După publicarea postării anterioare, psihologul Daniel David mi-a trimis următorul mesaj:
„Corect! Greșeala sistemului însă este că în școli nu există psihologi clinicieni, psihoterapeuți și/sau consilieri psihologici; ei sunt cei care se ocupă cu psihopatologia; cei școlari se ocupă mai ales de aspectele educaționale, de adaptarea la școală etc., iar psihopatologia este secundară pentru ei. Asta nu se înțelege în sistem. Așa cum nu ai medici care sa se ocupe de toate (ci ai medici pe specialități), nu ai nici psihologi ‘generaliști’. Cei din școală cred că dacă au un psiholog, el le face pe toate (activități ce țin de mediul educațional, clinic și organizațional).”
Considerând că e util să venim cu detalii, am continuat discuția pe acest subiect. Așa am aflat cât de confuză este situația actuală și cum au rezolvat alte țări această problemă.
Așadar, domnule profesor, psihologii școlari nu sunt ceea ce par sau ceea ce ne închipuim noi că ar putea fi?
Termenul mai vechi de „psiholog școlar” este apropiat de termenul modern de „psiholog în specialitatea psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională”. Competențele acestei specializări sunt diverse, dar ele sunt focalizate mai ales pe aspecte educaționale, de învățare, vocaționale și de sănătate mintală (promovarea sănătăţii, prevenirea tulburărilor şi anumite probleme subclinice). Așadar, nu poți cere de la un „psiholog din școală” – aceasta este sintagma corectă – să se ocupe cu psihopatologia (ex. depresii, tulburări de anxietate, autism, deficit de atenție și hiperactivitate, agresivitate/violență etc.), care este de competența psihologilor în specialitatea psihologie clinică și/sau psihoterapie. Evident, un psiholog care lucrează în școală poate avea dublă specializare, incluzând astfel și specializarea în psihologie clinică sau psihoterapie (inclusiv consiliere psihologică); dar unii nu o au.
Nu există reglemetări? Există în fișa lor de lucru activitatea de depistare a comportamentelor și situațiilor potențial conflictuale?
Ba da, există, dar acestea sunt formulate foarte general, tocmai fiindcă nu se înțelege clar rolul psihologului în școală. Dirigintele sau profesorii ar trebui se semnaleze astfel de cazuri psihologului din școală. Acesta le poate identifica și independent. Dacă sunt probleme minore, legate de procesul educațional, promovarea sănătății, adaptare școlară, aspecte vocaționale etc., el le poate aborda psihologic. Dacă probleme sunt mai complexe (ex. autism, deficit de atenție și hiperactivitate, depresii, stări anxioase, risc spre suicid, violență/agresivitate etc.) atunci le poate trimite spre un psiholog clinician sau psihoterapeut. Dacă psihologul din școală are pregătire şi în psihologie clinică sau psihoterapie le poate aborda chiar el în școală.
Cum este în alte țări în privința accesului populației și elevilor la serviciile unui psiholog și cît de prezent este el în comunitate?
Descrierea de mai sus – cum ar trebui să fie – este după modelul din SUA. În ţară însă nu se înțelege rolul psihologului din școală. Ar trebuie să se înțeleagă că, dacă ai un psiholog în şcoală, el nu poate fi „om orchestră”. Nu poate aborda şi teme educaționale şi clinice şi organizaționale. Este ca şi cum ai cere unui medic psihiatru să te trateze de hepatită. Psihologii sunt specializați, şi ar trebui să te adresezi, în funcție de problemele pe care le ai, celor cu specializări adecvate.
Apoi, că tratamentul psihologic este diferit de cel medicamentos. Un medic şcolar poate avea câteva sute de copii, deoarece după ce îi diagnostichează, tratamentul este luat acasă (adesea sub forma unor pastile), şi nu durează mai mult de câteva minute (cât înghiți pastila, după care poate veni la control). Într-un tratament psihologic, fiecare şedinţă durează aproximativ 60 de minute şi pentru o problemă sunt necesare minim 4 şedințe ! Dacă ai 700 de copii de care răspunzi (cam aceasta este norma unui psiholog din şcoală), şi ţinânt cont de o prevalenţă a tulburărilor psihice să spunem de aproximativ 20%, cum să oferi serios servicii psiholgoice în aceste condiţii? Plus, că cei care nu au probleme psihice ar trebui să beneficieze de servciii de optimizare şi dezvoltare personală. Este o glumă…
Punct cu punct, ce ar trebui schimbat la noi?
Avem şi noi psihologi în școală, că aşa am văzut la alții și „așa ne spune Europa că trebuie”, dar îi tratăm și îi înțelegem românește. Așadar, mesajul meu este următorul: să nu ne mai ascundem după psiholog! Dacă vrei să te speli pe mâini, vei spune că tu ai psiholog în școală. Psihologului, ca să fie eficient, trebuie să i se ofere condiții de lucru şi trebuie înțeles clar rolul său: trebuie să i se aloce un număr rezonabil de copii pentru a putea fi eficient, să i se asigure materiale de lucru (de exemplu, teste psihologice și protocoale); acum cei mai mulți și le cumpăra din banii personali!
Școlile stau foarte prost financiar, dau dascăli afară, credeți că pot angaja mai mulți psihologi?
În funcție de fişa postului şi de nevoile școlii, în școală ar trebui să fie psihologi în specialitatea „psihologie educațională, consiliere școală și vocațională”, psihologi în specialitatea „psihologie clinică”, psihologi în specialitate „consiliere psihologică”, respectiv psihoterapeuți etc. Desigur, există și varianta mai ieftină ca un psiholog din școală să aibă mai multe specialități, dar ar trebui susținut pentru studii, dacă școala dorește asta.
Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie. Este şi preşedintele Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj.
UPDATE: Tot mai interesați de subiect am aflat că există și baterii de teste profesioniste (PED-A, PED-B) pentru psihologia școlară, care pot scana o gamă cuprinzătoare de probleme ale copiiilor,( de la 3 la 7 și la 18 ani), la prețuri accesibile chiar și pentru o școală românească. Doar să existe preocupare.
Gazetino 
dar nu sunteti medic domnule profesor?
ce este un psiholog clinician? si de cand isi permite sa emita pareri si diagnostice si fiindca spuneti ca este asa mare incidenta tulburarilor psihologice asa cum afirmati de ce nici unele nu ajung la medici?
Dna…va rog sa puneti mana pe o carte si sa aveti bunul simt de a citi inainte de a comenta fara sens si fara cunostinte suficiente in psihologie
Daca citeati cu atentie articolul ati fi vazut la finalul acestuia cine este domnul profesor David si este foarte trist ca va dati cu parerea despre un subiect de care este clar ca nu aveti nici cel mai mic habar. ” Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie. Este şi preşedintele Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj.”
1. Link la inregistrarile conferintei EDUCATIA ACASA
https://drive.google.com/folderview?id=0B_E7zjImoXRLNVZPTFp3QnJmaGs&usp=sharing
Sint parinti care isi educa copii acasa, pentru a-i creste intr-un mediu sigur.. si rezultatele sint excelente. La prima vedere pare foarte ciudat, dar dupa ce-i asculti e ok.
De fapt, legal copii sint inscrisi la o scoala din strainatate, varianta fara frecventa.
Cele mai „tari” inregistrari mi s-au parut ultimile 2, despre ce se intimpla in unele scoli. Problemele sint mult mai grave, mai ales in unele scoli in centru: droguri, alcool, tigari, sex, etc.
Dar si alte inregistrari sint interesante, in care parinti spun cum fac home schooling.
Nici nu stiu daca merita abordat subiectul asta, dupa cit de mare poate fi scandalul.. si totusi, sint chestii care se intimpla in mod curent.
2. Din cite am aflat, posturile de psiholog din scoli se iau „cu pile”, relatii /rude. Nu zic ca e imposibil ca un om ajuns intr-un post, oricare ar fi mijloacele, nu poate sa-si faca meseria cum trebuie, dar..
