Către popor

Am întîlnit azi cel mai interesant mesaj adresat lumii aflate în criză. Mesajul Bisericii Greciei către popor este poate cel mai bun discurs, cel mai frumos și inteligent mesaj public pe care l-am auzit vreodată. Putem să nu fim de acord cu unele idei, dar trebuie să recunoaștem sensul pozitiv al lui.

În timp ce românii se sinucid de disperare Biserica Română acaparează terenuri, smulge de la bugetul și așa sleit milioane de euro pentru o catedrală megalomanică, și ea, proiectul unor minți deformate. Niciun fel de grijă față de sufletul acestui popor.

Biserica Română speculează slăbiciunea și disperarea electorală a clasei politice în aceste vremuri și smulge beneficii materiale pentru ea. A considerat că acesta este momentul să extragă foloase.

Biserica Română construiește catedrale din beton, dar este incapabilă să construiască catedrala din sufletul oamenilor.

Lăsați singuri în fața crizei, românii nu au găsit sprijin nici măcar în Biserica neamului. Lipsa de comunicare, lipsa unui suport moral, și a unui aliat în lupta cu necazurile, ne-au făcut cei mai pesimiști oameni din Europa.

Dar cui îi pasă?

Politicienii noștri n-au realizat faptul că nimic nu se poate construi cu un popor sleit de puteri. Se construiește cu forța speranței, cu puterea din noi. Ori ea a fost mîncată de neîncredere, de minciună, a fost găunoșită de ticăloși lacomi și îngălați la minte și la suflet.

Nici ei, nici ierarhii bisericii de la noi, nici elitele, nici jurnaliștii, nici poeții nu mai găsesc drumul spre om. Criza financiară a arătat cît de mult rătăcim.

Iată discursul de care vorbeam și-i mulțumesc lui Vasile Dâncu pentru că el l-a găsit.

Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

„CATRE POPOR”

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, doreste sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si tuturor oamenilor bine intentionati, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.

Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem ca tara printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne aduce ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci, in fapt, este administrata de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica ce va pastoreste sa ia pozitie si sa aiba un cuvant asupra crizei la care suntem martori.

Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand parte integranta in chip firesc din viata spatiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor/debitorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile care tin de economie si de asigurari sau vizeaza si profilul duhovnicesc si cultural al patriei noastre.

In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu s-au luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt considerate atat de necesare? De ce nu s-au tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei pe care azi le traim in un mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.

In cuvinte foarte simple, criza noastra economica se datoreaza diferentei dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este cu mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata acestei situatii, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment. Criza care domina tara noastra si provoaca atata suferinta nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, este rodul unei alte crize – duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste nu doar conducerea tarii, ci si poporul. O conducere care nu a fost capabila sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut – sau nu a vrut – sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca scopul sau a fost detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste a fi subminat interesele reale ale tarii si ale poporului.

Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale si desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala au contribuit in mare masura la situatia actuala.

Esenta crizei duhovnicesti este lipsa de sens a vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date, a nasterii si a ingroparii.

Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: „de ce iei droguri, fiule?” si iti raspund: „spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu mai sper nimic, nu mai astept nimic, singura mea bucurie o am atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)”. Sau atunci cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: „nu intelegeti ca eu iau droguri tocmai ca sa traiesc”, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de adecvate in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. Pentru ca, in loc sa cautam sensul vietii, noi am urmarit bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva in afara consumului, cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi si astfel am ajuns la decaderea morala atat a puterii, cat si a poporului nostru in buna parte. Intrebarea-dilema a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” – o traim acum in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, omul, in mod justificat tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare”.

Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit la atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica sa care il pastoreste a ajuns obiect de negutatorie exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.

Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este o fundatura, pentru ca este o viata fara sens, atunci asceza este calea, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il pregateste pentru competitie si il conduce la medalie, medalia fiind viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este calea libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.

Ne ingrijoreaza situatia din cadrul sistemului nostru educational actual, care nu se raporteaza la elev ca la o persoana, ci ca la un computer. Singurul lucru pe care il face este sa il „incarce” cu materie, fara a-i pasa de intreaga sa personalitate si de aceea, pe drept cuvant, copiii nostri i se impotrivesc. Fapt care ne provoaca neliniste in privinta Noului Liceu care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, pe raspunderea guvernului, dar continutul lor il priveste chiar si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa spuna cu putere si opinia sa smerita.

Intelegem ca toate parohiile trebuie sa devina spatii primitoare pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja multe dintre ele, unde multi dintre tineri isi gasesc refugiu in cautarile lor dupa sens si nadejde.

Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, cu vigoare, care sa aiba cuvant profetic, cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea conduce la prigoana si martiriu.

Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om, sprijinindu-l. Biserica insa suntem cu totii si aceasta este si puterea noastra, si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare si pe aceasta incearca sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde” pastorul, cu usurinta vor risipi oile si le vor supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final. Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a valorii persoanei umane. Pentru aceasta, Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, exploatand guvernarea si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite puteri doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca sunt oameni langa noi care sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapanind inima lor. Noi cunoastem acest lucru, pentru ca primul lor drum in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.

Intentia noastra este de a crea un observator al problemelor sociale care sa urmareasca indeaproape si sa preintampine metodic problemele pe care le produce criza actuala. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si voi ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre voi sprijiniti voluntar acest efort al parohiei voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de biserica voastra, ca sa depasim impreuna aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut si in alte dati prin saracie si foamete, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei