Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni

În general, școala românescă suferă de sindromul «turnului de fildeș», este cam ruptă e realitate. Noi vrem să schimbăm lucrurile și venim pe metoda americană de cercetare de teren și găsirea de soluții, de implicare în comunitate, în ideea că înveți făcând. România are nevoie de creierele tinerei elite, trebuie să ne întoarcem atenția spre lumea din jur și să schimbăm realitatea acolo unde este nevoie.
Călin Hințea, decan Facultatea de Științe Politice și Administrație, UBB Cluj

Au ales comuna Beliș, din Munții Apuseni. Acolo sunt resurse, dar oamenii trăiesc prost; ar fi un potențial enorm, dar este distrus cu fiecare zi. Localnicii sunt tot mai puțini: acum 50 de ani erau 3600, astăzi mai sunt 1300. Tinerii pleacă, iar autoritățile se confruntă cu greutăți incredibile. Beliș este România. Așa și-au zis tinerii universitari de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, universitatea Babes Bolyai din Cluj când au decis să ia acest loc drept un proiect pilot de dezvoltare comunitara, să facă cercetare și strategii de dezvoltare, să-l ducă până la capăt. Să schimbi Belișul este ca și cum ai vrea să schimbi România, este „Everestul” pentru tinerii universitari, pentru studenții lor. Dar ce alpinist nu-și dorește să cucerescă Everestul? Ei au înțeles că nu poți fi student în turnul de fildeș, pentru că odată ieșit la răcoarea străzii, mori la primul contact cu realitatea, eșuezi profesional. Și atunci, au adoptat alt stil: înainte să schimbe realitatea, s-au schimbat pe ei.

Întoarcerea tinerilor universitari cu fața spre țara lor: Vor să salveze satele din Apuseni

Teodora, Mara și Vlad stau la Cabana lui Șușman. E dimineață și s-au trezit cu grija zilei. Astăzi sunt doar ei și știu deja ce au de făcut. Ieri a plecat profesorul și i-a lăsat să se descurce, face parte din lecțiile de viață. Au un ghid, dar e bine să știe că sunt pe cont propriu. Trebuie să mergă să vorbescă cu oamenii, să facă interviuri în sat. Sunt masteranzi la Managementul Conflictului și Situațiilor de Criză. Înainea lor au fost alți șaizeci de colegi ai lor, studenți la administratie publica, care au aplicat chestionare pentru etapa de Planificare strategică a comunei. După prelucrarea datelor se va formula o strategie de dezvoltare pe termen lung, coerentă și bazată pe realitatea locală. Acum proiectul este în etapa de interviuri, pentru care sunt aici tinerii masteranzi.

Și-au făcut ordine în bucătărie, au înghițit deja un fel de mic dejun, sunt îmbrăcați simplu, în blugi și treninguri și gata să pornescă spre sat. Cum e Belișul? o întreb pe Teodora. „E o comunitate specială. Aș spune că e vorba de oameni liberi, autonomi față de autorități, dar foarte legați de ce e al lor, de pământ, de păduri. Practic, această legătură cu munca este sensul vieții lor. Dacă le iei asta, îi omori. De aici și conflictele între ei sau cu vecinii, cum ar fi Romsilva sau tăietorii de lemne din altă parte. Sunt conflictuali și posesivi, dar este o consecință a luptei pentru supraviețuire. Au luptat pentru ce aveau, altfel nu mai existau. Aici nici n-a fost colectiv, așa că simțul proprietății le este în sânge.”

Colegii lor au pus întrebări legate de situația din comună, de cum văd locuitorii din Beliș viitorul, cum percep locul unde trăiesc și ce cred că ar trebui să facă. Iar Mara, Vlad și Teodora s-au concentrat pe istoria conflictelor din localitatea de munte.

„Mai demult, cu 30-40 de ani în urmă, exista un consiliu de împăciuire unde câțiva oameni din sat, oameni respectabili, mai bătrâni, cu experiență de viață, ascultau părțile și dădeau un sfat, luau o hotărâre pe care o comunicau părților. Toată lumea o respecta, nu exista excepție, abatere de la decizia lor. Dar Sfatul acesta a dispărut în timp, iar acum vrem să reînființăm noi un oficiu comunitar de mediere, unde să vină mediatori voluntari de la Cluj să consilieze părțile”, continuă Mara să ne explice prezența lor acolo și cum vor să se implice.

„Nu vrem să aducem pacea pe pământ în Beliș de dragul vreunei misiuni superioare, dar suntem conștienți de faptul că nu poți începe să construiești ceva decât dacă ai o comunitate unită, în stare de voință și efort în sensul unui scop comun. Ori, în Beliș, ca în toată societatea românescă, ai de-a face cu oameni care nicicum nu pot face echipă! Asta e boală națională, ține de tradiție deja! Ion nu-l suportă pe Gheorghe și Gheorghe nu-l înghite pe Vasile și împreună ei nu pot face nimic! Se întâmplă în guvern, în partide, în spitale, în școli, chiar și în politica externă! Nu am înțeles încă faptul că doar împreună reușim! Iar noi asta vrem să facem, să descoperim cauzele și să le înlăturăm, nu discreționar, ci punând încet-încet altceva în loc. Pentru că nu poți veni în fața oamenilor care n-au din ce trăi și, asta este greșeala politicienilor și a aparatului de stat, să spui, gata, de mâine nu mai tai lemne că te bag la zdup! Păi din ce să trăiesc, o să zică omul și începe să fure, să fenteze, începe era conflictului. Tu trebuie să-i oferi mai întâi o speranță, alternativa și apoi să-i pui restricții, când a ajuns să aibă din ce altceva să supraviețuiască!”, explică profesorul Christian Chereji, expert în mediere, unul dintre coordonatorii proiectului.

„Dacă îi întrebi care este principala lor problemă, oamenii din Beliș spun toți: un loc de muncă”, povestește Vlad. „Își doresc atît de mult să muncescă, încât munca este sensul vieții lor, cu ea se identifică. Acum sunt supărați că nu mai sunt lăsați să taie lemne în pădure, dar dacă-i întrebi cine a tăiat pădurea vor spune că nu ei. Fiecare dă vina pe altcineva, dar toate părțile s-au aflat permanent în conflict cu natura, cu resursele, până la epuizarea lor. Ori, asta nu înțeleg oamenii și sperăm să-i ajutăm să o facă: cei care vin și exploatează resursele după ce rad pădurile pleacă, dar ei rămân! Tocmai de aceea, poate că ar câștiga mai mult dintr-o împăcare cu natura, poate ar câștiga dintr-un pescuit rațional, dar ei urăsc lacul, nu-l suportă pentru că din cauza lui au fost nevoiți să părăsescă satul vechi.Din satul lor nu se mai vede decât turla bisericii deasupra apei, iar ei nu pomenesc delor de lac, e ca și cum el n-ar exista! Unii s-au folosit de el, dar nici aceia din dragoste, iar alții îl urăsc de la distanță. Aici, mai întîi trebuie să-i ajutăm pe oameni să se împace cu ei înșiși și cu natura! Abia apoi se poate face ceva.”

Vlad este născut și crescut în oraș, dar se bucură de câte ori ajunge cu colegele și „profu” la munte. Îl întreb într-o doară: dacă te-ai fi născut aici, ce-ai fi făcut? „În primul rând, aș fi plecat”, îmi răspunde dintr-o suflare.

Suntem pe coama muntelui și-n vale se întind câmpurile înverzite, pline de flori și tufe de răsură, brăduți răsăriți după dezastru, dincolo de drum este un parastas pentru eroi, iar Vlad s-a fotografiat cu nenea Petre, veteranul. I-a cerut voie să-i atingă medaliile de pe front. Câteva vaci pasc în depărtare, iar în tăcerea care s-a lăsat între noi se aude doar cântecul păsărilor. Se întoarce brusc spre mine: „Dar m-aș fi întors!”, spune triumfător, mulțumit de parcă acum, aici și pe loc ar fi luat decizia.

„M-aș fi întors să le spun alor mei ce comoară avem aici și să fac ceva pentru ca toată lumea să afle asta! Aș face ceva care să spună tuturor: vedeți ce locuri minunate avem noi, nu ne lipsește nimic ca să fim bine! Aș promova zona, aș face un loc unde să-mi placă să trăiesc!”

„Dacă ne reușește acest proiect”, spune repede, apăsat, profesorul Chereji, „înseamnă că am făcut ceva pe lumea asta! Plus că este un exemplu și pentru alte universități. Studenții noștri nu vor ieși năuci din școală, fără experiență practică. Vor fi oameni cu picioarele pe pământ, gata să înfrunte realitatea, să o înțeleagă, să o înțeleagă în profunzime, să se lupte cu ea! Lumea nu este un text dintr-un curs, este un complex de situații pe care dacă nu-l înțelegi în profunzime, ai ratat totul, treci pe lângă el! În științele sociale nu este altfel decât în medicină sau astronautică: dacă greșești ceva nava nu-și ia zborul, lumea nu evoluează!”

Florica are 26 de ani și este contabilă cu jumătate de normă, în Beliș. S-a născut în satul vecin și, după ce a terminat facultatea de Științe Economice la Cluj, s-a întors la munte. Aici e casa ei. Se bucură de prezența studenților, este mulțumită de faptul că oamenii au acceptat colaborarea cu universitatea unde și ea a fost studentă: știe că ajutorul lor este important.

