Tăcere asurzitoare. Cine să se trezescă?

Pe vremea guvernării PDL, aveam o opoziție mai numeroasă decât puterea, ca ”efective” de partid, plus trei televiziuni și câteva ziare care-i tocau mărunt.

Acum opozitia tace de teama USL-ului, poate e vulnerabilă. Îi e teamă că încep ăia să-i caute la dosare? Probabil că da, dar mai este și prostia. Habar n-au pedeliștii cum să argumenteze ceva, cum să atace și să contrazică, pentru că nu se pricep.

Nu au înțeles și nu au priceput nici sensul reformelor din timpul guvernării lor, se uitau ca curca-n lemne.

Publicitate

Pînă și Divinitatea este TREIME. Recurs la opoziție

Mi se pare incredibilă inconștiența cu care unii cred că „simplificarea” puterii este benefică unui sistem.

Dimpotrivă, cu cît puterile se ceartă mai mult, cu atît mai bine pentru noi, în felul acesta se controlează unii pe alții.

Este îngrijorătoare ascensiunea unei formațiuni mamut, dar mai ales corul de vuvuzele care-o însoțesc. Parcă ne-am pierdut uzul rațiunii.

POSDRU și uninominalul pur. Provincial

Cred că pe proiectele europene poți găsi nereguli cu ghiotura, dar dacă declarațiile lui Victor Ponta privind sistarea finanțării vin doar din interior și nu de la Bruxelles, atunci avem de-a face cu lovituri date de actuala putere fostei puteri și cam atît. USL vrea să le taie resursele pedelitilor pentru că presupune (sau știe) că de acolo s-au alimentat. Dar pierde România. Pierde credibilitate, pierde bani.

Provincial. Cred că ăsta este balcanismul pur. Dacă citiți istoria peninsulei veți vedea cum își scoteau la propriu ochii ca să-și păstreze tronul sau bogățiile.

Bănuiala mea (și nu mă întrebați dacă e mai mult decît atît) e că treaba asta nici măcar nu pornește de la Ponta ci de la Andrei Marga, care i-o fi suflat ceva la ureche. Are fostul rector niște dinți pregătiți pentru dușmanii săi care au proiecte pe POSDRU. Și i-a tot ascuțit în ultimii ani.

Despre libertatea care te face mai deștept. Dar haita te face mai puternic!

Voi ați observat că indivizii, luați separat, sînt surprinzător de deștepți, dar, aflați în grămadă, în diverse adunături, se arată îngrozitor de proști? (Este o întreagă literatură pe tema psihologiei mulțimilor, dar nu la asta mă gîndesc acum.)

Poate pentru că e tot mai greu de crezut că deșteptăciunea te face și puternic, ei au făcut o alegere, au ales turma. Au văzut că inteligența nu mai este vreo condiție pe care, dacă o îndeplinești, gata, vei și reuși.

Nu, atîția deștepți au căzut ca muștele sub tăvălugul prostiei, că nu mai putem crede în puterea lor.

În același timp, am văzut atîția oameni mediocri crescînd grozav în cîte un grup, căpătînd putere alături de ceilalți, în raport cu ei și cu restul lumii, încît am serioase îndoieli că ce știam noi despre valoarea inteligenței ar mai fi valabil. Poate că omului modern i se ascut niște unghii noi, dar ele nu mai sînt cele pe care le știam. Armele lui nu mai sînt arme personale, sînt aplicații exterioare, venite din jurul lui, de la anturaj, din grupul în care s-a antrenat, din care a dobîndit cultura de haită.

Cum se deformează percepția omului aflat la putere. Tentația absurdului

„Să trăiți Șefu’, ați fost nemaipomenit la conferință, v-am văzut!” , „Ce cravată frumoasă aveți astăzi”, aud asta zilnic de la supușii lingușitori ai oamenilor aflați vremelnic la putere. Foarte puțini dintre ei sînt persoane echilibrate și cu simțul ridicolului. Trebuie să fii „boier” de acasă, să ai ceva aristocratic în educația ta ca să nu ți se urce la cap gudurelile ridicole ale trepădușilor de pe la Palate.

