De cum se lasa caldura si pana toamna, in vaioagele Muntilor Apuseni se aseaza taberele afinarilor si ciupercarilor. Sute de familii cu copii, gaini si purcei, traiesc din ce aduna ziua si vand seara la „colectori”. Afine, ciuperci, zmeura sau merisoare, toate iau drumul exportului spre Austria, Franta, Germania sau Italia. Oamenii padurilor misuna de dimineata pana seara dupa cate o galeata de fructe marunte, „bune la or’ce boala!” multumiti ca, spre apus, la „puntul de colectare” li se ia marfa si li se dau banutii: 1, 3, 4 sau 5 lei pe kilogram.
Cum se traieste in inima muntelui, din mila ploii si din munca mainilor, din iuteala picioarelor? Neadapostiti decat de o folie de plastic, cateva barne si crengi de brad, intre cer si pamant, oamenii muntilor traiesc din iunie pana toamna, cand piere ultima ciuperca, din munca mainilor lor.
Cam o galeata de afine pot strange intr-o zi, de la rasarit si pana vine masina colectorului. Afinele se culeg greu, tufele joase si fructele marunte se piaptana cu un piaptan de fier, facut de mesterul taberei. Intre oamenii din munti si Dumnezeu nu sta decat pamantul pe care-l calca in fiecare zi si-l piaptana de fructe.
In taberele „vikingilor”
Stau in tabere, cam trei sute de familii s-au asezat la Podul Dobrosului. In Muntii Apuseni. Colibele sunt asezate pe malul unei ape, inghesuite unele in altele, de parca s-ar fi ghemuit de frica stihiilor padurii. In ele au adunata toata stransura unei vieti nomade, luata pe apucate si dusa de colo-colo. Vin din Salaj, Vadul Crisului, Maramures, Cluj, Bihor sau chiar din Suceava.
Familia Bratian culege fructe de padure si ciuperci de 15 ani. Ei vin din Zalau si umbla cat e ziua de mare dupa cate o galeata de fructe. Seara, primeste fiecare cam 60 de lei. Dupa ce mananca, mai raman cu jumatate. Strang banii pentru toamna cand trebuie sa plece copiii la scoala.
„Afinele sunt bune la orice. La toate bolile care se exista! Noi le culegem, ni, cu piaptanu aista, ase, apoi le alegem de frunzisoare – ca altfel nu ni le primeste – si le ducem jos la pun’tul de colectare. Luam dupa cum negociem, e si cand luam trei lei pe kil, dar si cand luam cinci lei“.
Lucian Danciu a lucrat la mina, la Voivozi, pana cand mina s-a inchis. „Unde sa mai lucreze omu’ cand mai are doi-trei ani pana la pensie? Ce era sa fac, sa stau somer? Am venit la cules. Nici de plecat in Italia sau Spania nu mai sunt bun, ca nici acolo nu ma mai ia nimeni acum. Am de ales?”
Colectorii si domnul Cipri
Toata vara cara masinile frigorifice fructele de padure si ciupercile spre Cluj, Alesd sau Satu Mare, de unde firmele de depozitare si colectare le livreaza unor italieni, nemti sau austrieci. Sunt zile cand, din tabara de la Dobrosu pleaca doua-trei mii de kilograme de fructe.
Colectorii nu vor sa spuna cui le livreaza si nici cu cat, dar in tabara se stie deja ca italianul Lucian de langa Alesd cumpara afine si merisoare, ca mai cumpara unul Romano, iar cei din Cluj le livreaza unor oameni de afaceri din Austria si Germania. Culegatorii ii suspecteaza ca ar vinde marfa cu de trei ori pretul pe care-l primesc ei.
„Dar exact nu avem de unde sa stim, ca nimeni nu are interesul sa spuna adevarul”, crede Alexandru Alb, un barbat de 51 de ani care a coborit de pe munte cu doua galeti in spate, aproape 30 de kilograme de afine, recolta familiei lui.
Articolul integral, pe HotNews.ro
Gazetino 