De ce a demisionat finul lui Boc din conducerea PDL. Adevărul lui Alin Tișe și „primăvara de la Cluj” în varianta PDL

Pentru prima dată de la retragerea sa din toate funcțiile de partid, Alin Tișe explică: ● Tăcerea în partid: Să nu faci atmosferă, rezolvăm între noi! ● Birourile permanente sînt niște povești, la toate partidele! Deciziile le iau 2-3 oameni. ● Apostu a înțeles greșit intențiile mele. ● Emil Boc mi-a spus: am nevoie de Daniel Buda la București, lasă-l pe el să fie președinte! ● N-am voie, dacă pot, să fiu mai bun decât Emil Boc? Toți ar trebui să ne dorim asta!

---

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a demisionat recent din funcțiile deținute în PD. În opinia sa, ultimele algeri interne au fost nedemocratice, de aceea a refuzat chiar să participe din sală. Pentru că i-a urmat pas cu pas cariera, i se spunea și „clona” lui Boc. În fapt, el era finul lui Boc, deținea funcția de vicepreședinte la PDL Cluj, practicase avocatura și dorea să candideze la președinția organizației cînd lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

La alegerile din 4 decembrie, pentru funcția de președinte al PDL Cluj a candidat un singur om: Daniel Buda.

Demisia lui Tișe a fost pusă pe seama unor neînțelegeri cu colegul de partid, primarul orașului, Sorin Apostu. Deși real și recunoscut, conflictul dintre cei doi nu epuizează, însă, explicația gestului pe care l-a făcut Tișe, acela de a se desprinde public de unii dintre pretinșii urmași ai lui Boc.

Tișe a explicat pentru Gazetino, cum s-a ajuns aici și ce rol a avut Emil Boc în nerezolvarea situației. E greu de presupus cum vor evolua relațiile lui Tișe cu partidul, dar dacă se va ajunge la scindarea PDL în Cluj, acesta ar fi un semnal cu efecte serioase asupra bazinului portocaliu al PDL.

Ruxandra Hurezean: – Domnule Tișe, cum ați ajuns la un conflict deschis cu partidul? Bănuiesc că oamenii se mai ceartă în partide însă tensiunile rămîn de obicei îngropate acolo.

Alin Tișe: – Mai exact, nu am un conflict cu partidul, ci cu unii colegi din conducerea partidului. Mă săturasem să nu pot fi așa cum simțeam, să mă cenzurez continuu. Ziceau, trebuie să discutăm totul în interiorul partidului, să nu le dăm satisfacție adversarilor! Bun, așa am făcut! Le spuneam ce credeam eu că nu e bine, înainte de ședința BPJ [biroul politic județean – nota mea], unde ne vedeam 3-4 oameni, primarii și șefii BPJ-ului. Și ei ziceau, bine, bine am reținut, dar să nu zici în Birou că faci atmosferă și nu e cazul, rezolvăm între noi! Nu rezolvau nimic! După un an de acumulări am ieșit și am spus public, atunci, au zis: păi de ce n-ai spus nimic în BPJ?! Am rămas stupefiat că anumite persoane în discuțiile cu mine îmi dădeau dreptare, de frică public nu au sustinut asta. Însă nu e nimic pierdut, faptul că ei gîndesc ca mine e semn că încă se mai poate.

Birourile permanente sînt niște povești, din păcate pentru cei care chiar credeau că participă la decizii! Și asta la toate partidele, nu numai la noi! Hotărîrile decisive nu se iau în Birourile politice așa cum se crede, deciziile le iau 2-3 oameni și le comunică celorlalți, iar ei le votează în cvasi-unanimitate pentru confirmare. Dacă nu ești de acord, treaba ta, dar să nu faci gălăgie că faci rău partidului! Pentru ei lucrurile stau așa: te-am lăsat pe locul acela, acolo să stai, în colțul tău! Dacă nu mai vrei să stai – out!

– Toată lumea a sesizat că disputa a izbucnit înaintea alegerilor. De fapt, ce s-a întîmplat?

– Le-am spus: haideți să lansăm o competiție cinstită. Haideți să vedem care e mai bun, care e ales și are șanse să crească politic! Trebuie să vedem cum stăm pe cinstite, să nu ne mai păcălim că nu mai avem niciun spate, nu ne mai ține nimeni de frumoși! Ne ducem odată cu iluziile noastre despre moștenirea lui Emil Boc, dacă nu facem și noi ceva! N-au vrut. I-am spus lui Daniel Buda, hai să ne dăm mîna în fața presei și să spunem, candidăm amîndoi, ne asumăm asta, cine iese bravo lui, dar să acceptăm și că putem pierde! Uite, eu accept și să pierd, îmi asum chestia asta, îți asumi și tu o posibilă înfrîngere? Daniel n-a acceptat!

