Curățenie pe dreapta: iese Mona Muscă și intră Dan Voiculescu. Trăiască anticomunismul!

Crin Antonescu s-a asociat cu Dan Voiculescu și urmează să se asocieze și cu Victor Ponta, Ion Iliescu, Adrian Năstase și toți baronii aceia dezgustători care i-au produs atîta greață finuțului liberal în anii lui grei de politică dură!

Dreapta, stînga, securiști, comuniști. Nimic n-a mai contat în fața ambițiilor politice ale lui Crin Antonescu. Nici voința sau obrazul mai subțire al unora dintre liberali, nici anii de adversitate politică și condamnări tranșante față de comunism și securitate. PNL a executat-o definitiv pe Mona Muscă, a scos-o din lumea politică cu totul și din asta și-a făcut un titlu de glorie. Atîta intransigență!

10 femei de nota 10 în anul 2010

Vă propun un exercițiu de admirație, cîteva personaje feminine, de data aceasta, care au dovedit cutezanță, inspirație, forță proprie în a-și urmări destinul și în 2010. Am evidențiat aici cîteva femei frumoase, dar ele sînt cu siguranță, mult mai multe. Lista rămîne deschisă. Să nu vă supărați dacă unele nume nu vă sînt pe plac, ca orice selecție, ea este una subiectivă.

Oana Boc

Soția premierului, frumoasă și modestă, discretă și răbdătoare. Oana locuiește cu fetițele ei tot într-un apartament de bloc, n-a vrut mașină de lux, se îmbracă chic dar modest, are un aer proaspăt, fără morgă și fițe. Nu a produs nici măcar o singură știre de monden, lumea nu a văzut-o la serate nici la Monte Carlo, nici cu poșete Louis Vuitton. Nu că asta ar fi de condamnat, dar prea sîntem obișnuiți să vedem cum soțiile oamenilor politici devin de-un lux ostentativ. Prin comportamentul ei, Oana l-a ajutat pe Emil Boc să-și vadă de ambițiile lui politice, își crește aproape singură copiii, merge la școala unde este profesoară și tace cînd colegii de catedră îi reproșează ei politica soțului.
Ar putea scrie un manual „Cum să fii soție model de premier”.

Un cap de intelectual în gură

În ziua de Sfânta Maria, o parte de Românie s-a dus la malul mării ca să-i serbeze pe vaporeni, altă parte la Putna, iar ardelenii s-au pornit pe coate şi-n genunchi spre porţile Niculei. Dincoace de fumul lumânărilor, în noroiul lumesc al zbaterilor pământeşti, două ştiri au zguduit opinia publică. Un sondaj în care Gigi Becali este considerat cel mai mare om de cultură din România şi o scrisoare a lui Liiceanu despre Mona Muscă. Amândouă au plesnit obrazul cititorului de ziare, biciuind fără milă liniştea societăţii civilizate, rănind până la sânge conştiinţa adormită a naţiei.

„Intelectualul Becali” este un produs periculos, născut dintr-un amestec ciudat de fotbal şi demagogie, bani şi tămâie, din toate ridicându-se un miros greu, greu de suportat de nasul subţire al intelectualităţii adevărate, dar sorbit cu nesaţ de poporul flămând după bărbaţii duri care să pună România pe picioare. În fiecare român se ascunde un fir de teamă că democraţia aduce haos şi debandadă. Iată de ce pumnul ancestral care cade cu zgomot pe masă îl face să tresară şi să spere că de aici îi va veni speranţa.

România din sondaje se zbate între trei paradigme, e sfâşiată între iubirea de Băsescu, Becali şi Mona Muscă. România este la fel de debusolată ca atunci când îl fluiera pe Corneliu Coposu şi-l adora pe Miron Cozma. Sondajele arată că România a încremenit în proiect, că sufletul ei schingiuit de comunism şi amorţit de-o foame capitalistă, este greu de vindecat. Iar ce face ea acum este să repete într-un fel masochist, greşelile trecutului. Astăzi îl iubeşte pe Gigi Becali şi-n el a contopit nevoia de putere, dreptate, succes, credinţă şi forţă. Poate nu este un intelectual Gigi Becali, dar ştie să le tragă câte un cap în gură celor care-l scot din sărite pe român.

Simţind că lumea lui a dispărut din sondaje, Gabriel Liiceanu se întoarce. Se întoarce şi loveşte cu capul lui de intelectual în faţa plânsă a Monei Muscă. A simţit că este sânge şi carne, că acolo se dă meciul secolului, că izbitura pe care i-a tras-o în scrisoarea din ziar va avea răsunet şi va pune intelectualii pe locul care li se cuvine, mai aproape de sufletul grobian al poporului. Liiceanu a lovit ca un Becali vorbitor de germană, a lovit ca un băiat de cartier, cuvintele lui, mai dure decât picioarele lui Becali. Încercând să recupereze sondajul pierdut, Liiceanu s-a becalizat foarte repede, cu talent şi măiestrie de boxer versat. Semn că intelectualii se pot metamorfozeză uşor, sunt alunecoşi şi perverşi, disimulează cu talent, sunt gata să facă pactul cu Mefisto, aşa cum a făcut-o Mona Muscă, dar şi să pună mâna pe bâtă, ca Liiceanu şi să lovească cu sete în paginile ziarelor.

Poate că intelectualul român încearcă frustrări enorme pentru că poporul l-a uitat, nu ţine cont de el şi de ideile lui înalte, dar nici revenirea lui cu un cap în gura camaradului nu face altceva decât să-i întăreacă românului ideea că Becali este un model chiar şi pentru intelectual. Ori, cum să-l priveşti pe cel de la care se inspiră chiar şi Liiceanu când loveşte cu sete în ziare, dacă nu ca pe cel mai mare om de cultură?

Liiceanu a lovit, dar a ratat ţinta. Adversarul lui, cel mai iubit dintre politicieni, este femeie, este tot un intelectual, este acuzată de ceva carre nu are de-a face cu nevoile primare ale poporului. Nu va fi admirat pentru duritatea sa. Nu va fi aplaudat. Scrisoarea sa o va victimiza pe Mona Muscă. Ea spune despre intelectuali ceva ce oricum, românii se pare că ştiau: că un cap de intelectual în gură, este la fel de tare ca un cap de cioban.