Psiholog, adjectiv

Învățătoarea le spune copiilor ei să se ferească de Smintitu. E un băiat rău, pus tot timpul pe harță.

Copiii așa și fac. Se feresc azi, se feresc mîine. De cîte ori trece Smintitu printre ei, se adună speriați într-un colț. Dacă nu-l văd la timp, sigur unul dintre ei o ia de coajă. Dacă-l atinge un ghiozdan, din greșeală, sau se simte privit mai cîș, Smintitu îl ia de guler pe ghinionist, îl trîntește de zid și-l terorizează o tură, pînă amărîtul face pe el. Copiii rîd. Un coșmar care nu se mai termină.

Smintitul nostru este într-o școală din centrul Clujului, dar el are mulți frați smintiți, împrăștiați prin toate școlile țării. Profesorii, învățătorii, îi cunosc. Dar treaba merge ca și cum ar fi ceva firesc, fiecare pădure are uscăturile ei!

Din cînd în cînd, Smintitu răbufnește și scoate cuțitul. Se întîmplă azi în Craiova, s-a întîmplat ieri în București. Se întîmplă tot mai des.

Riscul de violență în școli ne plasează pe locul doi în Europa. Și ce e de făcut?

N-ar fi rău să începem de la psihologul școlar, adesea incapabil să înțeleagă propriul rol în școală. Se așează într-un cabinet școlar și așteaptă să fie solicitat de cineva, dacă o fi să fie. Dacă vreun copil sau dascăl consideră că au vreo problemă. În rest, ca să aibă ce arăta la raport, împrăștie teste pentru părinți, din care habar-n-are ce ar trebui să înțeleagă. Și nici nu ar putea să înțeleagă ceva cîtă vreme testele îi întreabă pe bieții părinți dacă simt sau nu apa curgînd pe corp cînd fac duș!

Din 25 de teste împărțite într-o clasă, psihologul a primit înapoi doar trei bucăți completate. Aberațiile din test erau atît de flagrante că bieții oameni pur și simplu au refuzat să o facă. Îi întrebau în test cum îi cheamă, cît cîștigă și ce simt cînd fac duș. După lectura testului cîteva zeci de pagini, te întrebi, pe bună dreptate dacă autorul a trecut înainte să se apuce de treabă, pe la psiholog.

Întrebarea legitimă care se impune este ce fel de psihologi școlari plătim și cît ne putem baza pe ei? De ce nu se ocupă ei de Smintitu și de frații lui pentru că au din păcate, obiectul muncii identificat cu exactitate, intrat în folclorul școlii și cu care chiar psihologul poate avea într-o zi o experiență interesantă dacă se întîlnesc la baie.

Se vorbește de numeroasele cauze ale violenței în școli, de cum ar trebui să intervină poliția, sînt aduși psihologi la televizor care spun sfătoși că educația de acasă și orele de dirigenție trebuie accentuate. Dar nici o responsabilitate pentru psihologii școlari, cheia acestei probleme? Ce altă treabă mai importantă au ei decît aceea de a identifica și a se ocupa de cazurile „problemă” dintr-o școală? Psihologul este primul obligat să atenționeze asupra comportamentului deviant al unui elev și să încerce cît mai repede să intervină activ. În echipă cu profesorii, părinții și poliția, are obligația de a se ocupa de aceste probleme, în mod eficient.

Nu putem știi la această oră dacă psihologii școlari, unii doar rebuturi scoase de învățămîntul pe bandă rulantă de la noi, sînt capabili să-și facă meseria. Nu știm nici cît de normali sînt ei înșiși, pentru că dacă ne amintim că o studentă în ultimul an la Psihologie la Cluj și-a ucis iubitul cu 35 de lovituri de cuțit, avem serioase îndoieli.
Ne-ar fi foarte greu să ne imaginăm cum fata aceea, dacă ar fi devenit psiholog (și nu mai avea mult) ar putea consilia un băiat care l-a omorît pe colegul lui cu doar două lovituri de cuțit.

Anunțuri

2 gânduri despre “Psiholog, adjectiv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s