Ţara de piatră

Se spune că Viena e pavată cu piatră din Ţara Crişurilor, Roma ar avea şi ea carne de calcar din Transilvania, Palatul Parlamentului din Budapesta şi Casa Poporului din Bucureşti au ziduri din carierele României. De la sanctuarele dacice la grajdurile pentru dobitoace, piatra l-a însoţit pe om, era miezul lui tare. Acum e gata să facă şi ea saltul mortal de la esenţă la aparenţă.

E un loc împădurit, umbros, ca o seară. Pietrele ies din umezeala locului, înverzite pe spinări, cu urme de daltă. Omul întinde mâna şi dă frunzele la o parte, se ivesc urmele, rănile: aici şi aici. Despicăturile din cremene, făcute de sclavi, se deschid timid, în geana de lumină. Erau să fie zid de cetate, dar n-au mai ajuns. Au rămas aici, pietre slute. De parcă ieri ar fi ieşit dalta din carnea ei, piatra aşteptă o altă mână să termine treaba. Măgura Călanului este un loc mai puţin cunoscut, aproape deloc cercetat, lăsat în grija sălbăticiei. A fost carieră de calcar sarmaţian, „mama cetăţilor dacice”, cum îi spune istoricul Dan Oltean. Cu piatra de aici, dacii şi-au ridicat cetăţile, sanctuarele, au construit Sarmizegetusa Regia. Un fel de BCA antic: piatră caldă, uşoară, de culoarea mierii de salcâm, nici prea fragilă, dar nici prea greu de cioplit.

Citeşte mai departe!

Incursiune în autonomie

Incursiune în autonomie

Începutul „incursiunii în Autonomie” îl facem într-un sat mai altfel, Trei Fântâni. Este un sat unic în România, poate chiar în lume. Locuitorii lui, 29 de familii de români, aparţin de judeţul Neamţ, 63 de familii de maghiari de judeţul Harghita, iar trei familii, în capătul satului, ţin de judeţul Bacău. Să nu credeţi că a fost aici o bătălie pe micuţul cătun din vârful munţilor și fiecare a smuls o mână de case. A fost mai degrabă o lipsă de interes: pentru că satul se află la 27 de kilometri de orice localitate asfaltată, cuibărit pe vârf de munte, nimeni nu a vrut să se lege singur la cap cu problemele așezării. Iar responsabilităţile, în felul acesta, puteau fi pasate de la unii la alţii…

Am ajuns în sat, după un drum greu, pe la amiază, când copiii veneau de la școală. De la o școală improvizată în casa pădurarului, pentru că școala lor a luat foc și a ars din temelii, cu puţin timp în urmă. Ce pompier ar fi putut ajunge până aici? Așa că cei 11 copii ai satului învaţă într-o casă lăsată de pădurar în folosul lor temporar. Învăţătoarea vine lunea și pleacă sâmbăta. Aproape totul aici este împărţit între veșnic și provizoriu. Timeea Tatar are zece ani și știe să vorbească bine limba română. Vrea să cânte muzică ușoară, să plece când va fi mare în Ungaria, iar acolo să devină vedetă. Ceilalţi copii tac și ascultă visul Timeei. Cu siguranţă au și ei unul, dar, deocamdată, îl lasă nepovestit…

Citește mai departe!

TIFF ul și un oraș care-l iubește. Să vedeți de ce

Imagine

Aseară am fost la deschiderea TIFF. Am stat în piață, pe sub nori, alături de mii de oameni, pentru o bucată de vreme, până am înghețat.

Mă gândeam uitându-mă la Giurgiu că el chiar merită aplauzele noastre. Poate nu atât pentru Festivalul care îl duce și pe el mai departe pe val, poate nici pentru selecția filmelor pe care o lasă an de an pe mâna lui Chirilov și ne dă cam același meniu, dar mai ales pentru inteligența și puterea cu care scanează el orașul și pune degetul pe răni.

S-a referit la cazul Tribuna exact așa cum aș fi făcut-o și eu, cum dealtfel am și scris în Transilvania Reporter, dar faptul că el a înțeles de departe situația absurdă de acolo și că o spune exact așa cum e la momentul potrivit, acolo și în timpul când e bine să o facă, este merituos.

Apoi, copiii din Pata Rît. Îi spală, îi iau cu autobuzele și-i aduc la film. Încă  o bubă a orașului asupra căreia el atrage frumos atenția.

Minunat, Tudor, e plăcut să descoperi că suntem mai mulți care lucrăm  încet dar bine pentru drumul frumos înainte.

