Războiul pe care-l duce Gold Corporation cu România: roşieni contra roşieni, ziarişti contra ziarişti, societate civilă contra societate civilă, bloggeri contra bloggeri

Vezi reportajul de la Roşia Montană

» Roşia Montană, un experiment de mutilare. Cum arată locul unde „oamenii au fost, ca melcii, înfometaţi înainte de a fi mâncaţi”

Compania Roşia Montană Gold Corporation a reusit în ultimii zece ani să învrăjbească societatea românească într-un mod perfid şi periculos, total nerecomandat de practicile corporatiste internaţionale.

Practic, încercînd să obţină aprobările necesare demarării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, RMGC a avut nevoie de acordul localnicilor, al opiniei publice, al politicienilor. Pe unii i-a convins cu atenţii, înlesniri, facilităţi, excursii, promisiuni. Pe alţii i-a convins cu forţa puterii pe care o afişează, i-a intimidat, iar aceştia au capitulat.

Citeşte mai departe!

Publicitate

Poveşti despre oameni şi fapte. Cine pentru cine pregăteşte eşafodul la Roşia Montană

Asta seară ne-am intors de la Rosia Montană. E un du-te vino continuu în micul oraşel de munte. Se pregăteşte finalul războiului dintre Gold şi forţele potrivnice, oricare ar fi ele.

Cine pentru cine pregăteşte eşafodul, vom vedea împreună.

Pentru că Gazetino a descoperit cine va pune punct final în mega-afacerea aurului de la Roşia Montană. Decizia nu va sta în puterea firmei din Totonto, nici în guvernul de la Bucureşti. Urmăriţi Gazetino şi veţi afla care este locul exact unde se va decide finalul unei bătălii cu o miză de 20 de miliarde de dolari.

Drumul a fost frumos, uitasem cît de mult îmi plăcea cîndva Valea Arieşului. La intrarea pe vale, ar putea fi un indicator precum undeva în Grecia: de aici începe Drama.

Dar despre cum se poate sfîrşi drama aceasta, am să vă scriu într-un amplu reportaj cu oameni şi fapte, zilele următoare.

Paul Pintea. Cum poate corecta mass-media slăbiciunile unui sistem

După articolul din Gazetino care prezenta cazul Paul Pintea, iată că și Televiziunea Română a preluat subiectul și a ajuns la jurnalul principal de știri de la TVR 1. Bravo Cosmina Pop, mulțumim!

În urma reportajului, un telespectator a anunțat că vrea să-i ofere un loc de muncă lui Paul iar alți doi cititori ai site-ului Gazetino și-au exprimat dorința de a-l ajuta cu donații. Le mulțumim și vă vom ține la curent.

Veți vedea din filmul de mai jos că Debora vrea să se facă ziaristă cînd va fi mare ca să ajute oamenii! Nu este chiar ce face de obicei un jurnalist, dar putem înțelege ușor de ce fetița crede asta!

În căutarea reportajului pierdut

Colegii din Asociația Profesioniștilor din Presă mi-au făcut invitația de a participa la Atelierul de reportaj la cea mai recentă întîlnire. Am prezentat două reportaje, unul despre Abrud și celălalt făcut la Nicula, dar era mai mult despre cît s-a îndepărtat biserica noastră de la menirea ei inițială. Nicula a fost doar un capăt de drum în seria de articole pe care aveam să le scriu despre biserică.

Au fost acolo confrații de arme, dar și studenții curioși să audă ceva și despre partea practică a muncii de jurnalist. Am observat la ei o curiozitate reală, așa cum am văzut acest lucru și la întîlnirea pe care am avut-o la Facultatea de Jurnalism, cînd le-am prezentat cartea de reportaj, Conspirația oamenilor liberi/Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum. Nu toți studenții sînt carne de tun Citește în continuare „În căutarea reportajului pierdut”

Nu vă faceţi vise la Jibou

Jiboul începe din gară. Este mai mult decât orice, o intersecție de drumuri de fier, o stație importantă și ultimul loc unde se reparau locomotivele cu aburi. Marți dimineața, privind ceasul gării, îi văd limbile întoarse pe dos, măsurând timpul înapoi. Pot să trăiesc în acest oraș de provincie, precum personajul de film, Benjamin Button, întoarcerea la o altă parte de viață. Să o iau spre început, oarecum invers, în căutarea unei noi slujbe, a unui mod de supraviețuire, altul decât cel oferit de mirajul marilor orașe. În viața care începe marți dimineața am un copil, am terminat un liceu teoretic (nu îndrăznesc să spun facultatea), caut de lucru și aș face orice ca să câștig o pâine pentru familia mea. Pînă la sfârșitul zilei voi afla cum se trăiește viața în Jibou.

Citește tot reportajul!

Abrud, oraşul cu şomeri în fiecare casă. Flămânzii din Apuseni mor cu ochii pe o fată morgana din Canada şi un băiat portocaliu de-al locului

De pe Wall Street până la Abrud, distanţa este cam atât. Câţiva centimetri pe hartă. Aşa se explică faptul că zgâlţâiala financiară de acolo i-a prăbuşit la pământ pe amărâţii de la noi. S-a închis mina de cupru, nu mai avea comenzi, s-a restrâns activitatea la fabrica de mobilă, la cea de confecţii. Aproape în fiecare lună, din primăvară încoace vin ştiri despre concedierile de la Abrud. Pe fluxurile de ştiri, şomajul este dat la 60%. La Abrud afli că este de 85%. În scripte nu figurează cei care lucrau la negru, dar au rămas pe dinafară. În fiecare casă din Abrud, cineva a rămas fără slujbă în vara asta.

Chiar şi în casa primarului, soţia este şomeră

Bărbaţii stau acasă, îşi fac de lucru prin grădini. Ar merge la bar, dar nu mai au bani. Marius stă în faţa cafenelei din centru şi se uită lung după vreun muşteriu. Are 19 ani, zece clase şi nici o fărâmă de speranţă. Lucrează la bar pentru ce-i pică, nu s-a angajat nimeni că i-ar da vreun salariu. Nu are clienţi. Câteodată, câţiva, mai mult dimineaţa. Până seara scoate de-o pâine. S-ar duce în Italia, dar nici acolo nu mai e treabă, spun confraţii plecaţi. „Nu mai e de lucru nici pentru italieni, dar pentru noi. Care au apucat de au plecat înainte de criză poate se mai descurcă, care nu, gata!“, explică Marius, informat. În casa lor lucrează doar mama, la „Filatura de bumbac“ (este, de fapt, o firmă de confecţii italiană în clădirea fostei filaturi), unde au mai rămas cam o sută de femei angajate, din 250. Înainte de criză le dădeau 10 milioane vechi pe lună, plus bonuri de masă. După restructurări, doar salariul minim şi fără bonuri de masă, „dar e bine şi aşa, ce ne făceam dacă nu lucra nici mama“. Marius a lucrat, înainte să fiarbă cafele la bar, la un atelier de cherestea. Cam de un an încoace n-au mai vândut nimic şi au închis.

Citește în continuare „Abrud, oraşul cu şomeri în fiecare casă. Flămânzii din Apuseni mor cu ochii pe o fată morgana din Canada şi un băiat portocaliu de-al locului”