Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem”

Întâlnirea lui 100 cu 100. Mihai Şora despre România şi restul lumii. Convorbire realizată de Ruxandra Hurezean

E duminică la amiaz şi oraşul pare că nu s-a trezit încă. Într-un hol de hotel, destul de rece pentru începutul toamnei, ne întâlnim cu filosoful Mihai Şora. A fost de acord să purtăm o discuţie pentru revista Sinteza – se apropie Centenarul, iar domnia sa îşi are propriul centenar, de unde continuă să privească atent şi critic spre lume. Se bucură de viaţă, de toamnă, de iubire, de simpatia publicului, călătoreşte, primeşte premii, dar când se aşază în tăcere lângă fereastra lumii noastre trăsăturile feţei i se aspresc – nu-i plac multe din ce vede. În ultima vreme a ieşit în stradă alături de protestatari, pentru că, e nevoie de atitudine, de un nu răspicat. Gândeşte şi vorbeşte sobru, cumpătat şi cu o limpezime anume, care trece dincolo de momentul amiezii acelei zile şi de frământările ultimilor ani. Am discutat cu domnul Mihai Şora aproape două ore. Neobosit, s-a ridicat şi a pornit apoi spre aeroport. Îl aşteptau multe alte călătorii, întâlniri, evenimente. Avea să împlinească 101 ani, iar cursa sa continuă, pentru că timpul înseamnă ceva doar dacă tu îi dai un sens.
Citește în continuare „Mihai Șora: „Ar trebui să tragem clopotul, să deschidem ochii şi să vedem exact situaţia în care suntem””

Publicitate

Cînd a pomenit MRU prima dată despre Alianța de azi

MRU nu a uitat cînd a spus prima dată despre ce are de gînd să facă, despre platforma de centru-dreapta. A amintit la Gandul Live asta seară despre faptul că ideea îi aparține si că a lansat-o prin mai.

Da, am găsit textul, este în primul interviu acordat după căderea Guvernului Ungureanu. Interviul pe care i l-am luat pentru Transilvania Live în mai. Iată ce spunea încă de atunci.

„Eu mă gândesc cât se poate de clar la o platformă care să reunească tot ce înseamnă interes politic față de dreapta, față de o ideologie care să conserve șansele României și care să reprezinte – fără rest – interesele cetățenilor României” spunea Mihai Răzvan Ungureanu.

Acela a fost începutul să vedem ce urmează.

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Citește interviul!

O altfel de întîlnire cu MRU

Am avut o întîlnire specială cu Mihai-Răzvan Ungureanu.

Interviul pe care l-am făcut cu fostul premier, în exclusivitate pentru Transilvania Live, va fi difuzat astă seară, 18 mai, de la ora 20 la 21 (poate fi văzut online aici!).

Veţi vedea un MRU calm, sigur pe el, deschis la dialog.

Vorbeşte despre mîine, nu atacă sub centură, mai mult ascultă decît vorbeşte.

Citește mai departe!

Oameni care încep să facă rating

Aș avea să vă spun o lungă poveste legată de scriitori, de literatură, de cum au fost ei uitați o vreme, pentru ca acum să revină în forță. Stă lumea cu gura căscată la ei și, Doamne, ce bine că e așa! Ei fac, într-un fel, istoria lumii. Ei îi dau sens. Și nu spun asta pentru că sună interesant, ci pentru că iată, se vede tot mai limpede. Dar am să vin cu povestea pe larg altă dată.

Însă, ce vreau acum este să vă atrag atenția supra unui amănunt. Am bîntuit printre evenimente, ziare, filme, studii, analize, documente, manuale, întîmplări și presă. Dar ne-am întors la literatură cu sufletul golit de sens, căutîndu-l.

Citește mai departe!

EXCLUSIV Daniel David, primul universitar care aspiră la postul lui Andrei Marga: Vreau să fac din UBB un Harvard al României!

Și-a anunțat pe blog intenția de a candida. Este din generația intelectualilor internauți, scrie articole de presă și are modele intelectuale americane. Vrea să schimbe UBB din temelii.

De ce dumneavoastră, domnule David?

– Pentru că cineva trebuia s-o facă. Cred că pot! Am arătat că pot face o linie profesională de top, cum s-a întîmplat cu psihologia, cred că pot face schimbări și la nivel de universitate. A venit timpul pentru o altă etapă, pentru altceva.

Ce fel de schimbări vreți să faceți? În ce fel?

Citește mai departe!