De ce vrea USL redeschiderea fabricilor de diplome

Noul ministru al Educației, Liviu Pop, a mărit numărul de locuri în învățămîntul universitar, atît la licență cît și la doctorat, asta după ce vechea conducere a ministerului stabilise reducerea lor.

De ce e asta o miză politică și cum s-a făcut?

Reforma în educație s-a îndreptat și spre creșterea calității învățămîntului superior acolo unde toate studiile de calitate arătau că este jale. Mulți dar slab pregătiți, fără șanse de intrare pe piața muncii și multe doctorate plagiate, scoase pe bandă rulantă au făcut praf imaginea școlii de la noi, dar i-a îmbogățit pe mulți universitari.

Publicitate

Marga mută dictatura feudală de la UBB la Externe

Înainte să apuc să vă ofer povestea unor flori frumoase, trebuie să vă dau niște vești proaste.

Ieri, la audieri, Andrei Marga nu s-a putut controla și a împroșcat cu mizerii în ventilator.

Pe Traian Băsescu l-a comparat cu Mussolini, a vorbit despre secretarii transpirați și guvernul Boc de psihopați.

Bucureștiul poate să vadă acum, din păcate, la fel și lumea largă, cu ce fel de personaj avem de-a face și cît de nepotrivit este pentru diplomație un om cu totul și cu totul nediplomat.

Explicații necesare: când se pensionează un universitar?

Colegiul Senatului de la Universitatea Babeș-Bolyai a dat ieri publicității un punct de vedere privind Ordinul Ministrului Educației prin care se cere acelor universități care nu se încadraează în calendarul național de alegere a rectorilor să desemneze un ordonator de credite, care să asigure funcționarea curentă a instituțiilor respective pînă la validarea noilor rectori. Grosso-modo, reprezentanții UBB spun că ordinul n-ar fi legal și, în consecință, nu vor propune niciun ordonator de credite.

Dacă nu ar fi vorba despre UBB, această poziție ar putea părea destul de ciudată. „Nu cred să mai existe vreo țară în care actele normativ-administrative să fie declarate ilegale de instituții subordonate aceleia care le-a emis”, zice și prof. Ștefan Vlaston într-o analiză publicată pe Contributors.ro.

Interviu-fulger cu ministrul Educației + Lupta pentru UBB intră în faza pe hermeneutica legii

UPDATE: Ministrul revine cu explicații detaliate. Din 26 februarie, UBB nu mai are rector

---

Bună dimineața, într-o zi neobișnuită de duminică, cum ar spune un prieten.

Iată că un ordin de ministru emis în 16 februarie a ridicat praful de pe cumpănă la Cluj, unde au loc alegeri pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai. Ordinul cu pricina vine să reglementeze situația creată de întîrzierea alegerile pentru rector, care nu se vor încheia pînă la 1 martie. Este și cazul UBB, unde alegerile pentru turul doi ar ajunge pînă în 8 martie.

O primă explicație a ordinului respectiv ne-o oferă Ștefan Vlaston (vezi aici!), unul dintre puținii foarte buni „hermeneuți” ai textelor de lege din România, familiarizat pînă peste poate și cu legea Educației.

Apoi, există reacții critice la adresa ordinului respectiv, Daniel David îl vede ca pe o replică a războiului Baba- Marga, iar doamna Runcan ca pe un dar otrăvit.

Hărdău a trecut de partea poporului

Ministrul Educaţiei este prin tradiţie, am putea spune, un clujean. Profesor la politehnică, un tip bonom, mare anonim dealtfel, presa l-a cam luat în băşcău la început. Hărdău a trecut uşor peste handicapul de imagine, făcându-şi destul de repede propriul look politic şi testând o nouă marcă de prefecturat. Hărdău a coborât din poziţia arogantă a foştilor şefi de judeţ, care călcau în picioare teritoriul uitându-se pe deasupra oamenilor. El a preferat cizmele de cauciuc şi bunul simţ al gospodarului care nu e străin de locul faptei. Deşi nimeni nu a pariat pe el la început, prefectul a devenit un tip simpatic, care nu spunea mai mult decât făcea. El a tras pentru prima oară colţul cearşafului care acoperea vilele ilegale din zonele turistice ale judeţului. Hărdău, fără să se bată cu pumnul în piept, a mai făcut câte ceva.