În viermuiala încă medievală de pe coridoare și din mădularele putrezite de corupție, clientelele politice s-au adaptat, s-au camuflat și au rezistat făcînd cerc de ipocrizie în jurul prizonierilor de la vîrf. Piramida clientelară a rezistat lingușind, iar suveranul a înțeles încet-încet că el este cel mai tare, e supremul, adulatul, minunatul. I se spune în fiecare zi, pe toate vocile, de la șofer la liftier, secretară și directorime. Toți au un stil gata format, textele lingușitoare potrivindu-se oricărui șef, sînt tot mai cu talent rostite de atîta exersat.

Ziua unui politician în funcție de stat începe cu bine. I se deschide portiera mașinii și un portar scoate chipiul: „Să trăiți, Șefu! Fură pe aici niște găozari de pe la nu știu care televiziune, le-am zis eu cîteva și s-au cărat! Doar nu era să-i las să vă ia, așa, de dimineață!” Ei, așa se naște solidaritatea echipei!

La partid, alte ritualuri. Acolo se înghesuie care să stea cît mai aproape de Șefu’ ca să-i șoptescă ceva, o cerere, un compliment, o încurajare, o asigurare. Sau în avion. Cum să nu te dai peste cap să stai lîngă Șefu’? Șefu’ începe să creadă că e un om vînat, important, distribuitor de beneficii, un fel de Dumnezeu pe pămînt.

Omul de la putere aproape că nici nu-și mai dă seama cînd a ajuns un alt om. Cei care nu fac plecăciuni mieroase sigur îi sînt dușmani. Firește, dacă nu dușmani ei înșiși, atunci influențați de dușmani, angajați în slujba lor. Poate chiar în slujba mogulilor.

Orice critică, orice argument rațional, orice aluzie la vreo greșeală, este, în comparație cu slava închinată pe la Palat, o blasfemie, o răutate fără margini, o obrăznicie intolerabilă, care nu poate veni decît de la un vîndut dușmanilor.

Pentru cîte un prizonier al puterii, lumea se împarte, în mod trist, doar în două: supușii lui și supușii lor. Nu mai are camarazi, nu mai are colegi, prieteni, nu mai are cetățeni onești, cei din fața lui nu mai sînt românii săi dragi, studenții care au stat la coadă să-l voteze, nu mai sînt cărturarii care l-au apărat pe internet, nu mai sînt amicii din banca de la școală. Sînt toți niște potențiali dușmani. Pentru că altfel, ar scoate chipiul și ar saluta respectuos, doar asta vede în fiecare zi!

Articolul a fost publicat pe Conta.ro

Afaceri politice și calcule greșite. Toată lumea speră la prea mult

Președintele și PDL speră să recîștige atîta electorat încît să conteze pentru o viitoare coaliție la putere. S-ar putea să spere prea mult.

După cît s-a erodat PDL, dacă demarează și proiectul Roșia Montană, puterea portocalie riscă să piardă și Transilvania, singura provincie bazin electoral pentru ei. Trendul pe care-l crease președintele și echipa lui era de conservare a resurselor, de chibzuire a veniturilor iar vînzarea aurului din Munții Apuseni în condiții păguboase pentru statul român contrazice această imagine.

Julian Assange a fost arestat. Între SUA și China nu mai e nicio diferență

Arestarea lui Julian Assange arată că toate poveștile despre drepturile omului și libertatea de exprimare au ajuns astăzi gargară penibilă! Cînd omul, piesă minusculă în angrenaj, merge prea departe cu curiozitatea față de modul în care este pilotat din carlingă, se deschide trapa și gata! L-a înghițit neantul!

Nimic nu te mai apără. Nu există nici cea mai mică reținere ca state importante să conspire la arestarea unor cetățeni pe motive suspect de ridicole, doar ca să preia controlul. Să-i arate omului de rînd cine e puternic, mai puternic decît textele despre drepturi, libertăți, democrație, justiție. Mai presus de orice e Puterea.

Un scenariu și mai pesimist. Evenimentul poate fi citit și în următoarea cheie. Arestarea poate fi un test guvernamental aplicat populației: dacă de data asta le merge, vor putea aplica acest set de măsuri și de acum înainte. Washingtonul reacționează precum China, ordonă arestarea lui Assange iar „păpușile” de la Londra se execută.