De moarte. De nedreptate, de boală, de singurătate, de necunoscut, de sărăcie, de banal. Dar n-ar trebui să te temi de Dumnezeu, este partea credinței tale în nemoarte, în dreptate, în vindecare, în iubirea aproapelui, în mana cerescă, în măreție. El e soluția la temerile tale, nu sursă de alte temeri.
Așadar, de ce fac preoții și autorii de literatură religioasă atîta risipă de prostie și-i sperie pe oameni cum că Dumnezeu e răzbunător, că durerea, suferința le e dată ca pedeapsă? Ce păcat mai mare decât să-L urâțești, să-L folosești pentru a regla niște treburi în mica ta ogradă? Am citit câteva reviste, în autobuz. Doamne, dacă nu se schimbă ceva în capul lor piere minunăție de credință!
Azi am stat de vorbă cu cineva care a fost la Muntele Athos. L-am întrebat cum e.
Mi-a răspuns greu, încă se mai gândește la asta. Dar a formulat astfel: E așa cum reușești tu să-l vezi. Dacă ești un bou, vezi niște clădiri cocoțate pe munte. Dacă ești altfel, vezi altfel. Nu poți să vezi mai mult decât ești tu.
Are dreptate.
Gazetino 
Foarte frumos spus, adica fiecare il vede dupa intelepciunea proprie!!!