3. Hai sa fim seriosi, trebuie sa fie 3-4 psihologi intr-o scoala? Cind o sa fie fonduri pentru asta?
Chiar si medicii scolari lucreaza in 2-3 scoli, in functie de marimea lor. deci un medic e la mai multe scoli, iar asistenta e in general la o scoala.
De ce nu poate un psiholog clinician sa se ocupe de citeva scoli, sa mearga acolo de 1-2 ori pe saptamina? si celelalte tipuri de psihologi la fel.
Da, ar fi o idee bună!
Problemele medicale ale copiilor sunt tratat, de obicei, la medicul de familie si nu la cel de la scoala. Medicul din cadrul scolii are alte atributii, situatii de urgenta, control etc. deci e normal ca acesta sa acopere acele putine nevoi ale copiilor care apar la orele de curs. In schimb, de sanatatea psihica a copiilor nu se ocupa nimeni, din pacate. Stiu ce inseamna sa fii psiholog scolar, sa ai 2 de scoli alocate (asta inseamna 8 ore pe saptamana in fiecare scoala) si sa ajungi la cabinet sa vezi copii si adolescenti care te asteapta in fata usii plangand, sa iti recomande fiecare diriginte, profesor, invatator minim 2-3 copii cu probleme din fiecare clasa iar tu efectiv sa nu ai timp sa ii iei. O sedinta de consiliere dureaza 50 de minute deci practic tu poti sa vezi 16-18 copii din 800 pe saptamana. Nu pare tocmai un echilibru deoarece in ziua de astazi sunt foarte multi copii cu stari emotionale si comportamentale disfunctionale. Am stat ore intregi peste program in plus pentru a acoperi acesti copii si tot nu a fost suficient. Deci da, avem psiholog scolar ca sa bifam in hartii insa din pacate acesta nu reuseste sa acopere tot ca sa nu mai vorbim de faptul ca unii nici nu sunt pregatiti neavand o formare in spate si uneori nici atestatul de libera practica. Din pacate sistemul de sanatate in Romania, atat cel medical cat si cel psihologic, este atat de inadaptat!
daryana, no ofence dar cred ca inainte de a folosi tonul pe care l-ai folosit ar trebui sa te informezi putin cum sta treaba pt ca intrebarile tale sunt de o jalnica ignoranta…
Si totusi, spre surprinderea ta psihologul are competenta si instrumentele pentru a stabili un diagnostic psihologic (depresie, anxietate, tulburari de personalitate, etc). Iar tulburarile psihologice nu ajung la medici din acelasi motiv pentru care tu nu te duci la pantofar cand ti s-a stricat masina! E de competenta psihologlui, a psihiatrului sau amandurora impreuna (daca tulburarea e mai severa) sa diagnosticheze si sa trateze tulb psihlogice.
MN, de unde ideea ca psihologii ajung in scoli pe pile, relatii, rude?? Nu, ajung prin concurs, asa am ajuns si eu, iar norma mea de exemplu, nu este de 700 de elevi, ci de 1500. Imposibil de acoperit toate nevoile scolii!!
Corect! Se da un examen de titularizare la fel ca si cel a profesorilor care este destul de dificil.
„PSIGOLOGII” din şcoli sunt „Profesori în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică”, avînd ca şi studii, conform nomenclatorului, facultăţi de psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială şi asistenţă socială. Conform OM 5555 din 7 oct. 2011, norma unui astfel de Profesor este de 800 de elevi sau 400 de preşcolari. „Psihologul şcolar” nu este nici Isus Hristos, nici MamaOmida….este un om care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, a unei fişe de post, respectând legile – nu face la cabinetul de consiliere psihoterapie, nu aplică teste, nu pune diagnostice. Titularizarea pe post se face ca şi în cazul tuturor profesorilor în urma unui concurs naţional de titularizare, nu „pe pile” cum afirma o doamnă mai sus. (dacă ştie astfel de cazuri să le facă publice, nu să generalizeze)