Ziua de naștere a Mariei. Prima victimă a misoginismului

Am găsit o carte – „Maria” – a unui polonez. Genul de roman de inspirație biblică, dar cu o documentare de 10 ani în lumea iudaică.

Am înțeles, de exemplu, și mă bucur că mi s-a întîmplat, de ce evreii l-au cruțat pe Baraba. Nu spun că au făcut bine, dar am înțeles, pe deplin, de ce. Nici Maria nu a fost supărată pe ei. Baraba era ce Iisus nu putea fi, și el necesar, ieșit din viață. Fiecare lupta pentru dreptate, dar fiecare în felul lui.

Lumea, așa cum e ea, are nevoie și de Iisus și de Baraba.

Publicitate

Cînd adevărata primăvară nu e în noi

Cred că este cea mai așteptată primăvară, după o iarnă atît e grea. Au murit oameni de frig, s-au prăpădit animalele, casele, firele de curent, a înghețat via, s-au rupt pomii și-au înțepenit pescărușii în Dunăre. O iarnă în care vrăbiile și-au pierdut mințile de foame și au intrat în case, peste oameni. În primăvara asta, cîmpurile vor avea miros de cadavru. Ghioceii vor răsări de pe sub stîrvuri.

Dar azi este sărbătoarea primăverii. Vă dați seama de ce avem nevoie de ea? Poate că noi ne tragem cu adevărat din maimuțe, dar softul e făcut de Altcineva. Și tot lucrează la el. Ne umple pe dinăuntru cu ce nu avem.

Într-o astfel de zi, mie Dumnezeu mi-a făcut cel mai important dar, mi-a dat ce nu aveam.

Renașterea unei comunități. Armenii clujeni mănîncă împreună

Răspîndiți prin toată lumea, dar și în orășelele Transilvaniei, armenii sînt și ei supuși încercărilor ca toți ceilalți. Au grijile zilei, joburi greu de ținut, familii cu tot felul de probleme, au atîtea de făcut! le e tot mai greu să se gîndească la altceva. Varduca Azaduhi, cea care conduce comunitatea armenească din Cluj, a încercat să-i adune la fiecare Crăciun, la o comemorare sau la un film. Dar viața se înnoadă greu așa. Se uită pironiți de oboseală la cîte un documentar care le răscolește și puțina liniște din suflet și pleacă la fel de neîmpăcați cu lumea.

Aseară însă, i-am găsit altfel, pregătiți să reînvețe să trăiască împreună.

Duminica în care Roșia Montană s-a rătăcit de sine. Acum, cine sîntem?

Astăzi, în 6 februarie, se împlinesc 1880 de ani de la atestarea documentară a celei mai vechi localități miniere din țară, Roșia Montană. Dar de ce e importantă „ziua de naștere” a acestei localități?

Pentru că acum zace muribundă, pentru că în ea se concentrează între naștere și moarte istoria ridicării și decăderii civilizației industriale transilvănene. Pentru că soarta Roșiei Montane este emblematică pentru România.

De 800 de ani trăiesc între două lumi. Oamenii cu trupul aici și cu sufletul acolo

Aseară m-am întîlnit din nou cu prietenii mei, armenii. Mi-am dat seama că în mod ciudat, mă simt atrasă de minoritari, eu însămi un om cam de nicăieri, pregătit să plece niciunde.

Așa sînt și ei. Cuminți și înstrăinați de mersul vremurilor, o mînă de oameni își petrec împreună sărbătoarea Crăciunului și după obiceiul de acasă, din Armenia. Nici ei nu mai sînt atîția cîți ani a numărat istoria că ar fi trecut de cînd au plecat din țara lor. 800.

A fost primul popor creștinat, în anul 301. Au fost mulți și au rămas puțini. După războaie, foamete și-un genocid, s-au regăsit mai mult pe drumuri decît acasă. Au fost inteligenți, avansați tehnic și organizatoric, armenii au construit peste tot pe unde au trecut. Au făcut orașe, biserici, cetăți, au construit case și poduri. Din Crimeea pînă la Viena și în mai toată Transilvania. Orașul Gherla a fost construit în întregime de armeni, pe la 1700.

Revelionul. O sărbătoare pe care nu mi-o amintesc

Cred că revelionul este o sărbătoare urbană. Altfel, nu înțeleg de ce nu am niciun fel de amintiri legate de această noapte. În mintea mea, mai importantă decît trecerea anilor este o ploaie de vară venită din cer după luni de zile de secetă, o înghețată cumpărată de la căruța care trecea pe drum sau o zi fără să faci nimic.

Ziua lupului. Ovedenia de la liziera pădurii

Astăzi e sărbătoare. Ovedenia. Intrarea Maicii Domnului în biserică, ziua lupului și a Filipilor. Mama mi-a spus să nu lucrez. Am voie doar să fac mîncare, să opăresc rufe și să mătur. Dar să nu arunc gunoiul, că nu e bine.

Un amestec de creștinism și obiceiuri ale pămîntului, de ritual mitologic și tradiție matriarhală. Așa cum este viața, Ovedenia primește în burta zilei ei toate speranțele și spaimele oamenilor. Spaima de nenorocire, nădejdea în femeia aleasă de Dumnezeu și nevoia de reguli care să te ducă la limanul iernii fără să te întîlnești cu haita lupilor răi. Știe mama mea că sînt lupi și pe străzi, nu doar la liziera pădurii pe unde trec în fiecare iarnă.