Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

IMG_5662

Am descoperit „Cartea Milionarului”, un roman superb al lui Ștefan Bănulescu, pentru că-l cumpărase cineva din familie care a crezut că este un manual despre cum să faci bani. Nu are nicio legătură cu asta, dar într-o oarecare măsură avea dreptate: orice carte te face mai bogat!

200 de mii de cărți cu o valoare de inventar de vreun milion de dolari sunt în anticariatele lui. Cărțile rare și autografele nu au fost evaluate, nu sunt destinate vânzării, dar anticarul le-a cumpărat  cu sute de mii de euro. Singurul lucru pe care l-ar face proprietarul lor ar fi o expoziție pentru public. Pentru ca oamenii să nu uite lucrurile importante.

Urma să vină în oraș. Cel mai mare scriitor în viață. S-a dus zvonul printre cărturari, anticari, librari și studenți că Llosa nu dă autografe decât pe ultima carte, sau că nu dă autograf decât pe cărțile scoase de Humanitas, editura lui Liiceanu, cel care a contribuit la venirea lui în România. Sau că nu dă autografe decât pentru stafful organizării vizitei lui.

Și atunci, ce să faci? Cum faci rost de un autograf?

Unii au cumpărat cărți cu sacii în speranța că fac speculă cu ele. Acum se vând volume ale lui Llosa cu semnătura MVL, pe site-urile comerciale, cu 600 de lei bucata. Dar, dincolo de specula momentului, de exploatarea celebrității există valoarea unei semnături, există cu adevărat  valoare în urmele lăsate de marii creatori, în litera scrisă de ei. Iar Clujul are partea lui de comoară.

Am să vă povestesc despre cărțile-om, despre cât de bogați suntem cu ele și unde  stă ascunsă bogăția aceasta. Pentru că, dacă acum nu dăm prea mulți bani pe cartea tipărită, într-o zi ne vom trezi că o căutăm ca pe faraoni în piramidele lor și vom muri de sete săpând după ele.

Descoperire într-un  anticariat. Cât a fost primul salariu al lui Eminescu și cum l-a cheltuit

În Cluj mai există doar doi anticari profesioniști și-n toată țara vreo cinci colecționari serioși de carte veche, de autografe celebre. Unul dintre clujenii împătimiți după cărțile de valoare patrimonială este Radu Clichici. Cei care-l înjură pentru prețurile mari pe care le au cărțile din anticariatele lui trebuie să știe filosofia profesională a acestui om ca să înțeleagă „de ce Dumnezeu pune Clichici prețuri așa de mari la niște cărți atât de vechi?!” Și, mai mult decât atât, să înțeleagă rolul oamenilor precum Clichici. El și prietenii lui, anticarii, fac munca unui arhivar care pune deoparte, pentru generațiile viitoare, care vor fi – sigur – mai deștepte decât noi!, documentele facerii culturii acestui neam, adică aur ca cel din pivnițele BNR.

Scârbit de vremurile de nimic pe care le trăim, Clichici își trăiește dezamăgirea pe un vraf de comori. Le are, le ține și nu-i mai pasă dacă pentru alții înseamnă ceva sau nu. Cărți rare, autografe, documente unice, minunății. Autografe de la Caragiale, Alecsandri, Minulescu, Enescu, Cioran, Țuțea, Goga, Ion Barbu, Pilat, Blaga. Poezii scrise de mâna Veronicăi Micle, un ordin semnat de mâna lui Antonescu, foaie de prezență la școala Trei Ierarhi cu semnătura lui Creangă, ediții princeps, „Ciocoii Vechi și Noi”, ediție princeps cu autograful lui Nicolae Filimon. Are două spații mici, înghesuite cu uși vechi care scârțâie. Are bani, nu se plânge, stă pe un munte de cărți, vreo 200 de mii de exemplare și așteptă toamna, de fiecare dată toamna. Când vin studenții. El are un fel de depozit de organe. Ai nevoie de un picior, de o inimă, de un rinichi? De un Dostoievski acum, pe loc? De un Noica, de Petrarca?  Îl iei de la Clichici. Te costă cam cât două șaorme. E bine, e rău?

Clujul cultural, mai mult o etichetă decât o realitate?

Clichici nu e foarte iubit printre pământeni, face speculă, spun unii. Pescuiesc în gunoiul vostru, spune el, eu salvez ceea ce prostia aruncă! Eu știu ce voi nu știți! Dacă eu știu, de ce să mor? Pentru Clichici, cartea tipărită este în mare parte o raritate, o piesă de muzeu. Are o serie de cărți și documente vechi pe care le ține în seif. Le scoate cu greu, le arată și le pune repede la adăpost. Dacă un politician a dat 35 de mii de euro pe un ceas de aur, el a dat pe un autograf. Pe o carte, pe un caiet al lui Enescu. Sute de mii de euro sunt băgați în colecția lui care stă într-un seif, acasă la anticar. De ce nu facem în oraș, o expoziție cu cărțile lui prețioase, cu autografele pe care le are? Pentru că nu interesează pe nimeni.

