Neînțeleșii

Farmacia „Van Gogh”

Un pictor alungat din oraș îi aduce, mai târziu, faimă și bani. Dar orașul nici azi nu crede în el. Într-un sat, răsculații dau foc castelului și-l lasă în ruină 170 de ani. Ca să-l salveze, un arhitect îl cumpără și-l reconstruiește singur. Un copil cioban coboară din munți și spune că îngerii i-au poruncit să construiască un pod peste marele râu. Locuitorii nu-l cred și-l pun să dea probe. Ciobanul trece probele și așa se face podul peste Rhon. Astăzi, nu mai este decât un ciot. Podul se oprește în mijlocul apei fără să mai ajungă la celălalt mal. Dovadă că neînțeleșii își continuă singurătatea și după moarte.

Van Gogh

A ajuns într-o iarnă la Arles, a pictat peste 200 de lucrări în doar 15 luni. Câmpurile, străzile, podurile, oamenii din Arles au intrat în istoria lumii datorită lui. Dar treizeci de cetățeni au semnat o petiție prin care i-au interzis să mai locuiască acolo, l-au alungat. Astăzi, casa în care a locuit nu mai există, iar podul pictat de el e o ruină năpădită de buruieni. Însă, la fiecare colț de stradă, se vând căni și plase de rafie cu chipul lui.

E o zi în care soarele arde răspicat, ca și cum vara aici ar fi infinită. Pe el l-a căutat Van Gogh când s-a pornit spre sud să caute lumină. Era însetat de ea, el, biet olandez crescut în umbra umedă a unui port nordic. Avea doar 35 de ani când a sosit în micuțul Arles. S-a așezat într-un hotel la început, apoi a închiriat o casă lângă malul Rhonului, în Piața Lamartine, la numărul 2, aproape de poarta de ieșire din oraș. Pentru că el a pictat-o în galben, i s-a spus „Casa galbenă”. Este însemnată pe toate hărțile și apare în toate pliantele. O poți căuta. Toată lumea te va îndruma spre ea, toți îți vor spune că e puțin mai încolo, în piațeta din față. O cauți mai departe, cei de la hotel îți spun că este exact în spate. La fel te îndrumă și băiatul de la magazinul de vinuri, de pe colț. Doar tu nu o vezi.

Începi să crezi că ești orb, până când un bătrân de la cafeneaua din piață îți spune adevărul: casa nu mai există, o cauți degeaba. A fost distrusă și n-a mai fost refăcută niciodată. Chiar pe locul acela, unde acum e banala cafenea, se ridica celebra „Casă galbenă” pictată de Van Gogh. În locul ei, pierdută pe trotuar, este o bucată de piatră pe care sunt scrise câteva cuvinte despre pictor și șederea lui acolo.

Adevărul este că oamenii locului nu l-au dorit pe Van Gogh prin preajmă. Îl invinuiau pentru certurile și scandalurile cu Paul Gauguin. În martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o petiție prin care artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă este închisă din ordinul poliției. Van Gogh decide să facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai 1889 se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Remy.

În Arles există o Fundație Van Gogh, implantată acolo de comunitatea internațională a artiștilor. Fundația bâjbâie în căutarea misiunii ei, face expoziții de fotografie sau grafică, găzduiește câteva lucrări neterminate și este mai mult închisă vizitării. Dar cineva de acolo iese la poartă și-n fața ușilor de garaje ne arată pe o hartă drumul spre Podul din Langlois, un pod pictat de Van Gogh cu obstinație și căruia i s-ar spune acum Podul lui Van Gogh.

Pornim spre capătul de Nord al orașului și întrebăm pe toată lumea. Cu greu aflăm că este situat în apropierea unei benzinării. Vânzătoarea de acolo ne trimite într-o direcție greșită, undeva în spatele unor blocuri, la trei minute de mers, dar ea recunoaște că n-a fost niciodată să-l vadă. N-a avut timp. Nici nu știe de ce ar trebui să o facă, a auzit că era podul unui pictor dar, de ce ar avea un pictor un pod, nu poate să ne spună.

Trecem prin spatele benzinăriei, pe un drum de pământ, vreo doi kilometri de mers pe jos, pe lângă malurile canalului și ajungem la o barieră. Un indicator prins de un colț de gard, acoperit de buruieni ne arată că suntem pe drumul bun. Mai găsim un indicator în spatele unui stâlp de curent electric și în sfârșit, zărim podul.

Silueta lui nu mai e galbenă, sau poate nu a fost niciodată, doar în mintea lui Van Gogh, acum e neagră, arsă de soare, are picioarele grele, putrede, sprijitite în bălării. Podul lui Van Gogh a rămas cu oasele căscate în aer, exact ca în pictura lui, dar este doar un schelet în paragină. Dincolo, pe mal, se vede casa podarului Langlois, după numele căruia i s-a spus inițial podului. Și ea părăsită. Chiparoșii nu mai sunt, nici femeile care spălau rufe. Nici căruțele și nici femeia cu umbrelă nu mai trece podul. Tablourile lui, toate sunt în altă parte decât la Arles.

Doi tineri pescuiesc pe lângă picioarele podului, caută peștii ultimelor zile de vacanță. Yanik are 17 ani și s-a născut în Arles. Nici el, nici prietenul lui nu știu de ce i se spune podului „Podul lui Van Gogh”, dar știe că a fost un pictor care are legătură cu asta. „Cred că era francez, ba nu, spaniol. Da, sigur era spaniol! A trăit aici, în oraș, și a murit de bătrânețe. Da, era bătrân și a murit”, ne explică Yanik ce știe el despre povestea lui Van Gogh.

