În Sala Reduta de la muzeul Etnografic s-au întâmplat multe lucruri importante. Îi istorie, locul acesta a rămas ca un sanctuar al suferinței și-al marilor idei. Acolo se țineau întrunirile Dietei, dar tot acolo a avut loc și procesul Memorandiștilor.

Într-o seară de vară, în răcoarea din miezul zidurilor albe, aici e spectacol, dansează trupe de diferite etnii și din mai toate colțurile țării. Dau viață muzeului, așa cum se întâmpla adeseori. Spectacolele sunt organizate de Centrul de Conservare a Culturii Tradiționale și toate la un loc poartă o denumire un pic diferită de Untold, li se spune „Uniți prin tradiții”, nespuse și ele. Toți cântă și dansează frumos. Nici nu e de mirare că au încă ritmul în ei, viața la munte sau în satele Sucevei i-a obligat să nu uite nimic, bucuria cântului și jocului fac parte din rețeta lor de supraviețuire.

Dar și mai interesant este cum au reușit minoritățile pe cale de dispariție să-și regenereze tradițiile și să renască din cenușă. Dansurile armenești de la Gherla au impresionat sala. 15 tineri poate niciunul peste 20 de ani au dansat pe ritmurile unei muzici stranii, rareori auzită în sălile de spectacol. Esztegar Erika, lidera grupului, ne mărturisește că au recuperat cu greu, de la bătrâni dar și din imensitatea internetului cântece străvechi armenești și acorduri mai noi, au combinat totul și a ieșit o operă proprie lor, grupul de dansatori fiind și „coregraful” spectacolului.

„Totul a început acum patru ani, când ne-am zis: trebuie să refacem tradiția dansurilor armenești, nu putem să le lăsăm să dispară. Și am căutat tineri care să dorescă să facă asta. Printre armeni nu erau îndeajuns, dar am avut surpriza să vedem că vin să ne ajute prietenii noștri români și maghiari. Mulți dintre noi nu sunt armeni, dar au înțeles că e necesar și ni s-au alăturat. Ne întâlnim în fiecare weekend la sediul uniunii armenilor din Gherla, repetăm dansuri, ascultăm muzică și urmărim înregistrări de pe Youtube. De acolo am învățat pașii, ritmul, nu a avut cine să ne învețe. Apoi am căutat modele de costume tradiționale, am găsit tot pe internet, le-am listat și ne-am dus la croitoreasă. Am cerut să ne facă astfel costumele. Trebuie să vă spun că am introdus și o inovație, am scurtat fustele, pentru că ne încurcau la dans. A ieșit ce vedeți. Trupa noastră e ceva special. Deși nu toți sunt armeni, toți avem sentimentul că facem ceva ce trebuia făcut. Cândva, tot orașul Gherla era locuit de armeni. Acum mai suntem câțiva. Dar ce frumos ar fi să nu dispară cultura noastră. Dansăm împreună, mergem la spectacole prin toată țara, suntem mulțumiți de ce facem și ne place. Am devenit o familie.”

Știm cu toții că Muzeul Etnografic din Cluj a prins viață de câțiva ani încoace. Cum a făcut? E un secret simplu: o minte deschisă a deschis poarta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s