Hotnews.ro: „Crit. Istoria, povestile si viata unui sat de sasi, prima monografie romaneasca a unui sat de poveste al sasilor de altadata”

Biserica fortificata si casa parohiala din Crit

„Sofia Folberth din Crit traieste acum in Germania, in casa unor nepoti. Dar se intoarce in fiecare primavara in satul ei, cam deodata cu pasarile calatoare. Se aseaza in casuta din curtea bisericii si ia la puricat fiecare colt de sat, sa vada ce mai e la locul lui.” Asa incepe cartea „Crit. Istoria, povestile si viata unui sat de sasi”, lansata de jurnalista Ruxandra Hurezean la saptamana Haferland, cel mai important eveniment dedicat culturii sasesti din Transilvania. Lansarea a avut loc la fortificatia Bisericii Evanghelice din Crit (judetul Brasov), in prezenta Sofiei Folberth (94 de ani), cea mai batrana sasoaica ramasa in Crit, a ambasadorului Romaniei la Berlin, Emil Hurezeanu, si a ambasadorului Germaniei la Bucuresti, Werner Hans Lauk.

O monografie neobișnuită

In limba germana, Crit-Deutschkreutz inseamna „Crucea germana”. „Crit. Istoria, povestile si viata unui sat de sasi” este prima monografie romaneasca a satului Crit-Deutschkreutz si este un proiect finantat de Fundatia Michael Schmidt.
Ruxandra Hurezean spune insa ca nu este vorba despre o monografie obisnuita: „Eu ca jurnalist primesc foarte multe monografii. Aproape ca nu se pot citi monografiile si este pacat, pentru ca si alte comunitati din Romania au istorii fabuloase. Dar stilul in care se scriu monografiile omoara povestea, tot interesul pentru ele. Si atunci am zis ca o sa adopt un alt stil pentru a scrie aceasta monografie. Este povestea de viata a acestei comunitati, asa cum traia ea acum 100 de ani si asa cum doamna Sofia si-o aminteste. N-am scapat nimic: de la felul in care se faceau hainele cu care se imbracau, la felul in care se nasteau copiii, la cum se folosea abatorul satului, cum ajungeau medicii aici, cum se organizau de la biserica la scoala si la leaganul unui copil, absolut totul am discutat cu doamna Sofia. Povestea intreaga este in aceasta carte.”

Articolul integral poate fi citit AICI

[Guest Post] Aurora Liiceanu: Despre memorie și identitate

[Guest Post] Aurora Liiceanu: Despre memorie și identitate

„Universul este plin de rețele
E ca o imensă pânză de păianjen
legături nevăzute
între tot ce se întâmplă”

Sofia Folberth din Criț

Am citit cartea Ruxandrei Hurezean mai întâi repede, din curiozitate, știind precis că o voi citi din nou, tihnit, stând să savurez nu numai informația adusă, ci și adierea adâncă pe care ți-o aduce o carte pe care citind-o savurezi nespusul.

Nu cunosc emotivitatea, sensibilitatea Ruxandrei Hurezean, dar am simțit-o citind a doua oară cartea, pentru că ea are știința adjectivelor, cum spunea Gaston Bachlard, are măiestria de a a duce concretul în ceea ce scrie, iar cititorul vizualizează totul, dincolo de ceea ce ea ne spune. Citește în continuare „[Guest Post] Aurora Liiceanu: Despre memorie și identitate”

„Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”

„Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”

A ieșit la lumina zilei în 5 mai. Lansarea urmează în curând. Cartea este rodul și rostul unor eforturi speciale de a re-cunoaște ce nu ne era pe deplin cunoscut, așa cum spune doamna Liiceanu, avem atâtea să aflăm despre lumea în care trăim.

Poveștile lor am început să le caut din 2008. Aici sunt 12 personaje, sași care n-au plecat, au rămas să păstreze memoria poporului lor ori s-au întors pentru că ceva îi chema. Nu sunt basme, sunt realități.

Mulțumiri doamnei Anneli Ute Gabanyi, primul cititor al acestei cărți. Designul și ilustrațiile aparțin colegilor Ciprian Butnaru și Nicolae Romanițan, dar cum nu le puteti vedea aici, ramane să vi le prezint în mod special.

În continuare, prefața cărții, semnată de doamna Anneli Ute Gabanyi: Citește prefața!

Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

IMG_5662

Am descoperit „Cartea Milionarului”, un roman superb al lui Ștefan Bănulescu, pentru că-l cumpărase cineva din familie care a crezut că este un manual despre cum să faci bani. Nu are nicio legătură cu asta, dar într-o oarecare măsură avea dreptate: orice carte te face mai bogat!

200 de mii de cărți cu o valoare de inventar de vreun milion de dolari sunt în anticariatele lui. Cărțile rare și autografele nu au fost evaluate, nu sunt destinate vânzării, dar anticarul le-a cumpărat  cu sute de mii de euro. Singurul lucru pe care l-ar face proprietarul lor ar fi o expoziție pentru public. Pentru ca oamenii să nu uite lucrurile importante.

Citește mai departe!

Poeziile Oanei Boc, însemnări despre o victorie senină

foto poezie

Editura Eikon din Cluj are un obicei bun, şi-a găsit obiceiul de succes şi nici n-o să vă vină să credeţi cum. Ei nu publică literatură universală de mare succes, nu speculează cu Sandra Brown sau Harry Poter, ei tipăresc cărţile unor autori de provincie, oameni al oraşului, poeţi, filozofi, prietenii tuturor timpurilor. Şi le merge bine. De ani de zile, editura asta trăieşte pe propriile picioare, merge la târgurile de carte, are evenimente şi a crescut încet-încet, bazându-se pe feelingul ei: dacă le place omul, îi publică şi cartea.

Aşa-i că toată povestea omenirii pe asta se clădeşte? Pe pașii mărunți dictați de sufletul ei? Iar faptul că suntem în viaţă arată că nu am greşit.

Citește în continuare „Poeziile Oanei Boc, însemnări despre o victorie senină”

Sfîrșit de vacanță. Copilul din porumb

Cum ști dacă a fost bine în vacanță? Păi, îl aduci acasă – cum pe cine? pe SINGURUL ȘI MINUNATUL; îi dai toți pantalonii din dulap și dacă nu-l mai încap niciunii, dar niciunii, e clar! A fost bine!

Mamaie i-a dat să mănînce și dimineața și pe la 10 și la prînz și pe la 5, dar mai ales seara, cînd, frînți de oboseală, se așezau și ei la masă și se odihneau mîncînd!

Dar au făcut treabă multă, toată vara. Au dat mîncare la rățuște, la pui, gîinile, pisicile, cățeii. Știți voi, cîte nu sunt de făcut la țară! Au udat în grădini (mai ales florile!), lămîiul, dafinul, leandrul. Are leandrul lor o puzderie de flori parfumate, e cît un copac și s-a aplecat de atîta floare!

Plus că au făcut niște renovări la casă, s-a lucrat intens în vara asta!

Citește în continuare „Sfîrșit de vacanță. Copilul din porumb”

Ce spune un francez despre relația intelectualului urbanizat cu țăranul român. Vezi că are dreptate!

Aseară, la Turnul Croitorilor, antropologul Claude Karnoouh la lansarea cărții sale (Inventarea poporului-națiune. Cronici din Romania și Europa Orientală – 1973-2007, Idea Design & Print) a făcut senzație. Tipul are peste 70 de ani și un stil atît de vivace că-i bagă pe mînecă pe mulți colegi de-ai mei, mult mai tineri.

OK, cartea n-am citit-o încă, dar să vă povestesc ce știu despre ce face profesorul. A studiat, impropriu spus, mai degrabă i-a cunoscut bine, a trăit cu țăranii maramureșeni cam o sută de ani, timp în care noi îi uitasem.

Apoi s-a apucat să scrie despre toate astea și la sfîrșit unii l-au hulit, alții i-au spus că e literatură (și ar fi minunat dacă ar fi așa, cum recunoștea CK), alții i-au zis că nu se pricepe la folclor și, prin urmare, probabil că n-are cum să înțeleagă țăranul român.

Ideea e că omul acesta a înțeles (culmea, și fără a fi folclorist!) cum este țăranul român, ce nu mai poate fi, ce a pierdut și de ce. A înțeles dansînd cu ursul și nu de pe un scaun din bibliotecă, ce rădăcini aveam dacă nu le pierdeam și cum se duce naibii grandoarea sublimă a acelei lumi.

Este un antropolog și radiografiază curat ce vede, după care ne spune verde-n față: țăranul este folosit astăzi, ca și curvele la care te duci, faci sex, te liniștești și te întorci la nevastă, unde duci viața burgheză mai departe.

Citește în continuare „Ce spune un francez despre relația intelectualului urbanizat cu țăranul român. Vezi că are dreptate!”