Motto
„Sunt experiențe cărora nu le mai poți supraviețui. După ele, simți cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificație. Căci după ce ai atins limitele vieții, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic și aspirația obișnuită își pierd orice farmec și orice seducție”
Emil Cioran

Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 la Rășinari și a murit pe 20 iunie 1995, Paris. A fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: întâmplarea de a fi om, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat, considera el.

Cioran e ca un tratament pe care bolnavul incurabil ar trebui să și-l administreze regulat. Ca un vaccin. Nu există ghid mai bun pentru ieșirea din disperare decât omul care a urcat el însuși „pe culmile disperării”. Acum un an plecam pe urmele lui, să văd cât din ce a lăsat el am păstrat noi.


Ne îndreptăm spre Paris și realizez că fac acest drum cu o mare strângere de inimă. Nu știu dacă Parisul din închipuirea mea mi se va confirma, dacă-l voi regăsi. E o zi incertă, de hotar între iarnă și primăvară, „nici ploaie nici soare”. Străbatem Alsacia și Lorena cu câmpurile lor nesfârșite, întinse ca apa sub cerul greu.

La intrarea în Paris, cerul tremură ușor și-i face loc unei pânze palide de lumină care se întinde deasupra Senei și a clădirilor alburii, poleind totul. Intrarea în Cartierul Latin este ca intrarea în Haos. Mașini, motociclete, trotinete, un furnicar viu, se mișcă șerpuitor, compact. Te împinge până în buza hotelului, pentru că astăzi, GPS urile sunt neiertătoare. Nefiind proiectat pentru astfel de cataclisme, orașul pare să crape. Tu mai lipseai de aici! îți zici, la capătul puterilor.

Parisul nu e o bezea, cum îl prezintă revistele de turism, și nici un pahar cu vin. E o provocare ce te disperă și te exaltă în același timp. Mă hotărăsc, spre seară, să nu mai zăbovesc și să pornesc pe străzile pe unde aflasem că se plimba Cioran. Îl voi numi astfel, cu nesfială, pentru că el însuși îi cerea unui prieten să i se adreseze pe numele de familie, „așa cum îmi spun cei mai mulți”.

Se lasă seara și un vânt subțire taie aerul dens, îmbibat cu mirosuri, din care deslușesc vag unul de pește și altul de flori, ca în porturile de pe Mediterana. Câte un cățel mi se înfășoară de picioare și scap după ce stăpânul îl trage apăsat de lesă. În fiecare siluetă de bătrân mi se pare că-l zăresc pe Cioran. Trebuie să fi arătat precum cel de la colț, din fața cafenelei Le Buci, cel care vrea să traverseze. Cu un ciuf de păr alb, hainele mai largi decât el, pantofii uzați, mâinile în buzunare și o privire pierdută. Seamănă chiar și cu tata. Are ceva din neglijența vestimentară, din repezeala și din slăbiciunea trupească a unui țăran român.

Întâlnirea mea cu Cioran s-a întâmplat pe la 15 ani. A fost brutală și uimitor de plăcută. Ca o catastrofă de care treci cu bine. Am început să-l citesc și ca să fiu sigură că titlul cărții nu îngrijorează pe nimeni, mă ascundeam să o citesc în vie. Astfel că, pentru mine, „Pe culmile disperării” are gustul sălciu al neantului peste care plutește și acum, bizar, mirosul de struguri și cântecul greierilor. În seara asta, încă buimacă după sosire, pășind pe străzile Parisului în care a trăit din 1937 până când a murit, mă întreb dacă nu cumva l-aș găsi mai degrabă în via mea decât aici.

