Malta este una dintre cele mai frumoase insule din Mediterana. Ei, chiar frumoasă, frumoasă, nu e un fel de a spune. Are ceva sălbatic și cald în același timp. Piatra ei de culoarea mierii, de unde îi vine și numele (melita, în latină), se ridică din caldarîmul străzilor crescînd în ziduri galbene, casă lîngă casă, piatră lîngă piatră.
Oamenii au cuiburi din roca insulei, se bucură de mare și soare, țin ușile deschise zi și noapte, se așează seara la porți și povestesc pînă tîrziu, au un fel relaxat de a privi lumea. Ca și cînd, în mușuroiul lor parfumat de leandri, sub soarele galben nu se poate întîmpla nimic rău. E doar o insulă de miere.
Pe străduța ce duce la plajă, într-un mic orășel-port, sub pămînt, se găsește o mică grotă transformată în capelă. Acolo s-au adăpostit cîndva femeile, în timpul năvălirilor musulmane. S-au rugat la Vergni Mbierka (Fecioara Binecuvîntată) și au scăpat cu viață. De atunci, în scobitura pămîntului s-au așezat iconițe, statuete, flori, cărți de rugăciuni și grota a devenit un mic altar de rugăciune.
Femeile lasă scrisori cu dorințe, dar și lungi epistole de mulțumire. Lasă hăinuțele copiilor bolnavi și cîte un mesaj către Maica Maria, să aibă grijă. Fiecare hăinuța are bilețelul ei, pentru ca Maica Maria să nu le încurce cumva. Altarul arată cam ca o bucătărie de țară, în care pereții sînt plini de fotografii și candele. Are aerul unui loc cald, primitor, plin de dorințe și împliniri.
Este și ea o insulă scobită în carnea de piatră a insulei. Un loc de refugiu și speranță. Femeile malteze care s-au salvat în ascunzătoarea pămîntului seamănă cu mierlele lor, singurele păsări din Malta. Trăiesc refugiate pe un boț de pămînt negru, insula Fifla, pe care maltezii o văd dimineața și li se pare că aud mierlele cîntînd.
Le iubesc de departe, le-au pus și pe monedele lor. Frumoase și misterioase, ca și fecioarele din grotă, supraviețuiesc în singurătate. Iubite în închipuire. Căci nimeni nu mai știe, dacă pe insula Fifla, mai sînt sau nu mierlele acelea.
Un gând despre “Mierlele-femei din Fifla. Sau cum te poate salva singurătatea”