Aseară am fost la deschiderea TIFF. Am stat în piață, pe sub nori, alături de mii de oameni, pentru o bucată de vreme, până am înghețat.
Mă gândeam uitându-mă la Giurgiu că el chiar merită aplauzele noastre. Poate nu atât pentru Festivalul care îl duce și pe el mai departe pe val, poate nici pentru selecția filmelor pe care o lasă an de an pe mâna lui Chirilov și ne dă cam același meniu, dar mai ales pentru inteligența și puterea cu care scanează el orașul și pune degetul pe răni.
S-a referit la cazul Tribuna exact așa cum aș fi făcut-o și eu, cum dealtfel am și scris în Transilvania Reporter, dar faptul că el a înțeles de departe situația absurdă de acolo și că o spune exact așa cum e la momentul potrivit, acolo și în timpul când e bine să o facă, este merituos.
Apoi, copiii din Pata Rît. Îi spală, îi iau cu autobuzele și-i aduc la film. Încă o bubă a orașului asupra căreia el atrage frumos atenția.
Minunat, Tudor, e plăcut să descoperi că suntem mai mulți care lucrăm încet dar bine pentru drumul frumos înainte.
O facem pentru noi.