În timp ce la asociațiile scriitoricești se fac sindrofii provinciale, marii autori stau înghesuiți în labirintul lui Clichici. Eminescu, Enescu, Goga, Caragiale, Blaga, Bacovia, Alecsandri, Minulescu, Preda, Cioran  sunt statui la care punem coroane în fiecare an. Cărțile lor, care mai poartă încă mirosul mâinilor lor, așteaptă în tăcere să le trezim. Cuminți și singure.

Intru cu fotograful în bârlogul anticarului. A adus pentru noi câteva din comorile lui. În timp ce ni le arată, fotograful apasă pe declanșator, clik, clik. Așa ne rămâne clipa încremenită pe semnătura frumoasă a lui Eminescu, pe scrisul minuțios al lui Caragiale. Pe fila de caiet a Veronicăi Micle, pe Sonata lui Enescu. Pe sufletele lor. Fotografului îi sună telefonul. Nu răspunde. E fotograf sportiv în principal, dar a rămas mut în fața filelor pe care le răsfoiește Clichici în fața noastră. „Fantastic, ce aveți aici!” spune el. Și Clichici dă din mână a lehamite! „N-au decât să rămână și de mine! Nu mai sunt proști care să-și pună viața la bătaie pentru ele!”. Cu banii pe care i-a dat pe o filă mototolită sau o carte poștală trimisă de Caragiale acasă, putea să-și facă o vacanță în Dubai. Și atunci, de ce?”

Nedreptate și un băiat de 16 ani. De ce?

Iau în mână un manual mic, gros, fără câteva file. Eminescu are 16 ani și-l poartă cu el, este cartea lui de Istorie. A scris notițe pe margine, s-a semnat. Scrisul lui de copil. L-aș apropia de obraz, să-l simt, dar atingerea mea nu i-ar face bine. E pe drumuri cu trupa de teatru a lui Matei Pascaly și poartă manualul cu el. Trupa are un econom, unul Bengescu, de la care Eminescu primește  prima lui leafă. Șapte franci în loc de zece. Scrie pe ultima filă a cărții ce a făcut cu banii, un șilig la mama, unul îl dă pe-o carte… Dar scrie apăsat cu creionul, undeva: „A nu uita porcăria și nemernicia lui B.!” Copilul suporta greu nedreptatea, minciuna, nemernicia unui econom de trupă care-l păcălește la salariu. La primul lui salariu. De ce?

„Știați că Eminescu nu primea cărți de-ale lui? El nu avea exemplare, de la edituri, pe care să le poată dărui.  A avut un volum pe care i l-a dat cu dedicație Veronicăi Micle și unul lui Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a vrut să fie înmormântat cu cartea asta, atât a ținut la ea. Și așa s-a întîmplat, cartea a mers cu el în mormânt!”, povestește Clichici. Prietenia, prețuirea, creația au ceva sacru. Precum mormântul.

Iar Clichici continuă să povestească, în timp ce aparatul de fotografiat zuruie ca o mitralieră îndepărtată. „…Era un librar în București, Safta parcă-l chema, dar nu sunt sigur. Și-n câteva rânduri, cineva intrase în prăvălia lui și rupsese cărțile lui Eminescu, de pe raft. Safta și-a pus băieții de prăvălie, niște desculți aduși de la Călărași, să-l fugărescă și să-l prindă. Într-o zi l-au prins și l-au bătut măr, apoi l-au adus de guler, plin de sânge, să-l predea la stăpân! Cine ești tu, mă, nemernicule, să rupi cărțile celui mai mare poet al nației?, l-a întrebat Safta. Uită-te la poză!, a zis Eminescu, și vezi cine sunt!” Poate că Safta n-a înțeles de ce. Dar nici noi nu înțelegem de ce Eminescu n-avea parte de cărțile lui? Peste marile nedreptăți ale trecutului se aștern altele noi.

MVL-ul!

„Eu îl iubesc, să fie clar! E cel mai mare scriitor în viață, de pe tot Globul! E fabulos! Dar nu m-am dat peste cap să-i iau autograf! Nu! Mi-am zis: Ce să fac, să mă duc acolo să se uite la mine ca la un gunoi și să-mi scrie MVL? Că dacă îl porți prin lume, ca pe bufon, așa pățești, face și el cum poate ca să-ți dea cu tifla! Dar un amic a zis că ia el trei cărți, pentru mine și confratele Adrian și se duce să ne ia autografe. Eu i-am dat-o pe aia care-mi place cel mai mult, Conversație la Catedrală, ediția în  spaniolă. Bietul Llosa, când l-a văzut pe amicul meu cu cărțile, vreo trei volume,  a strigat: «Falsificador!» Amicul a început să explice, că e pentru niște amici care n-au putut să vină, iar el le-a semnat. A simțit că nu mințea. Eu n-o vând, e pentru mine personal, e cartea mea. Dar vreau să spun că înțeleg și de ce se înfurie scriitorii, pentru că de multe ori ai de-a face cu boi!”