Dacă te apuci să scotocești în măruntaiele orașului Arles, nu-l găsești pe Van Gogh. El bântuie doar boutique-rile de souvenir-uri cu chipul lui încrâncenat lipit pe căni sau plase de rafie făcute în China și-l poți cumpăra cu cinci euro bucata. Doar soarele imens e acolo, ca un ochi larg deschis spre pământ, gata să-l mistuie în flăcările lui.

A cumpărat castelul ca să-l salveze singur

Henry Brifaut a vrut să se facă artist, dar tatăl lui nu i-a dat voie. Era militar și avocat și dorea ca fiul lui să-i urmeze cariera. Așa a și făcut, iar mai târziu a ajuns institutor al copiilor regelui Belgiei. Dar Henry nu a uitat niciodată de pasiunea lui pentru arte, pentru sculptură și arhitectură. A învățat pe ascuns tot ce ar fi vrut să afle în școli, a fost un autodidact tenace. Cei din jurul lui nu înțelegeau ce vrea cu asta, ce urmărește. Dacă ești dascăl la curtea regelui, ce șanse ai să devii vreodată arhitect? Ce proiect poți avea tu?

Dar iată că, în 1966, la 61 de ani, Henry umblă prin Franța și descoperă o micuță localitate din apropierea Coastei de Azur, un sat de munte, Callian. Acolo, în mijlocul satului, ridicat pe o colină, în formă de spirală, ca o cochilie de melc, sta grămadă o ruină castel medieval. Fusese construit pe la 1038 de Ugo, un „prinț” de Callian, refăcut în stil renascentist de familia Grasse și apoi ars și distrus de revoluționari la 1792. Stăpânii lui de atunci au fost alungați și nimeni nu s-a încumetat mai apoi să-l locuiască. După 170 de ani de abandon, când totul nu mai era decât o ruină în care se jucau copiii și pășteau caprele, Henry hotărăște să ia el castelul și să-l refacă.

Autoritățile nu sunt dispuse să-l ajute, ba mai mult, spune René, un fost taximetrist, acum pensionar și ghid în Callian, a fost și tare mult șicanat de primăria care i-a interzis să facă modificări față de forma inițială a edificiului, iar la lucrări și la costuri n-a participat cu nimic. În 1967, Brifaut se apucă de lucru. El este și arhitectul și inginerul și sculptorul. Timp de zece ani muncește continuu și apoi termină castelul. Aproximativ 500 de sculpturi cu chipuri de oameni, animale și diverse creaturi au fost integrate în terasele și curțile interioare ale castelului, formând împreună un mediu vizionar. Sculptase, în sfârșit, iar expoziția lui era carne din carnea unui castel tot de el refăcut. Își împlinise visul.

Dar pentru că nu-l împărtășișe cu nimeni, nici măcar familia lui nu-l înțelesese, l-a închis între zidurile castelului. Henry Brifaut a murit în 1995, castelul a fost deschis spre vizitare o singură dată, două zile. Anne Marie spune că a apucat atunci să facă niște fotografii și mi le arată pe telefonul mobil. Nu știe nimic despre arhitect, deși l-a mai prins înainte să moară, dar el nu prea ieșea din castel. Nu avea prieteni în sat.

Podul de piatră s-a dărâmat și așa a rămas

Benezet a coborât într-o seară de pe munte să le spună ce i s-a întâmplat. Avea doisprezece ani și pretindea că i-au apărut în vis niște îngeri care, cu voci divine, i-au poruncit să construiască un pod peste Rhone, adică de aici, din Avignon până dincolo, în Franța. Oooo, au zis avignarzii, nici mai mult nici mai puțin decât un pod peste Rhone! Până atunci, trebuie spus, râul era trecut doar cu bărcile. Dar, tot ei au zis apoi: Bine, Benezet, dacă tu poți arunca un pietroi, uite ăsta, în apă, atunci te credem! Hai, să te vedem! Și Benezet a aruncat piatra în mijlocul apei. Acolo au decis să facă podul.

Benezet a început în 1177 construcția podului. Acesta a fost terminat în 1185 și avea peste 915 metri, cu 22 de arcade romane, un unghi drept pentru a atenua curenții de apă. Podul Saint-Benezet – cunoscut acum în întreaga lume ca Pont d’Avignon –, deși a avut inițial 22 de arcade, acum i-au rămas doar patru. În timp îi tot cădea câte un picior, dar era imediat refăcut. Dar de câteva secole încoace, podul a fost lăsat în ruină.

După aproape 1000 de ani, el stă oprit stingher în mijlocul apei, fără continuare spre celălat mal. El nici nu mai este un pod…

Pe Benezet l-au beatificat chiar atunci, are și o capelă, dar aici s-a oprit legenda și efectul ei. Probabil că dacă ar mai veni o dată Benezet să le spună avignarzilor că ar trebui să refacă podul, l-ar pune din nou să arunce pietroiul, de data asta până pe celălalt mal. Dar la singurul capăt rămas întreg al construcției, cel dinspre Avignon, au pus o gheretă unde se vând bilete pentru turiștii care vor să meargă pe podul care nu mai duce nicăieri.

Prin secolul 19 în jurul podului erau numeroase taverne unde se cânta și dansa, despre asta vorbește și celebrul cântecel de operetă, cântat de copii la școală: Sur le Pont d’Avignon…

quotes66„Van Gogh a fost un pictor francez, ba nu, spaniol, da, spaniol și a murit la bătrânețe!”
Yanik, 17 ani, din Arles

Acest articol a apărut în revista SINTEZA.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s