Rue de l’Ancienne Comédie, cu cafeneaua Le Procope, Marais, acum înțesată cu bistrouri unde se mănâncă sushi, Saint Germain, treci de restaurantul Danton, bulevardul se bifurcă în două străduțe – una este Rue de L’Odeon. E o stradă scurtă. Peste vitrine sunt trase deja obloanele, dar dincolo de grilajele metalice poți să numeri nu mai puțin de nouă librării. Zăbovesc fascinată în fața fiecăreia, ca un copil în fața galantarului cu bomboane. Colecții întregi de carte veche, dar și carte nouă, librării de autor, librării generaliste, o librărie e toată strada.

Ajung la clădirea de la numărul 21 unde aflasem că a locuit Cioran timp de 37 de ani. E ultima de pe partea stângă, înainte să dai în Piața Odeon. Poarta nu mai e verde – așa cum a găsit-o Friedgard Thoma, tânăra profesoară de care Cioran avea să se îndrăgostească, când l-a vizitat cu mulți ani în urmă –, ci albastră. Un albastru mat, cu nuanță de lavandă putredă. Privesc imobilul câteva minute, fac fotografii și aștept. Îmi amintesc cum povesteau cei care l-au vizitat în anii ‘90, că până la mansarda lui ar fi 95 de trepte. Că el, Cioran, dezvoltase o tehnică menită să-i ușureze urcarea – își înclina trupul încât să fie paralel cu planul scării și astfel greutatea distribuită îi ușura efortul. Iar la intrarea în mansardă te făcea atent la uși, pentru că erau mai joase, să nu dai cu capul. Cum Simone Boue, prietena lui, întreținea pe balconul micuț o adevărată grădină cu flori. Iar Cioran a păstrat toată viața, așternut pe jos, un covor țesut de la Rășinari. Asemeni covorului de rugăciune pentru un musulman, al lui îi ținea loc de casă, de biserică, poate și de țară.

Imobilul nu are nicio plăcuță care să menționeze că aici a trăit Emil Cioran, niciun semn, nimic. Poarta prevăzută cu interfon este închisă. Dincolo de ferestre, oamenii își trăiesc viețile lor obișnuite. Au ferecat poarta, dar tot nu s-au putut apăra de necunoscuții care vin și o fotografiază. Cioran îi bântuie și după moarte.

Sosește o tânără, are în jur de douăzeci și cinci de ani, sună, i se deschide. Deduc că nu locuiește acolo din moment ce nu-și deschide poarta singură. Așa că nu o întreb nimic. Cu gândul că voi reveni a doua zi, cobor agale spre cheiurile Senei. De ce nu l-or fi iubit?

Vecinul

Rue de L’Odeon

A doua zi reiau plimbarea spre casa din Rue de L’Odeon. De data aceasta sunt mai optimistă. Îmi închipui că voi putea vorbi cu cineva, că voi putea intra, că voi putea afla lucruri interesante despre omul adorat în tinerețe. Găsesc poarta la fel de închisă și nu-mi răspunde nimeni la cele două apartamente la care îndrăznesc să sun. Dau târcoale casei, ochesc mansarda, cu vedere în spate. Dar nu e niciun semn care să amintească de descrierile cunoscuților lui Cioran care au trecut pe aici. Nici urmă de flori, așa cum avea când trăia Simone Boue. Dar de data aceasta sunt deschise librăriile de pe strada lui. În prima găsesc doar cărți noi, niciuna de-a lui, și un librar tânăr care nu l-a cunoscut pe Cioran.