„Eu însămi am căutat soluții, dar ce poți face de unul singur? Iar comunitățile montane, să știți, sunt cam tradiționaliste. Doar autoritatea unor cercetători, niște oameni capabili, din afară, poate conta. Am căutat și eu pe internet exemple cu ce fac alte localități de munte, dar când le spun, pe măsură ce le aud, parcă nici mie nu-mi vine să mai cred în ele, că ar fi posibile. Ne lipsește speranța, asta este, tocmai de aceea avem nevoie de un imbold. Eu am să le stau aproape.”

Diferența de abordare a tinerilor cercetători față de cea a politicienilor este că ei mai întâi fac o analiză a potențialului, riscurilor, a părților bune și mai puțin bune, a situației de fapt și apoi conturează o strategie bazată pe ce există și se poate face concret, pe ce pot oamenii să facă, nu măsuri dictate de la centru sau copiate artificial, fără o bază în tradiția și potențialul locului și al comunității.

Noi nu vrem să intervenim asupra localității, ci să activăm comunitatea, să-i oferim ajutorul, dar într-o relație de parteneriat, în care și ei ajung să conștientizeze ce probleme sunt și să vedem împreună potențialul locului.
Viorel Stănică, expert în administrație publică la FSPAC, UBB

Proiectul privind comuna Beliș este unul complex, fiecare departament al facultății fiind cooptat în el. Pornește de la analiză și strategie, dar are și o componentă de imagine sau viață comunitară. Clubul Alpin al studenților a organizat acțiuni de ecologizare, cei de la Administrație Publica vor realiza strategia de dezvoltare locala, cei de la comunicare și jurnalism vor face un album foto și o strategie de promovare a comunei, cei de la stiinte politice vor organiza cursuri cu consilierii locali, iar zilele acestea au dat premii elevilor de școală din sponsorizări de care universitarii de la Cluj au făcut rost. Și, în sfârșit, chiar dacă seamănă cu lupta cu morile de vânt, ei tot ar vrea să mobilizeze organizațiile ecologice și operatorii din turism pentru repopularea lacului cu păstrăv. Asta, ca un bonus adus concretului.

Cazul Beliș, scurt zbor deasupra unui cuib de lemnari

Localitatea Beliș are o structură răsfirată, cu gospodăriile risipite pe 20 de mii de hectare. Datorită lacului, un sat al ei este atât de izolat încât iarna rămâne fără legătură directă cu reședința de comună. Distanța față de aceasta este de 63 km.Atestarea documentară a localităţii este de la 1369 sub numele de „Flavia Beles”. În anii 70 satul a fost strămutat din locul unde acum este barajul. Lacul este adânc, cam cât piramida Keops cu vârful în jos, iar în el, la fel ca în Egipt, mormintele strămoșilor lor. Între timp, satul și-a cam redus resursele. Deși avea păduri, ele au fost tăiate. Zilele acestea au curs comunicatele anchetatorilor. În cazul Ocolului Silvic Beliş ancheta Direcției Silvice a constatat tăierea ilegală şi nejustificată a 2227 m.c. de lemn numai în ultimele luni și asta doar de pe 30% din suprafața împădurită. În lac se braconează sistematic, iar introducerea de către Romsilva, cum spune primarul, a unor bibani și cleni a dus la moartea păstrăvilor. Firmele de exploatare a lemnului lasă mizerie în urmă și piscurile munților pleșuve, iar resturile lemnoase plutesc pe lac. În comună cu este nicio terasă sau vreun restaurant unde să se poată servi masa. Dar în jurul lacului sunt vreo 34 de cabane-pensiuni.

Profil Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj are un profil atipic pentru România, datorat influentelor vestice care s-au manifestat încă de la inițierea instituției. E vorba de un profil axat pe promovarea domeniilor noi de educatie și cercetare, în contextul românesc, integrarea cercetării empirice într-o măsură mult mai mare decât în universitatea românească „tipică”. De asemenea, ea se evidențiază printr-o relație mai flexibilă cu studenții, dar și printr-o implicare crescută în comunitate. O altă trăsătură specifică Facultății, internaționalizarea, este bazată pe cooperarea cu instituții și programe de profil din Statele Unite și UE, cu atât mai mult cu cât facultatea a fost fondată pe baza unor granturi USIA și TEMPUS. Cele patru programe de studii ale FSPAC (științe politice, științe administrative, comunicare și jurnalism) sunt plasate în vârful ierarhiei programelor de profil în România în urma evaluării universităților din țară.

Articol publicat în Transilvania Reporter.

Publicitate