Planul Marshall vs. Planul Stalin

La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, tarile europene se confruntau cu mari probleme economice si de restabilizare, dar si cu un inamic in esenta mult mai periculos: comunismul. Bolsevismul rus ameninta sa acapareze precum o caracatita statele Europei, ajungand pana in Occident (cel mai probabil pe filielă franceză). De acest lucru erau insa foarte constienti americanii, care, dovedind ca au invatat totusi ceva din istorie si incercand sa scape de politica de izolationism adoptata dupa Primul Razboi Mondial, adopta Planul Marshall pentru sprijinirea statelor europene in confruntarea cu comunismul rusesc si in incercarea lor de a-si reveni economic. Pe scurt, acest plan consta in donarea efectiva de importante sume de bani catre statele europene (asa cum reiese din tabelul de mai jos) cu scopul de a reinvia o Europa puternica economic si capabila sa lupte cu toate armele contra extremei stangi. Citește mai departe!

Anunțuri

Culmea masochismului

Germania amenință că va scoate România din Consiliul Europei pentru că nu se dovedește stat de drept.

De un singur pretext era nevoie.

L-am oferit.

Regimul dictatorial din UBB, pe sfîrșite. Vezi urmările

UPDATE: Până la expirarea termenului la care au putut fi depuse candidaturi pentru funcția de rector, s-au mai înscris în cursă Decebal-Radu Ciurchea (vezi programul) și Eniko Vincze (vezi programul). În total, acum sunt cinci candidați.

Vezi și programele celorlalți candidați:
» Daniel David
» Ioan-Aurel Pop
» Cristina Ciumaș


Alegerile pentru funcția de rector al UBB au intrat în linie dreaptă. Pînă acum sînt anunțate trei candidaturi (Daniel David, Ioan Aurel Pop și Cristina Ciumaș) și, deci, trei schițe de program pe care lumea universitară a început să le dezbată.

La UBB, în ultimii 20 de ani nu s-a mai întîmplat așa ceva. Nu au existat mai multe candidaturi și nici dezbateri pe programe. Deși pare incredibil, să știți că regimul autocrat din UBB a distrus mult din materia numită curaj a universitarilor. Unii au revenit la tăcere, alții s-au adaptat, au mers pe burtă, iar cei care au îndrăznit au fost îndepărtați. Marginalizați, criticii „regimului” Marga și-au căutat alte culoare de mers înainte, unii în afaceri, alții spre învățămîntul privat sau societatea civilă, alții spre lumea lor tăcută.

Am scris despre situația din UBB de cîțiva ani încoace, asumîndu-mi rolul de persona non grata în lumea lor, dar și a orașului, care simpatiza cu un simbol al lui așa cum este UBB. Pe principiul, dacă ataci UBB, ataci tot ce este „sacru” pentru noi, rînd pe rînd te trezești cu dușmani în loc de prieteni, cu adversari în loc de colegi. În jurul acestei instituții se creaseră în 20 de ani interese majore legate de politică, bani, imagine.

Citește mai departe!

Feminismul în politică, o prostie!

Nu sînt o feministă în general, deci nu pot fi apărătoarea drepturilor femeilor în politică! Nici nu-mi place ideea, sincer. Nu am văzut încă, nicio femeie care să-și fi dus mandatul politic pînă la capăt, cu demnitate! Și nu li se întîmplă pocinogul pentru că sînt femei ci pentru că sînt ca și bărbații: fentează cînd li se oferă ocazia. În politică se comportă la fel, n-am văzut diferențe care să le recomande.

Citește mai departe!

Avatarurile democrației de partid. Poate nu e totul pierdut

Discuțiile despre democrația de partid nu sînt o problemă exclusiv internă. Cîtă democrație este în interiorul formațiunilor politice la un moment dat, tot atîta vor propaga și în afara lor. Prin urmare, nu ar trebui să ne fie indiferent ce se întîmplă în partide.

Curajul unor membri de partid de a se opune deciziilor liderilor, așa cum au făcut Adriana Săftoiu, Varujan Vosganian sau Orban în PNL, sau de a critica constant politica partidului său, cum a făcut-o Cristian Preda, dar și obiecțiile punctuale ale Monicăi Macovei, arată că partidele sînt mult mai prudente cînd vine vorba de dictatura organizației.

Votul uninominal, dar și evoluția firească a vieții politice, experiența acumulată, ar trebui să ducă spre liberalizarea și individualizarea ideilor în partide.
Citește în continuare „Avatarurile democrației de partid. Poate nu e totul pierdut”

Cum se propagă „democrația” în PDL. Cazul Hărdău și de ce îl ține Boc lîngă el

UPDATE: În cursul zilei de astăzi, Mihail Hărdău a anunţat, printr-un comunicat de presă, că renunţă la a mai candida la funcţia de preşedinte al PDL Cluj-Napoca.

Alegerile în PDL Cluj au ajuns un exemplu de sfidare a democrației. După o luptă surdă între două tabere, înainte de confruntarea finală pentru șefia filialei județene, un competitor a fost convins de șeful partidului să se retragă. A rămas doar unul, imposibil de învins. Situația a îngrijorat o parte a partidului, fiecare pedelist a putut să înțeleagă lecția: dacă vrei să fii cu noi, treci în flanc, stai unde te punem!

La acest sfîrșit de săptămînă au avut loc din nou alegeri la PDL, de data aceasta la tineret. Tot un singur candidat. Ca nu cumva să nu iasă. Marele curaj al competitorilor s-a oprit la candidaturile pentru vicepreședinți. La fel s-a întîmplat cu EBA. Atunci cînd fata președintelui a vrut să candideze la funcție în TDL, a fost ajutată să rămînă singura candidată. Deși inițial se anunțase un contracandidat, băiatul a fost rapit scos din joc de bodyguarzii de partid.

La rîndul ei, Elena Udrea a fost candidat unic la șefia organizației municipale București a partidului.

Urmează alegeri pentru șefia organizației Cluj-Napoca a PDL. Cine credeți că va fi candidatul? Tot actualul președinte, Mihail Hărdău și tot singurul.
Citește în continuare „Cum se propagă „democrația” în PDL. Cazul Hărdău și de ce îl ține Boc lîngă el”

Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație

Americanul John nu este un personaj inventat. El chiar a fost la Cluj, înainte și după ce Emil Boc a cîștigat alegerile pentru Primăria Cluj. Am scris atunci despre el și proiectele lui, dar n-am spus încă de ce a plecat John înapoi în America. M-am hotărît să vă relatez acum povestea lui pentru că are sens.

A venit din Statele Unite trimis de o fundație creștină, cu o misiune clară. Să-i ajute pe copiii orfani. John s-a dus la Școala de la Jucu, unde sînt internați orfanii cu dizabilități. Copii abandonați de părinți pentru că erau o povară prea grea pentru ei. De parcă și așa nu le-ar fi fost destul de greu, au rămas și fără părinți.

John a decis să investească banii fundației într-un centru social unde acei orfani nenorociți să poată merge după ce termină școala și trebuie să părăsească căminul de stat, adică, după 18 ani. De obicei se rătăceau pe străzi, cerșind sau se sinucideau. Unul dintre ei s-a spînzurat în timp ce Citește în continuare „Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație”