Lebăda neagră sau Povestea semințelor răsărite din asfalt

lebada-neagra

Duminică a avut loc la Cluj, în premieră, o piață de schimb de semințe organizată de Eco Ruralis și Asociația Română de Permacultura: Piața Semințelor Libere. Au venit tineri, dar nu numai, din toate părțile, au adus semințe de la bunici și au luat alte semințe, de la alți bunici, din alte gospodării. În principiu,aceste semințe ar trebui să fie de la cei care practică agricultura tradițională și nu folosesc semințe modificate genetic.

Însă, problema cu aceste semințe tradiționale este că ele sunt pe cale de dispariție. Cât de gravă este situația am înțeles într-o după amiază acum doi ani când l-am vizitat pe Attila Zocs, președintele organizației Eco Ruralis, la sediul lor, undeva în spatele magazinului Sora. Stătea acolo cu o colegă și puneau ultimele semințe de la bunicii lor în niște borcănele cât degetarul. 55 de semințe de ceapă de Gherla mai reușise Attila să găsească la bunica lui și le punea cu grijă în borcănel, lipea apoi o etichetă. Avea un fel de bibliotecă cu astfel de gheomotoace în sticlă, toată zestrea genetică a culturilor din partea asta de lume. Celelate semințe din comerț, îmi explica Attila, sunt denaturate, tratate, contaminate, modificate. Legumele nu vor mai putea fi niciodată aceleași dacă nu salvăm măcar câteva plante care să fie așa cum le-a lăsat Dumnezeu. Iar biroul minuscul al copiiilor de la Eco Ruralis pare o Arcă a lui Noe în mijlocul orașului. Attila nu are mai mult de 30 de ani.

Pe Florin l-am cunoscut când se întorsese din Statele Unite, după o experiență nefericită la Bursă, unde a pierdut mult. E absolvent de științe economice dar și student la Științe Agricole. A lăsat marile metropole și mirajul banilor, a închiriat un teren la marginea Clujului și face permacultură. Pare un concept nou dar e și vechi în același timp, un fel de agricultură care îmbină grija față de om cu cea față de natură, asigură eternitatea.

Ei sunt doar câteva „semințe” pe care o mână nevăzută le-a aruncat pe fața pământului și din care a răsărit speranța. Deși au fost crescuți pe asfaltul străzilor de oraș, copii ai televizorului, ai internetului, ai căilor considerate fără întoarcere!…

Neîndrumați de părinți, pentru că ei au fugit cândva de sat, crescuți în fața blocului, cu cheile la gât, copiii de asfalt ne surprind, ei se întorc primii „acasă”. Fac organizații, asociații, caută pământ, cultivă legume, descoperă o anume agricultură, una adevărată, înteligentă, noi forme și mijloace de a modela forța pământului. Îmbracă iile bunicelor, fac din ele opere de fashion Art, caută mâncarea fără aditivi, circulă cu bicicletele și se mută la sate. Își fac case din paie, își învață copiii să trăiască în preajma animalelor, scriu cărți despre asta. Iar întorsătura neașteptată pe care o iau lucrurile mi se pare a fi o frumoasă Lebădă neagră.

Teoria Lebedei negre îi aparține unui autor de mare succes, Nicholas Taleb și este un fel de avertisment asupra surprizelor. Oamenii, în general, cred că viața merge mai departe cum a fost și până atunci. Adică, de regulă, da, lebedele sunt albe! Însă, câteodată, spune Taleb, apare Lebăda neagră. Neprevăzutul. Așa cum au fost războaiele mondiale, așa cum a fost criza din 2008. Lebedele negre sunt adesea neplăcute, dar pot fi și Lebede negre pozitive. (O astfel de Lebădă neagră a fost computerul.) Ele se produc mai lent, construcția este mai grea și mai anevoioasă decât distrugerea, dar sunt acele surprize plăcute care salvează speranța. Salvează lumea, fără măcar ca ea să-și dea seama.

(Articol publicat pe http://www.transilvaniareporter.ro)

Anunțuri

Bolile orașului. Bani, interese și resentimente, dar mai ales ipocrizie, în numele comunității

UPDATE: Duminică, 26 mai, în curtea Bisericii Reformate cu Două Turnuri de pe strada 21 Decembrie nr 41 va avea loc o manifestare de protest împotriva construirii sediului ISJ și a sălii de sport în apropierea bisericii. Asta pentru că negocierile nu au demarat, iar constructorii s-au întors pe șantier.

DSCF1186

Reformații din Cluj se opun din răsputeri construirii unui sediu pentru Inspectoratul Școlar chiar în coastele Bisericii lor cu două turnuri, de pe strada 21 Decembrie, monument de arhitectură.

Inspectoratul Școlar insistă să ridice somptuoasa clădire de sticlă până deasupra de streașina bisericii, la doar 11,6 metri de zidurile ei. Motivează faptul că investesc în așa ceva, pentru că nu au un sediu propriu, stau în chirie în clădirea Roșie a Sindicatului din Învățământ.

Sindicatul, la rândul lui, a devenit proprietarul clădirii și gestionează spațiul deși nu este firmă imobiliară, ci ar trebui să se ocupe de bunul mers al școlii în care sunt implicați membrii săi. Biserica Reformată la rândul ei, revendică zeci de spații în care funcționează școli, iar pe unele le-au și scos de acolo.

Deși menirea bisericii este să slujească comunitatea nu să adune bunuri, a sindicatului este să reprezinte interesele dascălilor nu să gestioneze chirii, a inspectoratului să construiască școli nu birouri pentru șefimea din Educație, cu alte cuvinte să servescă scopul comunității, al orașului, toți se ambiționează să dețină bunuri materiale cu care să-și justifice existența în raport cu comunitatea.

În loc să-și afirme existența și nevoia de ele prin ce fac pentru oameni, vor să o afirme prin ce au. Și pe deasupra, să mai pună un strop de sare pe rănile trecutului.

Cineva trebuie să cedeze primul, dar cine?

Citește mai departe

Cum a ajuns povestea podului de la Coșbuc în America

pod-cosbuc

Construit în 1778, refăcut în 1937 și uitat în 2012. Cam așa se rezumă povestea ultimului pod acoperit din Europa de Est, monument istoric de categoria A, pod de trecere cu căruțele, mașinile și picioarele peste Sălăuța în satul poetului George Coșbuc din Bistrița-Năsăud.

L-au construit inginerii tirolezi când erau cantonați cu trupele la granița Năsăudului. Pentru podurile acestea acoperite au negociat cu sașii lemnul de stejar din pădurile Transilvaniei și în câteva luni ridicau un pod. Au fost 14 de toate.

În 1909 apele au distrus parțial acest pod, carea a fost refăcut în 1937. Inginerul Cătălin Petcu expert în poduri acoperite spune acum privind fotografiile tehnice ale podului că avem de-a face cu tehnica și stilul podurilor din secolul XVIII.

Citeşte mai departe!

Despre preotul care „revoluționează” înmormîntările. De ce n-ar trebui să dați cu pietre

Cînd am ajuns la înmormîntare, coroana noastră a fost a 72-a, că le numărase un șofer aflat pe acolo, în staționare. Fiecare intram cu coroana, o așezam lîngă zidul capelei, apoi ne căutam rudele pentru a le îmbrățișa. Unchiului meu probabil că i-ar fi plăcut să ne vadă pe toți, să ne vadă așa, toată familia adunată la un loc. Și pe colegi, și pe prieteni. La coroane nici nu s-ar fi uitat, era un bărbat sobru, director de școală.

Citește mai departe!

Privind înapoi cu ipocrizie. Roșia Montană și insula Ada Kaleh

„Vezi cu ochii minții o lume dispărută. Ascultă un reportaj-eveniment despre Roșia Montană, o localitate din Munții Apuseni, desființată pentru exploatarea aurului, în 2012, pe vremea lui Traian Băsescu”. Așa ar putea suna un reportaj din viitor, asemănător celui despre Insula Ada Kaleh difuzat de Radio România și promovat de presa de astăzi.

Reportajul despre insula dispărută în 1970, pentru ca regimul Ceaușescu să poată construi Hidrocentrala de pe Dunăre, este realizat cu oarecare duioșie, cu puneri în scenă copilăroase și cu alintări ale autoarei care nu ating miezul problematic al dramei care s-a petrecut acolo.

Citește mai departe!

După 100 de ani. Cum arăta atunci și cum arată astăzi stadionul orașului – FOTOREPORTAJ

Stadionul din Cluj, așa cum arăta acum 100 de ani. Fotografie din arhiva personală
Stadionul din Cluj, așa cum arăta acum 100 de ani. Fotografie din arhiva personală

Astăzi, Cluj Arena a fost deschisă, pentru prima dată publicului. A costat 44 de milioane de euro și este cel mai modern stadion din Transilvania.

VEZI FOTOGRAFIILE

Țara copiilor singuri se va răzbuna. Nu uitați!

O fetiţă în vârstă de 11 ani din Arad a murit, vineri, la spital, medicii afirmând că aceasta s-a autoînfometat în ultimul an pe fondul unei depresii, după ce mama ei a plecat la muncă în Spania, iar în ultimele luni a trăit alimentată artificial şi ventilată mecanic, informeaza Mediafax.

E incredibilă această problemă a copiilor abandonați, cu părinți plecați la muncă, e cunoscută de multă vreme, dar nu s-a făcut nimic! Sînt trei ani de cînd scriu despre asta. E nevoie de psihologi școlari, asistență de specialitate etc. Nimănui nu-i pasă! Au ajuns profesorii din școlile de țară să cheme presa ca să sesizeze problema, dar inspectoratele n-au nicio apăsare!

Citește mai departe!