Amicalul România – Spania. Clujul în așteptare

De dimineață a fost liniște. La ora 9 nu era mai nimeni pe străzi. Liniște de târg de provincie.

La ora 14, 30, cu șapte ore înainte de începutul partidei amicale România – Spania, mutată în mod miraculos la Cluj, lumea a ieșit la soare în parcul central, după zilele trecute în care autobuzele companiei de transport local s-au împotmolit în zăpada mieilor.

În același timp, locurile de parcare libere din vecinătatea Cluj Arena s-au ocupat pe nesimțite. Am făcut doar un tur de recunoaștere pe lângă Parcul central – erau locuri libere bunicele, dar, cinci minute mai târziu, se ocupaseră toate.

Cu siguranță, pe aleile parcului, microbiștii s-au amestecat cu cei ieșiți să se bucure de prima zi caldă a aceste luni.

De dimineață, Răzvan Burleanu, președintele FRF, spunea că mutarea inopinată a partidei la Cluj înseamnă, pentru Federație, o pierdere financiară de aproximativ 300.000 €. Pierdere rezultată în special din diminuarea numărului de bilete care pot fi vândute și din cheltuielile logistice suplimentare.

„Ceea ce nu înseamnă că suporterii clujeni nu merită cu prisosință acest meci”. Burleanu dixit!

Publicitate

De pe gard

Mă șochează gândirea tribală. Chiar și unii oameni de cultură se dovedesc sclavii gândirii tribale… Ce dezamăgire, să afli într-o zi că nici cultura nu salvează lumea, că nici ea nu învinge instinctele… Și atunci ce, cine?

Nu cred că oamenii, chiar aderând la un set de valori, altul decât al nostru, nu sunt demni de respect.

De exemplu, aș aprecia mult un om de stânga autentic, unul care-și donează jumătate de salariu în fiecare lună, aș aprecia un om de drepta care ar avea scopuri progresiste, nu numai pentru ca este din tribul dreptacilor… și desigur, niciunul, nici din stânga nici din dreapta, să nu fi furat!

Cred că, în general, cam așa mi-am ales prietenii. Doar că sunt puțini, extrem de puțini!

Oricum, pe gard nu poate să stea un trib prea mare! 🙂

Să ai curaj să crești în umbra marilor stejari

S-au rebranduit, s-au reinventat şi nu numai că au trecut cu bine peste criză, dar chiar au crescut şi au cunoscut succesul. Vorbim despre mai multe firme clujene care reprezintă un fel de „nou val” şi în ceea ce priveşte succesul economic al oraşului.

Branduri ca Panemar, Plantextract, Cosmetic Plant, Carmangeria Moldovan sunt doar câteva dintre exemplele care demonstrează că o muncă susţinută, dublată de inovaţie, atenţia de a oferi produse şi servicii de calitate, dar şi apelul la specialişti sunt o reţetă care îţi asigură nu numai supravieţuirea pe o piaţă cu o concurenţă acerbă, ci şi un loc în inima clienţilor care te răsplătesc cu fidelitatea lor.

Ce au în comun toate aceste afaceri menţionate?

Cluj, de Cluj, din Cluj! Nu e prea mult?

Avem o obsesie, nu ştiu de unde ne vine. Ne uităm la noi, la locul acesta, cu atâta insistenţă, încât pare că suntem narcisişti, o boală greu de înţeles pentru un oraş întreg. Suntem porniţi să ne descoperim doar pe noi, să ne lăudăm, să ne înjurăm, dar ca într-un roman sud-american, practicăm totul cu voluptate, incestuos, doar în sânul familiei, doar pe străzile noastre. Cărţile scriitorilor, cele mai multe, sunt despre Cluj, ziarele, printate sau nu, au precizarea aproape automată: de Cluj! Te miri ce nu e de Cluj!

Misterioasa dispariție a tuturor oamenilor unui oraș

Acum aproape o lună de zile a dispărut un profesor din Cluj. I se spunea Gopo.

Nu l-am cunoscut, dar toți cei care îl știau spun cam același lucru: că era foarte inteligent, terminase Geografia cu 10, șef de promoție, că era bun-bun și foarte citit. Purta discuții despre artă ca și despre matematică, Gopo era o enciclopedie. Unii mai spun și că elevii cretini, viitori infractori, își băteau joc de el, îl atârnau în cui sau îi puneau piuneze pe scaun. De unde deduc faptul că era un om tare, tare bun, așa de bun că plutea deasupra prostiei. Deștept și bun, cum rareori vezi.

De ce nu e în regulă transplantul în România şi câteva reacţii şocante

Transplantul de rinichi în România este în mâinile a doar doi oameni: medicul Lucan, în Nord şi medicul Ioanel Sinescu, în Sud, la Bucureşti. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, doctorul Dan Luscalov, funcţionează în echipa lui Mihai Lucan la Institutul de Urologie din Cluj.

Dan Luscalov are la Bucureşti un coleg în conducerea Agenţiei de Transplant, director de Strategie şi Management, doctorul Nica Andrei, care, contactat de Transilvania Reporter pentru a explica situaţia şi a comunica criteriile pe baza cărora se face selecţia pacientului ne-a declarat că nu ştie nimic, habar n-a avut de transplant şi nu poate da niciun fel de informaţii: „Eu sunt ca picat din Lună, habar n-am cine şi cum a făcut vreun transplant, eu sunt singur aici, sunt şi şofer şi om de serviciu, vai de capul meu! În agenţia asta sunt doar eu cu Luscalov, ce vreţi de la mine?” (Sublinierea îmi aparține.)

Afaceri cu energie. Și un conte pierdut

Într-o zi de luni, între orele 12 și 15, s-au vândut toate cele 14 microhidrocentrale scoase la licitație de statul român, din patru județe ardelene: Cluj, Bihor, Bistrița și Sălaj. Hidroelectrica a dat un comunicat entuziast: a luat 10,599 milioane de euro pe ele, 750 de mii de euro bucata. Presa a criticat însă afacerea proastă: investitorul îşi va recupera banii din energia vândută și din certificatele verzi, 300 de mii de euro pe an, în doar doi ani, în timp ce, în Uniunea Europeană, termenul mediu de recuperare a unei investiţii în energie este de 15 ani.