Viață de anticar. „Eu sunt Don Quijote, cui să dau autograf?”

„Nu e simplu să fii anticar în ziua de azi. Oamenii apreciază mai mult chiloții lui Michael Jackson decât manuscrisul lui Faust. Dar, dacă asta ți-e crucea, o duci! Tu ai ales-o, nu te plânge!”, vorbește Radu Clichici mai mult pentru el decât pentru noi. E un domeniu de nișă, trebuie să ai cartea care nu se găsește în librării, trebuie să le știi, să fii expert în materie. Un anticar este un erudit, dar trebuie să fie și un bun comerciant. „Țin două spații, plătesc gaz, lumină, salarii, taxe, acum plătesc și TVA! Vin ăia de la ITM de trei ori într-o juma’ de an! Ce să vadă? Că suntem tot mai puțini, că ne târâm zilele? Ce mare afacere facem noi aici că trebuie să ne controleze la sânge? Îmi vine s-o las baltă. Să duc cărțile într-o pivniță și să închid. Gata! Dau spațiile în chirie și trăiesc și eu cu o mie de euro pe lună ca un boier!? Ce mama ei de treabă!” Dar nu face asta, doar vorbe  de necaz! Clichici are viciul cărții în sânge, ca drogații. Nu poate trece pe lângă o carte fără s-o vadă, s-o pipăie, s-o adulmece! Va scrie o carte de bibliofilie… „dacă mai merită să o faci”!

Realitatea îi dă dreptate furiei lui Clichici. La noi nu există spații cu facilități specifice de care să beneficieze cultura. Nu există reduceri de taxe pentru activități culturale. Nu există preocupare pentru valorile mai puțin spectaculoase, mai puțin comerciale, mai puțin lucrative. Se dau bani pentru spectacole kitsch, dar nu sunt bani pentru un muzeu al cărții, pentru o expoziție, pentru o colecție rară. Cartea nu este o bucată de hârtie, plicticoasă, ea spune mai mult decât orice, povestea Omului.

quotes66Vă dați seama cum va arăta istoriografia erei rețelelor sociale? Dacă din vremurile mai de demult, chiar din timpul bunicilor noștri, moștenim o fotografie sau două, o scrisoare sau o carte poștală, astăzi arhiva publică este pe internet, plină de fotografii-imagini  cu milioane de oameni care arată ce au mâncat la micul dejun sau când a plouat pe strada lor! Tocmai de aceea, cred că mărturiile valoroase vor fi cele rare, cele puține, dar despre lucruri cu adevărat importante!
Mircea Miclea, psiholog

Carte poștală, din Germania, către Herr Profesor Dragomirescu, scrisă de mâna lui Caragiale, cumpărată cu 1500 de euro

Dragă Mihalache, am primit cartelele tale poștale (trei) și calendarele „Minervei”, după ce primisem și misiva colectivă a bandei noastre, la care am răspuns îndată, și sper că ați primit răspunsul meu. Mă bucur de bunele sentimente ce-mi păstrați ca tineri entuziaști și-mi voi da silințe bătrânești să mă țiu la nivelul lor. V’am trimis adineaori șase versuri, „savant”. Dacă și acestea vă plac, atât mai bine! Și daca mai e timp, puneți-le tot în numĕrul de Januarie, însă nu în fac-simile, nefiind destul de caligrafic scrise. Mă rog însă, luați seama la punctuație. Scrisoarea ce mi-o promiți, o aștept cu mare dragoste. Scrie-mi-o pe’ndelete, ca să’mi poți răspunde la variile chestiuni ce ți le-am pus. Spune briganzilor noștri că’i salut frățește ca un frate mai betrân și mai pățit; adu-le aminte să lucreze pe brânci, nu pe genunchi; căci, dacă o operă bună poate fi uneori o faptă rea, nici odată o operă rea nu poate fi o faptă bună. – Toți ai mei salută pe toți ai tăi și le urează la mulți ani! Noroc, sănătate și bucurie!
Al tĕu Caragiale

Fotocredit: Dan Bodea

Anunțuri

2 gânduri despre “Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

  1. un adevarat domn! un sexy simbol al bibliografiei romanesti !!! carti despre borelia aveti??? dar despre LSD??? AVEM CLIENTZI SERIOSI!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s