Descoperim sistemul feudal… Acum?

Descoperim sistemul feudal… Acum?

Privind din interiorul sistemului, doar cine nu vrea nu înțelege ce se întâmplă. Anume, că Sănătatea e o construcție feudală.

În urmă cu aproape patru ani publicam un interviu care acuza tocmai faptul că sistemul de sănătate este construit pe sărăcie, incompetență și pe relații ierarhice piramidale. Intervievatul de atunci avea și un set de soluții, dar ar mai fi fost și de cineva care să ia în calcul nevoia de reformă a sistemului. Poate se va întâmpla acum, într-un moment atât de târziu, când – dacă puteți crede – nu mai știm nici măcar câți medici mai sunt în sistem.

Același tablou îl prezintă astăzi chiar ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, citat de Agerpres:

Primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la sistemul de sănătate este „feudal”. Este o feudă de sus până jos. Și într-un sistem feudal este mai puțin vorba despre oameni — oameni buni, oameni răi — este vorba despre sistem, despre păstrarea privilegiilor. Este un sistem feudal și sper ca la sfârșitul acestui mandat să știm cu toții că sistemul este așa și să destructurăm câteva lucruri.

Acesta este interviul:

„E timpul să terminăm cu spitalul lui Domn’ Profesor!” Interviu cu Ovidiu Turdean, șeful Comisiei de Sănătate din Consiliul Local Cluj-Napoca

Tare s-au mai înfuriat atunci Domn’ profesorii din Cluj!

Anunțuri

Acesta nu este un comunicat de presă,

este o scrisoare pe care v-o trimit dintr-o lume paralelă cu cea în care mă mișc zilnic. Acolo unde mă duc rareori, cam o dată pe an, și-mi reproșez asta. Fac o călătorie, constat ce am să vă povestesc și vouă și mă întorc. Parcă mai bine un pic, am mai multă încredere că viața merge mai departe. Că nu totul este o mizerie. Că nu suntem pierduți de tot.

Am un prieten filosof, Claude Karnoouh. Este francez și a trăit mulți ani în România. Domnia sa spune în cuvinte multe și frumoase ceva ce o să vă rezum eu acum destul de brutal: că societatea capitalistă a luat-o razna, consumă până se autoconsumă și asta ne denaturează, ne înnebunește și ne împinge, în goana după bani, în chiar hăul pierzaniei. În general, prietenul meu are dreptate.

Dar când constat că există mici semne ale trezirii la realitate, excepții de la regula generală, mă bucur să le spun asta tuturor. Și poate că acesta este singurul motiv pentru care fac presă.

Acum trebuie să revin la subiect și să vă spun de ce vă scriu.

Cu un an în urmă, era în septembrie 2011, am fost invitată să cunosc o mână de oameni care lucrau la Fundația pentru Comunitate. Erau puțini, dar și presă puțină. Numai copiii erau mai mulți. Erau și cai și doi antrenori. Ce se întâmpla: Fundația aceasta care este finanțată, culmea, de o companie petrolieră, și anume MOL, finanțează programe de sprijin pentru copiii cu dizabilități. Atunci ne era prezentat programul „Pe cai, toți suntem egali!” al unei mici asociații din Aiud, care-i învăța pe copiii cu dizabilități să călărească un cal. Sau doi cai, pentru că al treilea rămăsese la Aiud, iar pentru al patrulea urma să ceară bani de la fundație. L-au cumpărat în ianuarie și așa au ajuns să poată primi peste cincizeci de copii (ei, nu toți deodată!) în grajdul lor fermecat.

Încet-încet, vă dați seama, România învață să pășească în lumea liberă de sub dominație guvernamentală, să se descurce pe cont propriu, să facă programe, să învețe limba supraviețuirii. Au primit banii și-au cumpărat și al patrulea cal, au tot mai mulți copii înscriși la clubul lor și staulul acela modest din Aiud este locul unde în fiecare zi se naște ceva. În plus, câțiva oameni au un loc de muncă.

La fel se întâmplă la Pașcani, la Bacău, la Craiova, la Brașov, la Gheorgheni, la Cluj sau la Buziaș.

Și-n alte orașe ale României, pentru că fundația are acoperire națională, iar suma totală pe care o alocă în fiecare an este de 300 de mii de lei. Fiecare organizație face altceva, dar cu toții ajută copiii bolnavi.

