Uf, cum se fabrică o întâmplare! Miercuri, pe la amiaz, găsim defileul Jiului blocat! Se lucrează! Să fiu al dracului dacă-i dau drumu’, zice un paznic de far de la urechea podului. Să stai câteva ore ca capătul Petroșanilor și să numeri ciorile de pe garduri sau… ce să faci?
Vă mărturisesc, am avut o săptămână cumplită. Dar așa sunt oamenii, complicați și sunt mai frumoși așa complicați. După ce ne iubim și ne urâm ca tâmpiții, descoperim ce frumos e, că suntem pe aici și suntem împreună.
… mi-e dor deja să pornesc pe drumuri, să fac reportaje… de unde mă întorc de fiecare dată cu drag la ai mei în redacție, să le spun ce-am mai găsit în încâlcitura asta de sub ceresc!
Cred că am acumulat și eu ceva, nu bani că la asta sunt o catastrofă!, dar am acum multă putere de a iubi!
Și spun cu serioziozitate: doar ea face lucrurile să funcționeze. Toate celelalte sunt povești.
Muzica pe care v-o dăruiesc e cea pe care o ascult în mașină, când merg pe drumuri să caut oameni și poveștile lor. Ea mă duce înainte.
P.S.: Videoclipul e groaznic, scuze, dar n-a fost altul la Bastille, nu vă uitați la el
Călătoria este o probă de viață.
Dacă un om nu face măcar un drum cu tine, alături, să-i auzi respirația, pașii, înseamnă că nu există.
Nici omul, nici drumul.
Nu cred că ceva e mai important decît altceva și că eu voi descoperi miezul din dodoașcă. Dar cred că există mai multe ape de unde trebuie să ne adăpăm ca să nu ne uscăm cu ochii pe-un singur orizont.
Am fost la Stufărișul de la Sic. Vreau să vă spun că drumul spre acel loc miraculos este el însuși o încercare, ca întoarcerea în timp: pînă la capăt nu știi dacă ajungi sau nu!
Dar atît de frumos încît merită.
O călătorie este ca un vis. Totul se află în tine. Tot ce simți se afla deja în tine, în mintea și-n sufletul tău. Fiecare bucățică de cîrpă fluturînd în soare, fiecare piatră, caldarîmul străzilor, zidurile caselor, drumul spălat de ploaie, cîmpurile înverzite, pomii stingheri, moara și mlaștina de lîngă ea, totul este al tău.
Mă uitam buimacă la cerul putred, lăsat peste case, gata să toarne din nou din burta lui prea plină peste pămînt. În loc să curgă șiroaie, tremura greu, încercînd să țină pe mai departe întunericul apei în el. Un curcubeu sorbea din smîrcurile văioagei și el răsărit aievea din același vis. Toate sînt eu, toate ești tu.
S-ar putea ca așa cum Zeii ne-au sortit sufletele pereche tot astfel, să ne fi fost date locurile potrivite. Să fie ca la berze, omul în stare să-și găsescă cuibul și cu ochii închiși. După un cod de Altcineva înscris în sîngele lui. Poate că are nevoie de timp să-l dibuie printre închipuiri, dar tot ar fi bine să ajungă acolo înainte să moară.
E ca la jocul de șotron. Nu ai voie să pui amîndouă picioarele jos pînă cînd nu ajungi la punctul final.
Iată de ce cred că e timpul să plec mai departe.
Fără iluzii: vă dau o știre proastă, nu se contabilizează! Da, iată, nu cred că se contabilizează nimic, acolo, Sus! Nu ni se trec faptele pe răboj: pentru cele bune – serviți un loc în rai! Nu, nu așa funcționează! Am avut întotdeauna impresia că e o pistă falsă, dar acum am convingerea asta.
Gazetino 