Un orb despre țara lui: „Voi sunteți mai orbi ca noi!”

parabola-orbilor

Va merge cu bastonul lui alb la secția de votare de la Liceul de Artă, pe colț la Dostoievski. Nu are de trecut la multe semafoare, e relativ simplu. Deși nu înțelege de ce sunt nesonorizate, dar asta e o altă problemă. În cabină va intra însoțit de cineva. România nu are buletine de vot pentru nevăzători. Va vota, până la prânz când vrea să ajungă acasă, la masă, va face ce trebuie.

Profesorul Podosu are un fel al său de a vedea lumea și de a o înțelege din întuneric, altfel decât ne-am închipui. Vede, de exemplu, cât de orbi suntem noi, cât de puțin curaj au politicienii, cum nu văd dincolo de ziua de mâine. „Nu au viziune, nu au direcția de mers înainte, nu au inima neînfricată, nu mai sunt legați de țară! Cum să găsescă ei drumul?”

Profesorul Ioan Podosu nu vede lumina soarelui de la șase ani, dar a învățat carte, a făcut studii de filologie și a fost profesor toată viața la școala specială pentru nevăzători. Are, și asta a învățat pe tăcute, puterea de a înțelege din alte semne decât noi. Are alte informații.

Înțelege, de exemplu cum este un om după tonul vocii, inflexiunile ei, după rapiditatea cu care vorbește, după cuvintele pe care le repetă, și care pătrund adânc în memoria omului mai atent la tot și la toate. Dar despre cum arată politicienii în percepția lui, în paginaX.

quotes66Presa și educația, aici sunt marile probleme. Dumneavoastră, mass media, sunteți vinovați în mare, foarte mare măsură de degradarea societății noastre, de vulgarizarea ei, pentru că ați inundat prin televiziuni spațiul cu ură și mizerie. Să nu-mi spuneți că așa este realitatea, că nu aveți dreptate. Presa a descoperit că poate manipula și s-a perfecționat, e tot mai bună din acest punct de vedere. A jucat rolul acesta cu plăcere. Ea a stârnit și întreținut conflictele, nu a adus argumente pentru clarificarea lor. Ar fi trebuit să aducă lămuriri de la toate părțile implicarte, iar asta ar fi aplanat conflictele. Dar n-a făcut-o. A fost totdeauna parte.

Ioan Podosu, profesor nevăzător

Țara în care orbii văd mai bine

Stă în scaunul lui, cu fața spre fereastra de pe care se aude slujba de la Catedrală. Ion Podosu este unul din cei 2400 de nevăzători din Cluj, fost profesor de liceu, cunoscător al limbii spaniole și un expert în materie de cum arată lumea peste care noi trecem doar cu vederea. Știe, de exemplu, fiecare groapă din străzile noastre, știe unde s-a denivelat trotuarul, știe unde e mizerie, unde oamenii sunt mai nervoși, unde mașinile îi înnebunesc pe oameni, unde se adună apa după ploaie și unde se formează pielea de gheață.

Știe, în general, ce este periculos și ce nu. A urmărit evenimentele politice mai mult de la radio, iar de câteva ori i-a citit cineva ce este afișat pe panourile candidaților în Mărăști, unde locuiește. Are o imagine clară, în detaliu, de la odăile în care locuiește, la cum arată orașul nostru până la felul în care a evoluat România în ultimii ani.

Nu a întrebat niciodată pe nimeni, dar îmi descrie felul în care arată pioliticienii noștri după felul lor de a fi, după cum vorbesc și gândesc. Dan Diaconescu arată ca un șoarece, ca un șobolan, Crin Antonescu e un tip mare, gras, cu păr bogat, ochi scrutători și o mulțumire de sine care-l face bățos. Ponta, spune domnul Podosu, trebuie să fie mai mic, slab, brunet, cu ochii negri, că e oltean, ambițios și malițios, cu un zâmbet mereu ironic. Băsescu e un tip hotărât, înalt și solid, cu ochi duri. Înspiră teamă printre ceilalți.

Orașul e o lume mai vastă decât credem.

„Aud mai multe decât aș vrea să aud”, mărturisește Ion Podosu, „simt și ce nu-mi place, trăiesc orașul pe pielea mea. Simt că, de exemplu, cu fiecare zi care trece, devenim mai agresivi, mai răi, mai nervoși. Nu cu mine, să nu vă închipuiți, eu nu am probleme. Dimpotrivă, chiar astăzi a coborât un domn din mașină și m-a ajutat să traversez, dar voi între voi sunteți mai răi. Iar asta nu vine de ieri, de azi. Chiar și campania electorală a fost o prelungire și o amplificare a urii care s-a insinuat între noi de multă vreme. Și de data aceasta cred că va fi un vot pornit din ură, un vot negativ. Nu știu, ce poți construi pe asta?”

Obișnuit să mergă pe drumul cel mai simplu pentru a ajunge unde trebuie profesorul nevăzător crede că cea mai mare greșeală a României a afost bîjbâiala, mersul pe orbecăite (și rîde de expresia aceasta).