– Percepția exterioară a fost că mai degrabă ați avut un conflict cu primarul Sorin Apostu…

– Apostu a înțeles greșit intențiile mele. M-a luat drept un competitor, un pericol pentru el. La noi în partid există regula că cel mai bine plasat în sondaje alege unde vrea să candideze. El, după plecarea lui Emil s-a instalat la Primărie și apoi a crezut că eu o să vreau să-i iau locul. Așa că a început să -mi obstrucționeze  proiectele cum a  fost refuzul pentru terenul de intrare la Stadion, întîrzierea acordului pentru sensul giratoriu de la Aeroport, eliberări de certificate de urbanism în a 29-a zi,  pînă la nimicuri, cum ar fi faptul că îmi trimitea invitație la o inaugurare,pe fax, în dimineața zilei respective! Ce fel de relații colegiale sînt astea? I-am spus, eram președinte de Consiliu și Emil primar, la începutul săptămînii discutam și ne potriveam agendele. Discutam și ne potriveam acțiunile ca să nu mai zic de proiecte, că trăgeam împreună în aceeași direcție! Cu Apostu nu s-a putut! Cînd îi reproșam ceva la partid în grupul restrîns al conducerii, el băga capul între umeri, și dădea vina pentru cîte o semnătură sau o întîrziere pe subalterni. Așa e Apostu, nici nu te privește în față, nu se uită în ochii tăi!

– Cum va fi mai departe relația cu partidul? Ce credeți că va urma?

– Colegilor de partid, primarilor le datorez foarte mult, sînt conștient că și prin munca lor am reușit să cîștigăm alegerile. Acum e normal să fac ceva pentru ei, să nu le înșel așteptările. Din păcate, teama unora din conducere că-și pierd pozițiile în partid va distruge treptat această organizație dacă nu ne vom trezi repede.

– Ați solicitat medierea lui Emil Boc? Cum a reacționat președintele partidului?

– Cine spune că n-am discutat cu Emil Boc, nu știe ce spune. I-am zis de nenumărate ori ce se întîmplă, ce nu-mi place din ce face partidul, ce-i reproșez lui Apostu sau celorlalți colegi. Am stat de vorbă de multe ori. L-am ascultat și i-am înțeles punctul de vedere cînd a avut argumente. Mi-a spus: am nevoie de Daniel Buda la București, e necesar să aibă puterea partidului în spate, lasa-l pe el să fie președinte! Și m-am retras. Ultima dată am vorbit cu Emil o oră în Aeroport și i-am explicat de ce nu mă înțeleg cu Apostu, iar el a lăsat să rezolvăm problemele între noi. Nu puteam să fiu solidar cu doi-trei politruci din conducerea partidului care-și bat joc de valorile politice lasate de Boc la Cluj. Demisia mea e o separare de ei și o apropiere de partid.

– Dar cu Emil Boc ați avut neînțelegeri? Cum ați lucrat împreună cînd era la Cluj?

– Presa nu știe dar, cînd Emil Boc era la Cluj, mă certam cu el de multe ori. Dacă aveam o altă părere i-o spuneam clar, mi-o susțineam, ne contraziceam pînă ne certam ca lumea! Băteam cu pumnul în masă, dar nu ne supăram. Emil Boc mi-a dat o șansă ca prefect, apoi la CJ, nimeni nu a vrut sa candideze atunci, de frică că va pierde. Eu am făcut-o. Teama de a nu-și rupe gîtul politic i-a făcut să nu fie atunci foarte viteji. Cu Emil Boc era o luptă de idei, o viață de partid normală, zic eu. Nu cîntam la unison, dar am greșit că nu am lăsat să se vadă asta, partidul ar fi avut mai multă credibilitate dacă lumea vedea că sîntem oameni vii, normali. Că ne luptăm să găsim cele mai bune soluții, nu le luăm de-a gata. Gîndim cu capul nostru. Cînd se spune: discutați în partid nu prin presă, să știți că e greșit. Problemele și diferențele de opinii din partide dacă sînt publice, se pot regla și prin feed-back-ul publicului. Publicul devine un arbitru și este cel mai bun arbitru!

Concluzie Îi sînt recunoscător lui Emil Boc, cum să nu-i fiu? El m-a făcut om politic, și datorită lui sînt aici, el mi-a dat această șansă. Dar la toți din partid ne-a dat o șansă! Și mie și lui Apostu și parlamentarilor. Toți datorită lui sînt acolo unde sînt. Dar ce facem fiecare cu acestă șansă, asta e important acum! Eu înțeleg ce trebuie să fac. Dacă reușesc să cîștig politic, să obțin încrederea electoratului înseamnă că Emil Boc nu a greșit cînd mi-a dat această șansă! Mi-a dat o cămașă, acum doi ani, să zicem, acum cămașa îmi e prea strîmtă, mă strînge, uite, nu mai încap în ea, trebuie să o port în continuare așa strîmtă? Alții au rămas mici, și încearca prin umflatul pieptului să țină cămașa plină. Nu mai merge așa, ne furăm căciula. Trebuie să stai în politică cît ai ceva de spus. Sondajele demonstrează unde se află fiecare dintre noi, cîtă forță avem. Îmi pot dori ca prin muncă să-l ajung sau să-l depășesc pe Emil Boc. N-am voie? Toți ar trebui să ne dorim asta. Alin Tișe

* * *

Cu ani în urmă în PSD, cîțiva politicieni ardeleni încercau să schimbe practicile de partid și sistemul închistat care se dovedise perdant, lansînd mișcarea „primăvara de la Cluj”. Revoluția de catifea social-democrată a eșuat atunci, PSD a mers mai departe cu sforarii și baronii săi, pînă la următoarele alegeri cînd a pierdut din nou. Acum, revolta unui lider din PDL ar putea trezi la schimbare partidul portocaliu. Sau ar putea trece neobservată, și de data aceasta, ca o simplă gîlceavă de provincie.