De ce ți-e frică, omule?

De moarte. De nedreptate, de boală, de singurătate, de necunoscut, de sărăcie, de banal. Dar n-ar trebui să te temi de Dumnezeu, este partea credinței tale în nemoarte, în dreptate, în vindecare, în iubirea aproapelui, în mana cerescă, în măreție. El e soluția la temerile tale, nu sursă de alte temeri.

Așadar, de ce fac preoții și autorii de literatură religioasă atîta risipă de prostie și-i sperie pe oameni cum că Dumnezeu e răzbunător, că durerea, suferința le e dată ca pedeapsă? Ce păcat mai mare decât să-L urâțești, să-L folosești pentru a regla niște treburi în mica ta ogradă? Am citit câteva reviste, în autobuz. Doamne, dacă nu se schimbă ceva în capul lor piere minunăție de credință!

Azi am stat de vorbă cu cineva care a fost la Muntele Athos. L-am întrebat cum e.

Publicitate

Neînfricații. Ne arată cît de frumos e imposibilul

Aleargă ca niște păsări pe deasupra zăpezii. Agitația lor veselă și necontenită te fascinează. Zboară cu ochii pe linia întinsă a zăpezii, se aruncă în hăul întunecat fără nicio ezitare. Bărbați neînfricați.

La începutul iernii lui 1918, doi ofițeri români se urcă într-un avion cu aripi de pînză, fără carlingă acoperită, fără parașute și zboară peste Carpați. Au în avion un sac și o servietă militară cu documente importante pentru Unirea care se pregătea. Și-au dat fețele cu parafină, zboară la 2600 de metri înălțime și sînt -40 de grade celsius. O să le degere ochii în cap, dar ei nu-și iau mîinile de pe manete.