În curând, de sărbătoarea darurilor, adică în ziua de Moș Nicolae, pe 6 decembrie, Fundația pentru Comunitate va anunța câștigătorii programului pentru sănătatea copiilor pentru anul următor.Vor primi cadouri cam ciudate, fiecare organizație vrea să cumpere te miri ce cu banii primiți, dar vă rog să vă uitați un pic la ei și să vedeți cât de mult înseamnă să meargă pe picioarele lor. Și copiii și oamenii mari care trebuie să-i salveze cumva.Nu e tonic să știi că până și o companie petrolieră a înțeles că nu putem merge mai departe decât împreună? Cel cu mașina, alături de cel care merge pe jos, alături de cel care șchioapătă.

Și nu uitați să vă uitați după ei, în 6 decembrie.

Ruxandra Hurezean, Cluj-Napoca

hipoterapie 035

„E timpul să terminăm cu spitalul lui Domn’ Profesor!” Interviu cu Ovidiu Turdean, șeful Comisiei de Sănătate din Consiliul Local Cluj-Napoca

Vedem în fiecare an cum spitalele clujene se degradează, deși la ușile lor se adună tot mai mulți pacienți din toată țara. Într-un sistem normal, numărul pacienților ar da valoare și ar aduce venituri spitalului, dar noi vedem cum saloanele se ruinează, iar clinicile private ale unor medici din sistem se ridică alături, ca oaze de lux și performanță. Diagnostuicul pus de consilierul local Ovidiu Turdean pentru sistemul de sănătate local este dur: sărăcie, incompetență, sistem piramidal. Ce soluții propune și pe cine se sprijină ideile lui ne explică în interviul care urmează.

Citește interviul!

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Citește interviul!

„PDL, nu mai sta cu capul în nisip, că te calcă protestatarii pe cap!” Cîteva reacții, încă nu soluții!

Am scris (vezi aici!) reproșînd PDL lipsa de responsabilitate și implicare într-o chestiune care privește puterea, pornind de la o postare pe blog a domnului Preda care număra postum victimele evenimentelor.

Iată că azi și parlamentarul PDL Cristian Preda consideră că, de la începutul disputei privind proiectul de lege a sănătăţii, niciun lider PDL nu a rostit ceva care să conteze, apreciind că „este o linişte nefirească” şi că „Boc şi compania sunt obligaţi să decidă ceva, o mutare politică semnificativă” (vezi aici!).

Citește mai departe!

De ce a tăcut Emil Boc? Încă o rundă din războiul tăcut premier-președinte

Nu vi se pare neobișnuit? E fost acuzat că repetă papagalicește mesajele președintelui, ba mai mult, că-i intuiește dorințele și iese cu declarații publice în întîmpinarea sa. Însuși Emil Boc a spus că între el și președinte este o anume „alchimie”, un fel de telepatie.

Și totuși?

Citește în continuare „De ce a tăcut Emil Boc? Încă o rundă din războiul tăcut premier-președinte”

Un guvern indecis, un președinte nervos și un sistem viciat. Cum rezolvăm esențialul?

După scandalul iscat între Traian Băsescu și Arafat au rămas cîteva întrebări esențiale fără răspuns. Ca de obicei, problema serioasă și care ne privește pe toți: Legea Sănătății a fost acoperită de răfuiala televizată a celor doi oameni importanți. Conflictul a fost redus la sentimente, cei care-l iubeau pe Arafat îl urăsc și mai mult pe Băsescu și invers. Aveți impresia că noi am cîștigat ceva? Am înțeles mai bine propunerile legii, subtilitățile din sistem sau pericolele lui?

N-am înțeles nici punctul de vedere al Ministerului și nici pe cel al Guvernului. Pentru simplul motiv că el n-a fost exprimat.

În mod total contraproductiv, proiectul de lege a ieșit pe piață cu un scandal. Președintele ar fi putut să-i invite la Cotroceni pe cei implicați și să discute acolo problema opoziției lui Arafat, instituțional și nu la televizor. Iată că intervenția publică nu i-a adus beneficii, nici președintelui și nici publicului care n-a înțeles mare lucru. Nici măcar lui Arafat.

Și toate astea, înclin să cred, datorită incapacității ministerului de a gestiona noul proiect de lege. În general, ca și pe Legea Educației, lentoarea cu care guvernul promovează o lege nouă îl scoate din minți pe președinte și se ajunge aici datorită incapacității de dialog și negociere a actualei puteri în interiorul său, pentru soluționarea diferendelor de opinii pe legi. Vă amintiți că la Legea Educației guvernul a avut opoziție chiar din interiorul partidului? Atunci, senatorul Hărdău a frînat dezbaterea ei în Senat mai bine de o jumătate de an. Cum a fost posibil? Tot datorită lipsei de decizie și de putere de negociere a guvernului.

E ceva ce nu merge.

Citește în continuare „Un guvern indecis, un președinte nervos și un sistem viciat. Cum rezolvăm esențialul?”