O facem pentru noi.

Strada de pe care vine iarna

Știați că într-un oraș de munte din Transilvania este o stradă de pe care vine iarna? Se arată în capătul ei prima dată, vine vălătuci spre tine și, gata, e iarnă!

Evident, nu te încumeți și nu ai de ce râde pe strada aia decât dacă e deja vară și iarna nu-ți mai poate face nimic!

Păunița. Așa-i că merita?

Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?

Preiau și aici, pe Gazetino, campania pe care am început-o în ziarul la care scriu. Ea va continua cu opiniile cititorilor în speranța că toate gândurile noastre vor deveni voință comună. Așa că, vă aștept comentariile, scrisorile, opiniile.

De ce?
Trei milioane dintre noi au plecat și trăiesc în alte țări ale Planetei. Următoarele trei milioane visează „să o ștergă” imediat ce vor crește destul ca s-o poată face. Cei care rămân acumulează frustrări, nemulțumiri, răbufnesc la urna de vot sau nu mai participă deloc la viața comunității. 78% dintre români ascultă manele, 90% dintre ei scuipă pe stradă, 40% au probleme cu scrisul și cititul. 60% dintre ei sunt săraci, iar 25% analfabeți. Cum reușim să schimbăm România, cum facem din ea o țară plăcută, cum facem să păstrăm echilibrul între frumos și urât, inteligență și stupiditate, cinste și hoție, competență și incompetență?!

Transilvania Reporter provocă la dialog personalităţi publice, experţi în domenii de vârf, oameni implicaţi în viaţa ţării pentru a descoperi împreună, cum putem schimba România. Mai mult decât oricând, tinerii studenți buni la învățătură au planuri aplicabile de plecare în străinătate. Dar nu ne pasă. România oficială este preocupată de construcția unui stat favorabil clasei politice, favorabil funcționărimii de stat, favorabil oportunismului și lipsei de competență. Se pregătește mărirea pensiilor pentru medici, nu a salariului pentru tinerii rezidenți care intră în sistemul medical; se anunță mărirea pensiilor cadrelor militare, nu a salariului tinerilor dascăli. Opoziția este copleșită de propria incapacitate de a gândi sistemul, de a-l înțelege, cu atât mai puțin de a determina modificarea lui. Vârfurile în domeniile de cercetare sau în practica profesională sunt florile rare cu care, iată, nu se poate face primăvară. Oamenii performanți schimbă mici fragmente de țară care se pierd în neantul mlăștinos al neputinței.România riscă să rămână țara de la marginea continentului, de la marginea lumii, pentru multă vreme de acum înainte.
Citește în continuare „Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?”

Plan de salvare pentru Stufărişul de la Sic

Vă amintiţi povestea stufărişului? Dacă nu, o mai puteţi răsfoi o dată, de aici.

În draft, e vorba de o rezervaţie de lângă Cluj, de la Sic, unde natura s-a concentrat ca la facerea unui ou şi din care a ieşit viata, un miracol cu mii de capete. Locul musteşte de vieţuitoare, de la şerpi la gâze, păsări rare şi raţe sălbatice.

Citește în continuare „Plan de salvare pentru Stufărişul de la Sic”

Despre incredibila întîlnire cu Sfîntul Anton de Padova într-o pădurice din Transilvania. Și cum dragostea te învață să vezi

Astăzi este ziua Sfîntului Anton de Padova. Mi-am amintit întîlnirea cu el. V-o ofer din nou, din toată inima.


Se spune, și pe bună dreptate, că sîntem mai bogați și mai deschiși la minte cu cît orizontul care ni se deschide zilnic în fața ochilor este mai larg. Cu cît descoperim mai multe lumi, mai multe înfățișări ale ei, cu atît sîntem noi înșine mai mult decît am fost ieri. Cu condiția să pleci, să le cauți.

Mi se întîmplă ca atunci cînd mă aștept mai puțin, lumea să mă ia prin surprindere și să-mi arate un colț al ei, o mică ascunzătoare-minune, un nou sens sau oameni noi, pentru ca drumul meu să meargă mai departe. Nu o dată mi s-a întîmplat să mă opresc la un capăt și să găsesc o ușă închisă. Pentru că drumul meu trebuia să o ia pe alături.

Am să vă povestesc unde am ajuns zilele trecute. Într-un loc minunat, pe care nu l-aș fi putut bănui. Un loc cu vreo doi sfinți, cîteva oi, trei căței, o statuie și încă ceva special!

Citește mai departe!