N-am să intru în amănunte, ele contează mai puțin și oricum le știți. La vizita unui personaj politic important, ritualul de partid arată la fel ca acum 25 de ani. Fete frumos îmbrăcate stau și tremură să-l salute primele pe Il Presidente, se cântă imnul, vin lăudătorii. Nu lipsesc discursurile lingușitoare, doar-doar or fi remarcați-promovați. Și nici blondele pe tocuri, modelul Elena Udrea. Ele chiar au fost remarcate.

Dar ce era de observat:

1. Traian Băsescu vrea să prezinte Mișcarea Populară (MP) ca pe un partid nou, diferit de PSD și PNL. Asta este strategia lui. Cu foarte puține șanse de reușită, evident. Oamenii sunt fie slabi, fie au mai făcut politică, fie invizibili, fie „inexistenți”. În fața acestui partid, TB pare Napoleon după Waterloo.

2. Consideră pe bună dreptate că MP ar trebui să ofere „încredere”. Pe fondul crizei de încredere, știe că acest capital ar trebui exploatat, ar fi mină de aur. Dar cu foști lideri după gratii… greu. Foarte greu.

3. Și-a fixat un obiectiv clar: unirea cu Republica Moldova. Iar fixarea unui obiectiv e un lucru bun, puțini oameni politici știu că așa se individualizează un partid și așa poți oferi motiv de mobilizare în interior, dar și în public. Îl și prezintă cu pricepere, dramatizând situația : „Până când vom accepta ce au hotărât doi criminali, Hitler și cu Stalin? Se poate face unirea prin votul parlamentelor!” Așadar, deși știe să prezinte un scop care să te împingă în față și să te justifice, obiectivul, pe fond, e greu de atins, ușor prea departe de viața cotidiană a românului și cam tardiv. După ’90 mergea mai bine.

4. Se prezintă pe sine ca fiind total dezinteresat în plan personal: „Nu vreau nimic pentru mine, am avut toate funcțiile până acum, nu mai vreau nimic. Dar vreau să continuăm proiectele începute”. Și sfârșește apoteotic: „Vreau să tragem națiunea încă un pas înainte”.

5. Adversarii lor sunt toți ceilalți, inclusiv „Iohannis = Grivco”. Spun că nu au alianțe, se prezintă ca fiind un partid mic și singur, singuri împotriva tuturor. Dar, convinși că vor învinge ca altădată: din mici, Traian Băsescu îi va face mari. Și vorbitorii își repetă acest lucru, autosugestionându-se.

Foto: Maria Ilinca Man

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s