Americanul rătăcitor

Părintele Sava, fost Stephen în New Orleans și funcționar la First Union Bank, s-a convertit la ortodoxie de la 17 ani și, de mai bine de zece ani, trăiește la o mănăstire din Carpați.

Părintele Sava de la Mănăstirea Oașa

Merge prin curtea Mănăstirii Oaşa în pas repezit cu dulama fluturând în urma lui. Seamănă cu o pasăre coborâtă întâmplător, să se odihnească un pic pe pământ. Ridică fruntea spre turla bisericii, barba roşcată i se răsfiră în vânt şi spune: Rândunelele, le vedeţi? sunt sute, vin aici, numai ele ştiu de ce, ne umplu curtea şi valea, iar în august pleacă din nou spre ţări mai calde… Şi la New Orleans erau rândunele.

Părintele Sava, fost Stephen în New Orleans şi funcţionar la First Union Bank, s-a convertit la ortodoxie la 17 ani şi, de mai bine de zece ani, trăieşte la o mănăstire din Munţii Carpaţi.

Stephen traversează Cartierul Francez şi vede, pentru a câta oară? House of Blues, pe frontispiciul căreia, locuitorii din New Orleans, oraşul lui, au scris cu mulţi ani în urmă, cu litere mari, negre, într-un arc de cerc: „In Blues We Trust”. Cam prea înalt şi cam prea subţire, roşcat şi purtând ochelari arată ca un fir de trestie de zahăr. Are 15 ani. Stephen învaţă la Liceul Catolic şi-n ultima vreme descoperise în bibliotecă nişte cărţi ciudate. Îl descoperise pe Dostoievski. Ajuns acasă, se retrage în camera lui şi citeşte ore în şir, de cele mai multe ori noaptea. Fraţii lui cutreieră străzile, hoinăresc pe faleză, în bătaia musonului, pe Bourbon Street, pe Peter Street, umblă prin cafenele şi-n portul fremătând de oameni, iar el citeşte dincolo de geamul de la etaj, cuprins de o altă febră. Febra sufletului.

Fericirea pentru mine este altceva decât plăcerea. Le-aş despărţi. Sunt fericit când fac ceva pentru ceilalţi, când mă implic şi fac bine în jur, când mă jertfesc. O mamă se jerfeşte pentru copiii ei, un medic pentru bolnavi, un zidar pentru zidirea lui. Asta înseamnă să laşi urme după tine

Părintele Sava de la Oaşa

Oraşul se îndepărta de el, nu-i mai vedea luminile revărsându-se peste Mississippi, nu mai auzea sunetele jazzului din stradă, nici mirosul de beignete de la Cafe du Monde nu mai ajungea la el. Pentru că Stephen din New Orleans era de câteva sute de pagini la Sankt Petersburg, iar frigul şi îndoiala îi intraseră deja în oase. Ce e bine şi ce e rău în lumea asta? Care este adevărata fericire? Care e calea cea dreaptă spre adevăr, spre Dumnezeu? Catolicismul sau ortodoxia? Ce ar trebui să facă el ca să afle?

Părinţii lui, americani proveniţi din familii de vechi catolici, au crezut că e o toană a copilului aflat în prag de adolescenţă, dar o să-i treacă. Nici el n-a mai arătat vreodată, pe faţă, cam ce gânduri nutreşte, ce frământări are şi ce dorinţe ascunde. Merge mai departe, după terminarea vacanţei, la liceu, dar continuă să citească pe ascuns cărţi ale lui Dostoievski şi cărţi despre Dostoievski. Îl tulbura spiritul, caracterul acestui om, forţa şi slăbiciunea, suferinţa şi ura, dragostea şi orgoliul, patima împinsă până la exaltare a personajelor, moartea şi renaşterea lor din forţe lăuntrice alimentate de o credinţă mai presus de înţelegerea lui. Luminile calde, străvezii ale oraşului-port, muzica şi apele line ale râului erau o normalitate care nu-l mai atrăgea. În timp ce se înstrăina sufleteşte de lumea lui, o alta îi lua locul în închipuire, una exotică, îndepărtată. Lumea Estului.

Articolul a fost publicat în Revistra SINTEZA. Clic aici pentru a-l citi integral!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s