Criza de la educaţie – când Mircea Miclea şi-a dat demisia – l-a prins pe preşedintele PD fără un înlocuitor pregătit pe ţeavă. Au fost vehiculate câteva nume, dar cum niciunul nu era pentru Emil Boc destul de devotat partidului. Aşa că l-a trimis tot pe Hărdău, prefectul bătrânel, care n-a avut încotro şi s-a supus nevoilor partidului.

Deşi funcţia de prefect i se potrivea ca o mănuşă – era tipul de negociator calm şi tolerant, transmitea un mesaj pacifist foarte agreat de clujeni –, a ajuns în capitală să conducă cel mai dificil minister, cu bani puţini, cu profesori în stradă, vai de capul lui!, spuneau oamenii. Dar de ce a acceptat? Poate pentru că, la o anumită vârstă, crezi că urcarea încă unei trepte în profesia ta este o încununare a vieţii de dascăl. Poate pentru că a fost directivă de partid, iar la PD toată lumea se supune directivelor. Aşa cum a făcut-o şi Emil Boc, aşa o fac şi ceilalţi, este un supliciu derivat din doctrină – ca să zic aşa –, sacrificiul de sine ţine loc de precepte ideologice în viaţa de partid.

În luna aprilie, poziţia lui Hărdău la Minister s-a zdruncinat rău de tot. Omul s-a văzut nevoit să-şi scrie demisia şi s-o lase pe masa lui Tăriceanu. Doar raportul de ţară l-a mai ţinut pe post până acum, iar viitoarea remaniere îl are în vedere cu predilecţie.

Deşi au declarat presei că s-au luptat pentru Hărdău, democraţii nu l-au avut la rărunchi pe „tataie” niciodată. Ei au avut alte planuri pentru funcţiile călduţe din judeţ. Au vrut să-l disloce pe Hărdău din Prefectură, ca să-l poată înlocui cu Tişe, pe care-l pregătesc pentru candidatura la Primărie, iar Hărdău le cam încurca planurile. Aveau nevoie de cel mai vizibil post din Cluj, cu multe atribuţii, cu sprijin direct de la MAI şi cu o logistică locală aranjată de grupul consilierilor democraţi.

Hărdău a muşcat momeala şi iată-l acum pus la zidul remanierii şi „apărat” de confraţii care savurează pelicula „Moartea domnului Lăzăroiu”. Nu e un secret pentru nimeni că politica este cinică şi nici nu trebuie compătimiţi cei care ajung să fie striviţi de roţile ei dinţate. Dar Hărdău este un exemplu de canibalism politic de culoare portocalie, aşa cum doar la PSD mai puteam vedea.

Numai că, aşa cum n-a fost creditat de la început nici cu valenţe de prefect, dar a demonstrat ulterior că poate, iată că Hărdău se întoarce şi, după ce şi-a lăsat demisia în seiful guvernului, ca un sinucigaş care nu mai are ce să piardă, acum devine el însuşi: un dascăl revoltat de ce se întâmplă cu sistemul în care trăieşte de 50 de ani. Hărdău a pornit prin ţară şi se întâlneşte cu comitetele de părinţi cărora le cere să i se alăture în lupta lui cu debandada din şcoli. Ei bine, flerul bătrânului, care a avut el însuşi copii pe băncile şcolii, a nimerit bine. Dacă reuşeşte să-i atragă de partea sa pe părinţii îngrijoraţi de soarta şcolii, nu mai are nevoie nici de colegii democraţi, nici de cei liberali. De acum, bătrânul îşi face numărul pe cont propriu. Dintr-un cadavru politic pentru care sforarii democraţi şi adversarii liberali pregătideră deja coşciugul, s-ar putea să iasă un ministru cum nu am mai avut, unul care să înceapă reforma de jos, de la talpa şcolii şi care să conducă cea mai puternică oaste împotriva guvernanţilor care au distrus şcoala românească – părinţii.