Intru în următoarea, la Librairie Rieffel de la 15 și întreb, din nou, de Cioran. Da, librarul Adrien vorbește cu plăcere despre el. Nu l-a cunoscut, dar de la colegii lui știe că venea adeseori aici. Uneori cu Simone. Momentan nu are nicio carte de-a lui. De câte ori primește una, se vinde „instantaneu”. Are și o listă cu înscriși „în așteptare”. Regretă că nu are mai multe cărți, ar vinde oricâte, dar realitatea este că ele nu există pe piață. Nu înțelege de ce, pentru că vânzările ar fi încurajatoare pentru editură. Deși, dacă s-ar găsi carte nou tipărită, cititorii n-ar căuta-o în anticariate. Apoi, ne mărturisește Adrien, vin foarte mulți clienți turiști și întreabă despre el și despre cărțile lui. „Aproape zilnic, vin aici oameni interesați, atât francezi cât și români și caută adresa unde a locuit monsieur Cioran. Întreabă și de cărțile sale. Îmi pare rău să răspund că nu am. De câte ori primesc una, se vinde imediat”, ni se plânge Adrien. „Celor interesați însă de locuința sa, le explic că este un pic mai sus, la numărul 21. Desigur, este regretabil că nu are instalată o plăcuță care să identifice locul, dar fiind un scriitor român, țara dumneavoastră ar trebui să se ocupe sau o asociație a fanilor săi. Ar fi util, pentru că există un adevărat pelerinaj. Cititori ai săi au aflat de pe internet unde a locuit și vin aici să fotografieze casa. E oarecum frustrant ce se întâmplă, dar eu așa cred, că România ar trebui să se ocupe de această chestiune.”

Adrien

„Emil Cioran înseamnă fondul românesc, arhaic deci văietător, pus în formă (stilistic) franceză. Şi, astfel ambalat, a ajuns la celebritate reală. Nu sunt deloc originală răspunzând astfel, ci subscriu unei mai vechi şi laconice observaţii a lui Livius Ciocârlie”,
Marta Petreu | autoarea volumului „Cioran sau un trecut deocheat”

După ce autoritățile comuniste i-au retras cetățenia română, Cioran a rămas apatrid. Pentru că nici cetățenie franceză nu a cerut vreodată, omul fără patrie a trăit cu povara de a fi al tuturor și al nimănui.

Imediat după revoluție, tinerii filosofi români, oameni de cultură, îndrăgostiții de Cioran s-au pornit într-un pelerinaj haotic spre idolii lor exilați sau autoexilați în Occident. Așa s-a întâmplat și cu Cioran, și lor le datorăm mărturiile, interviurile, puține, pe care le avem cu el. Lor le datorăm faptul că i-am auzit vocea sau i-am văzut fața, mimica, gesturile. Că i-am ascultat gândurile. Și astfel îl putem păstra viu în memorie.

Omul

Îi mai datorăm asta și Friedgardei Thoma, femeia care a păstrat și ulterior publicat scrisorile lui Cioran și ale sale, care au însoțit povestea de dragoste dintre ei. Desigur, gestul de fi dat în vileag idila și, odată cu ea, micile slăbiciuni umane ale filosofului, i-a revoltat pe mulți. Editura Galimard, care s-a ocupat de opera lui Cioran chiar a refuzat publicarea lor. Cu toate astea, cartea nemțoicei nu i-a făcut prea mult rău lui Cioran. L-a umanizat, l-a adus printre oameni și a explicat câteva lucruri esențiale pentru înțelegerea destinului lui.

„Mărșăluind prin Paris”, își va aminti ea, „începe să-mi vorbească de zeci de nimicuri, de la chiria lui extrem de mică (la mansardă) și până la cearta lui cu proprietarul”. Continuă să pălăvrăgească despre salariile profesorilor și imigranții asiatici, despre cât de scumpe sunt restaurantele la Paris, și proaste. Friedgard realizează că trăiește un moment istoric atunci când la capătul celor 95 de trepte ajunge în mansarda lui Cioran. Descrie cu amănunte camera, covorul, bucătăria. Măsuța. Îl văd curățând fasolea păstăi pentru masa cu Friegard și, ca un român econom, grăbesc pasul când ajung prin față la Procope și trec fără să intru. Îmi voi petrece seara în cartierul lui Cioran, mâncând un corn din pungă, deasupra Senei.

