Dragii mei, vă doresc ani mai frumoși decât cei de până acum. Totdeauna se poate și mai bine! 🙂
Despre 2013 nu știu nimic, harbar n-am cum ar putea fi, iar cifrele lui nu-mi plac, asta e limpede!
Aș vrea să am mai mulți bani, deși știu că vă dezamăgesc cu acestă mărturisire. Pare o dorință stupidă, dar am să vă explic de ce nu e! Dacă aș avea mai mulți bani, aș fi mai liberă. Liberă să fac lumea mea așa cum îmi place, casa, grădina, să-mi adun familia în jurul meu, să cumpăr lucrurile frumoase care mă încântă, să călătoresc, să-mi duc copilul prin lume și, în ultimul rând, să-mi schimb garderoba, pentru că am început să mă simt precum Cenușăreasa înainte de bal! Dimineața, mă duc la dulap și dulapul nu-mi dă nicio soluție! Asta e! Dorințe de femeie!
Apoi, despre 2012 înțeleg tot mai clar că a avut două momente cheie: arestarea lui Sorin Apostu (care, deși s-a produs în noiembrie 2011, a fost percepută la adevărata ei dimensiune în 2012) și arestarea lui Adrian Năstase.
Cele două decizii au dus la tot ce s-a întîmplat anul trecut.
Arestarea lui Apostu i-a speriat pe politicienii din PDL și din jurul acestui partid, le-a arătat că nu mai e ce-a fost, că nu-i mai ține nimeni în brațe. Pentru ei a fost un șoc. Așa că au părăsit tabăra cu prima ocazie.
Iar USL a priceput din arestarea lui Năstase același lucru și a profitat de momentul de angoasă ca să-i liniștescă și să-i atragă pe toți într-o promisiune de „normalitate”, ca altădată, așa cum era înainte!
Iar acum este cum era înainte. Ce, nu e bine?