu are un fel al său de a vedea lumea și de a o înțelege din întuneric, altfel decât ne-am închipui. Vede, de exemplu, cât de orbi suntem noi, cât de puțin curaj au politicienii, cum nu văd dincolo de ziua de mâine. „Nu au viziune, nu au direcția de mers înainte, nu au inima neînfricată, nu mai sunt legați de țară! Cum să găsescă ei drumul?”
Femeile care i-au însoțit în scurta noastră istorie pe bărbații politici sunt, și ele, ca și mulți dintre ei, femei oarecare.
Transformate rapid în portmonee pentru ei, femeile sunt fericite. Ei sunt fericiți.
Doar țara prin care se plimbă ei este nefericită.
Ce tristă poveste de ne-dragoste!
PS: Am avut ocazia să cunosc destule femei din politică sau de pe lângă ea, sunt câteva prototipuri. Am să scriu aici despre asta, într-un strop de răgaz, pentru că este realmente impresionant ce rol au avut ele în tot ce sunt ei.
Azi dimineaţă am simţit prima adiere de vînt de toamnă. Cred că ştiţi cum e, dulce-amar. Un soare sticlos, mai mult lumină albă decît căldură. Vine. Asta e!
Între timp, la noi la ţară, criza continuă. Veştile de la Bucureşti sună ca naiba, parcă s-au tîmpit de tot oamenii ăia.
Instituţii ale statului care se străduiesc să fenteze legea, premieri care îndeamnă la abuz, preşedinţi care scot spume în sălile palatului mult visat.
Citesc ştirile zilei şi mă simt ca în America de Sud, într-o după-amiază sordidă din romanele lui Marquez.
Sînt şi cîteva lucruri bune care ies din lupta asta crîncenă între cele două tabere:
Gazetino 