„Țara a avut un drum sinuos, cu urcușuri forțate și coborâșuri bruște, tocmai pentru că nu avem politicieni cu viziune, care să facă strategii să dea direcții de mers. Am fost în bătaia vântului, la voia întâmplării. Fiecare a experimentat. Au experimentat legi, contracte, proiecte, începute și neterminate, corectate sau anulate. Nu avem coerență nici în gândire, nici în acțiune. Chiar și cu legea educației, dar și legea pentru noi, pentru persoanele cu handicap, au schimbat regulile de nenumărate ori. Acum putem spune că Legea 448 este bună, dar se spune că la anul vor iar să o schimbe. Poftiți! Asta e bine?”

Dacă ar fi să schimbe domnia sa ceva, atunci ar condiționa indemnizațiile pentru copii de prezența lor la școală: „Acum se dau bani pentru întreținerea copiilor săraci și dacă merg la școală și dacă nu merg, iar părinții iau banii și fac ce vor cu ei, pe când copiii sunt puși la muncă sau trimiși să cerșescă. Ar trebui condiționată primirea indemnizației de prezența la școală a copiilor!”

Candidații ne cred proști și poate că au dreptate. O eroare pe care a sesizat-o profesorul Posea ține de discursul candidaților și de presupoziția de la care pornesc ei: pleacă de la constatarea că pe oameni îi interesează mai mult problemele locale, imediate și mai puțin cele naționale, globale.

„Ei consideră că oamenii oamenii nu fac legătura cauză-efect și poate chiar nu o fac, dar politicienii au datoria”, spune profesorul, „să deștepte populația, să o îndrume dacă vor să o conducă, atunci trebuie să o instruiască nu să o prostescă!”

A constatat că politicienii au o viziune limitată la cartierul, la strada pe care se află în momentul când vorbesc, la biserica sau farmacia din colț.

„Sunt lucruri importante, dar parlamentarul nu cu asta trebuie să se ocupe, cu asta se ocupă primarul. Dar probabil că ne cred proști, ne desconsideră și poate că le-am dat motive să o facă, le-am permis. Votăm, cum se spune pe nedrept, ca orbii de fiecare dată, pe ură nu pe rațiune! Ar trebui să discutăm cu ei de prioritățile naționale care au legătură directă cu noi și care nu au direcția bună. Asta ne-ar putea schimba viața tuturor, nu farmacia din colț!”

Omul care gândește cu ochii închiși. Nu-i place trendul televiziunilor, consideră că ele au stricat în bună măsură gustul populație pentru adevăr și educație. „Televiziunile au stricat limbajul, au mers spre vulgaritate și au accentuat sentimentele negative. Populația săracă se uită la televizor, iar acesta este singurul furnizor de informație, singurul reper. Cum să nu strici un popor cu televizorul? A fost suficint să vadă că merge, că se poate și au prins gustul manipulării: ei pot dirija lumea, o pot modela după cum doresc. Este cel mai urât și mai periculos lucru.

Presa nu a fost deasupra evenimentelor ci a luat parte la ele, nu a contribuit la aplanarea conflictelor ci le-a amplificat, i-a incitat pe politicieni, nu a oferit argumente pentru clarificarea problemei, ci paie pentru a aprinde și mai mult focul. Numai dacă vă uitați la Dan Diaconescu și la ce face cu televiziunea lui și înțelegeți ce vreau să spun. Când un om face din presă partid, presa e în pericol.”

Despre radio are o părere mai bună. „Îl pot suporta mai mult, este mai echilibrat, mai normal, acolo mai funcționează autocenzura, bunul simț”.

Povestea lui

Ion Podosu are 59 de ani. La șase ani a rămas complet orb. Tatăl său l-a adus la școala specială deși le era greu să-și știe copilul departe de casă, atât de mic și de neajutorat.

„Am plâns și eu, a plâns și mama”, își amintește profesorul, „dar am rămas la internat, nu exista altă cale pentru cei ca mine. Tata a fost cel care a insistat, muncea ca un rob ca să mă țină la școală. S-a bucurat când am terminat liceul special, dar mai tare s-a bucurat când am mers la facultate, nu-și închipuise chiar atât! Apoi, ce să vă spun câtă bucurie pe ei, de unde mă credeau pierdut, când am luat primul salariu ca profesor! Să știți că i-am ajutat și eu cu bani. N-am dus-o prost pentru că m-am chivernisit. La ce să cheltuiești aiurea, ce cred că era important am avut, restul e vânare de vânt!”

Are familie, soție și trei copiii sănătoși. Se bucură de aerul blând al toamnei, este anotimpul său preferat și pentru că și-a dorit să audă măcar o dată-n viață apele oceanului, a reușit să ajungă într-o vară pe o insulă unde a înțeles că, probabil, cam așa trebuie să fie raiul.

Cele patru personaje politice româneşti văzute de profesorul Podosu şi desenate de Maria-Alina Staicu.

antonescu-ponta

diaconescu-basescu

Anunțuri

2 gânduri despre “Un orb despre țara lui: „Voi sunteți mai orbi ca noi!”

  1. Salut, prin articolul tau am reusit sa imi gasesc o tema pentru un eseu la Imagologie, te rog frumos daca poti sa imi spui titlul sau macar pictorul tabloului din articol. Multumesc !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s