„Cioran a devenit un mort inutilizabil pentru români. Cine mai are nevoie de Cioran la noi? În România, nu s-a publicat nimic nou din opera lui Cioran. În Franţa, s-au editat acum volume inedite ale scriitorului. Franţa face mai mult decât România pentru Cioran.”
Nicolae Manolescu | critic literar

Instituțional, România a bâjbâit și bâjbâie încă în relația cu acești „monștrii sacri” ai culturii din exil. În cazul lui Cioran, George Banu, critic de teatru și profesor la Sorbona, cerea, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea filosofului, ca pe Rue de l’Odéon, la numărul 21, să fie pusă o plăcuţă care să amintească de locul unde a creat acesta. Dorin Stănescu constata câțiva ani mai târziu că „nimeni nu a îmbrățișat ideea”: „Să mai fim noi, românii”, scria acesta, „în logica războiului rece cu Occidentul?” Se întreabă el: oamenii de cultură ai exilului încă sunt dușmanii poporului şi ai statului, trecuți pe o listă neagră? Şi aşa se poate explica de ce nicio autoritate a statului nu a luat iniţiativa de a pune o plăcuţă de marmură pe zidurile clădirii de pe rue L’Odéon, pe care să scrie că aici a locuit şi creat filosoful născut în România, Emil Cioran. Mă miră şi mai mult faptul că nici societatea civilă nu a făcut nimic în acest sens. O fi prea ocupată… Credeţi că va exista vreodată la Paris, pe rue L’Odéon, numărul 21, o plăcuţă care să vorbească despre Cioran?”

Cioran contemplând lumea în Grădinile Luxemburg

România și Cioran

Anul trecut s-a desfășurat un program special – sezonul România Franța. Pentru pregătirea participării României la acest program cultural comun, a fost înființat Comitetul de organizare format la nivel de secretar de stat și experți desemnați de către Administrația Prezidențială, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe alături de Ambasada României la Paris, Institutul Cultural Român, Ministerul Apărării Naționale și Secretariatul General al Guvernului. Multe instituții.

Comitetul de organizare a fost condus de comisarul desemnat al Sezonului. Comisarul Sezonului, Andrei Țărnea, a fost sprijinit în activitatea sa de o echipă formată dintr-un consiliu consultativ și referenți culturali, numiți prin Ordin al Ministrului Culturii. Ar fi fost o ocazie unică să se acționeze și în sensul consemnării pe harta Parisului a existenței lui Emil Cioran, nu doar a morții sale în cimitir.

„Nu s-a reușit”

Ambasada României în Franța a răspuns pentru revista Sinteza că acest lucru pur și simplu nu i-a stat în putință. „Ambasada României la Paris a întreprins demersuri, în repetate rânduri, pe lângă autoritățile franceze în vederea amplasării unei plăci pe imobilul din str. Odéon nr. 21, la mansarda căruia a locuit Emil Cioran. Cel puțin două astfel de inițiative, susținute de către Primăria Parisului și de către Primăria arondismentului 6, pe suprafața căruia se află imobilul, au întâmpinat opoziția asociației de proprietari ai imobilului. Or, cerința este în Franța ca amplasarea unei plăci să aibă acordul proprietarului/asociației de proprietari. Cel mai recent, în urmă cu un an, demersul Ambasadei, susținut de către Primăria arondismentului 6, a primit următorul răspuns din partea proprietarilor: asociația „nu intenționează să dea curs favorabil solicitării dvs. Prin urmare, nu este posibilă amplasarea unei plăcuțe pe fațada imobilului”.

Cât privește evenimentele dedicate acestuia în cadrul Sezonului, ambasada ne-a răspuns astfel: „Un proiect consacrat lui Cioran și inclus în programul Sezonului România-Franța a fost organizat de către actorul Laurent Schuh și asociația „Les Arts et Mouvants”: spectacolul bilingv „Moi, Emil & 1 Cioran” a avut loc în fața imobilului din strada Odéon nr. 21 la 8 aprilie 2019, urmat de o a doua reprezentație la sediul ICR Paris, la 9 aprilie.”

Reportajul integral poate fi citit pe site-ul Revistei Sinteza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s