De ce-i iubim pe insulari? Pentru că limitele pămîntului de sub picioarele lor şi singurătatea depărtării de continent i-a făcut mai puternici, mai conştienţi de faptul că trebuie să smulgă locului toate esenţele lui, că lumea terestră e relativă şi că ce e de trăit şi de iubit trebuie făcut acum, aici şi fără limite. Limitele ţărmului le-au dat puterea nelimitată a imaginaţiei şi a visării. Insulele Greciei ne arată că şi visul este realitate.
Să fiţi siguri că legendele Greciei sînt adevărata Grecie. Că tot ce pare fabulaţia unor vremuri legendare în beţia soarelui şi a unor vinuri bune sînt de fapt, realitatea grecească. Tot ce ştim noi despre ei este adevărat. Miturile acelea s-au născut în mintea lor şi asta nu întîmplător. Aşa sînt ei.
O lume care te aşteaptă
Ajungem pe la amiaz în sat. E linişte şi cald. O toropeală moale se lasă peste drumul alb, peste casele de piatră şi livezile de măslini. Sub dudul ei de la poartă stă pe scaun, la masă. Aştepta. Îmbrăcată în negru, cu părul împletit şi mîinile în poală, priveşte spre geana drumului, să vadă din timp.
Am oprit şi m-am dus spre ea ca şi cum acolo trebuia să jung ca să înţeleg mai mult din Grecia mamă. Mai mult decît din staţiunile care stau să plesnească de atîţia turişti, maşini, marfă, comerţ, motociclete, ruşi, olandezi, Gucci şi Dolce / Gabana.
Grecia din bucătărie
E albă, răcoroasă, mare. Un dulap înţesat de obiecte şi fotografiile fetelor ei. Maşina de gătit, chiuveta din piatră, în zidul bucătăriei. O tejghea văruită în alb, pe care femeia pune păhăruţele de rachiu şi farfuria cu rahat dulce, de casă. Pe foc aşează ibricul de cafea. În colţuri cîte o masă cu scaune albastre. Tabloul patriarhului, mici fotografii din vechime şi un colţ al răposatului.
Fotografia lui e centrul micului altar. În cui e şapca lui, bastonul şi cîteva fotografii cu prietenii. Un bărbat grec foarte frumos. Demn, mustăciuos şi cu ochi pătrunzători. Un bărbat adevărat. Pe măsuţă, sub tablou o vază cu flori de toamnă şi o candelă aprinsă. El a fost bărbatul Afroditei. Pe el îl iubeşte încă femeia în negru care îmi prepară cafeaua. O privesc lung. Această bucătărie exprimă cu fidelitate spiritul grec, ce are şi ce simte această lume. Măsline, rachiu, taverne, amintiri, vise şi multă dragoste. Aceşti oameni îşi venerează iubirile şi după moarte. Pentru iubire ei au pornit un război.
Taverna cu Sofocle
Bătrîna se aşază cu noi sub dudul umbros. Pe sub ramurile lui e prinsă plasă. Ca să adune fructele acolo. Apoi se pun în butoaie, ni le arată. Din ele se face rachiu. Are flori în vase de lut, scări proaspăt văruite, odăi curate, albe. Plantaţii de măslini şi rodii. Nuci. Ne aduce nuci, le sparge cu mîna pe marginea mesei. Ni le aşează în tăviţa verzuie, din alpaca. Pahare cu apă rece. Se descurcă bine cu taverna din bucătărie. Ne cere un euro şi jumătate. Îi dăm mai mult. Sofocle zîmbeşte liniştit din tablou. Vecina se uită pe sub mînă, de peste drum. Are clienţi văduva lui Sofocle.
Afrodita din Dariviana
O iau de mînă, îi spun că e frumoasă. O mînă rece, cu pielea zbîrcită de soare şi apă. Are 74 de ani. De trei ani e văduvă. Cum o cheamă? Afrodita. Afrodita din Dariviana. Aparatul de fotografiat clipeşte. În el a înghiţit o singură imagine:a Greciei.
Întoarcere la lumea mare
Pornim mai departe, pe drumurile Cretei. După ce vom vedea toate porturile, ruinele de la Knossos, munţii şi livezile bogatei Crete vom merge în cea mai frumoasă insulă a Greciei: Santorini. Publicația Agenda clujeană vă ţine aproape pe tot drumul. Începînd din acest număr am să vă povestesc de ce trebuie să vezi adevărata Grecie înainte să mori.
Gazetino 