România lui Schlattner

Preot lutheran şi scriitor sas, Eginald Schlattner trăieşte alături de alţi cinci „saşi de înmormântat” la Roşia, lângă Sibiu. Satul este locuit în mare parte de rromi, dar care la recensământ s-au declarat români. Schlattner a făcut închisoare politică în anii 50 şi a fost acuzat că şi-ar fi trădat colegii. După 1990 nu a plecat odată cu familia lui şi celalţi 1200 de saşi, în Germania.

A rămas şi a început să le scrie. A scris la masa lui din casa parohială, un fel de sanctuar pentru istoria saşilor transilvăneni, în mijlocul viermuielii de tranziţie, trei romane. „Cocoșul decapitat”, publicat în Austria și distribuit în întregul spațiu germanofon, un succes. A fost reeditat și tradus în opt limbi, iar ulterior, adaptat pentru cinematografie.

În al doilea roman al său, „Mănușile roșii”, Schlattner descrie cu ton critic rolul său și trădarea la procesul politic de la Brașov, este un comentariu plin de profunzime, și poate de aceea atât de controversat, al ororilor ultimului veac.

În a treia carte a sa, „Das Klavier im Nebel” (Pianul din ceață), Schlattner ne spune povestea de dragoste dintre un sas și o româncă. În prezent se lucrează la traducerea cărții.

De fapt, cărţile lui sunt trei „scrisori” mai lungi către lume, către cei pe care îi iubeşte.

Acum, satul lui reînvaţă să trăiască, Eginald învaţă să îl ajute, iar lumea învaţă de la ei cum se poate reinventa. Acolo unde Europa nu a găsit o soluție, sasul din Roșia aplică deja planul. Eginald şi România traversează împreună purgatoriul istoriei.

Publicitate

Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni

În general, școala românescă suferă de sindromul «turnului de fildeș», este cam ruptă e realitate. Noi vrem să schimbăm lucrurile și venim pe metoda americană de cercetare de teren și găsirea de soluții, de implicare în comunitate, în ideea că înveți făcând. România are nevoie de creierele tinerei elite, trebuie să ne întoarcem atenția spre lumea din jur și să schimbăm realitatea acolo unde este nevoie.
Călin Hințea, decan Facultatea de Științe Politice și Administrație, UBB Cluj

Au ales comuna Beliș, din Munții Apuseni. Acolo sunt resurse, dar oamenii trăiesc prost; ar fi un potențial enorm, dar este distrus cu fiecare zi. Localnicii sunt tot mai puțini: acum 50 de ani erau 3600, astăzi mai sunt 1300. Tinerii pleacă, iar autoritățile se confruntă cu greutăți incredibile. Beliș este România. Așa și-au zis tinerii universitari de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, universitatea Babes Bolyai din Cluj când au decis să ia acest loc drept un proiect pilot de dezvoltare comunitara, să facă cercetare și strategii de dezvoltare, să-l ducă până la capăt. Să schimbi Belișul este ca și cum ai vrea să schimbi România, este „Everestul” pentru tinerii universitari, pentru studenții lor. Dar ce alpinist nu-și dorește să cucerescă Everestul? Ei au înțeles că nu poți fi student în turnul de fildeș, pentru că odată ieșit la răcoarea străzii, mori la primul contact cu realitatea, eșuezi profesional. Și atunci, au adoptat alt stil: înainte să schimbe realitatea, s-au schimbat pe ei.

REPORTAJ + VIDEO. Adevărata poveste de iubire a Prințului Charles pentru Transilvania. Cum a început totul

Fragment dintr-un reportaj realizat pentru NCN TV Cluj despre Transilvania lui Charles și adevărata poveste de dragoste a prințului pentru aceste locuri

În Viscri, satul s-a golit pe nesimțite. Sașii au plecat la începutul anilor ’90. Cu toții. A mai rămas doar familia Sarei. Din Richiș au plecat, iar, toți. A mai rămas doar Hans cu soția. I-au plecat și frații și prietenii și copiii. Toți, toți. Într-o dimineață, a ieșit în drum și nu mai era nimeni.

Apoi au început să vină, rînd pe rînd, oameni noi. Majoritatea romi. Au umplut ogrăzile și s-au așezat în casele sașilor.

Departe de lumea dezlănțuită de după căderea comunismului, o întreagă lume construită cu sute de ani în urmă, de primii oameni liberi ai imperiului, se înlocuia cu alta, venită de nicăieri.

Bicicleta, petrolul şi oltenii. Supersonda din satul meu

V-am spus şi se dovedeşte adevărat, nu era doar un zvon. În satul meu s-a descoperit un zăcămînt de gaze, poate cel mai bogat din Sud-Vestul Europei. Oficialii Petrom au raportat descoperirea ca pe un succes şi le-au transmis austriecilor numai veşti bune: zăcămîntul de la Hurezani este cea mai mare victorie a companiei din ultimii zece ani.

În satul meu s-a descoperit cel mai important zăcămînt de gaze din sud-vestul ţării

Satul are cîteva sute de case şi două prăvălii de ţară. Oamenii au îmbătrînit şi dacă ar fi să număr, în jumătate din el, doar Mihaela, Tena şi Ramona mai au familii tinere unde casele nu se vor închide curînd.

Petrom a făcut acum douăzeci de ani un drum de beton, pentru camioanele şi utilajele sale. Şi, de atunci, prin satul liniştit în care nu trecea o maşină cu zilele, trec într-o viteză ameţitoare, maşini după maşini.

Bătrînii nici nu mai au obiceiul să stea pe la porţi. Chiar pe Gică al Mihaelei l-a zburat una direct în gard: nu făcea altceva decît să stea de vorbă cu nu ştiu care, cînd l-a izbit un nebun. Sau, mă rog, curentul de la maşină.

Scrisori de la marginea frontului (2) / Cum a început drumul spre necunoscut

Pe drumul prăfos, încins de soare, nu e ţipenie de om. M-am pornit spre capătul lumii, acolo unde îmi închipuiam, cînd eram copil, că se sfîrşeşte pămîntul şi începe întunecimea. Mai tîrziu am văzut cît de multă lumină e dincolo de capătul satului, peste dealurile vălurite, pînă la Munţii Parîng.

Aşadar, azi mergem la magazinul lui Pîrjol, lîngă fîntîna cu chiparoşi, unde începe drumul petrolului, spre culmile din Vladimir.

Scrisori de la marginea frontului. Despre frumuseţea lucrurilor care nu se văd

Astăzi, în satul nostru, aerul a adus cu el miros de puşcă. În Grecia au început confruntările între cetăţeni şi autorităţi, în timp ce în Parlament se vota programul de austeritate propus de FMI şi UE. Grecia, se spune la radio, va fi salvată astfel, de la faliment.