Observație despre ultimele alegeri

protest-cluj

Am să vă spun ce cred: deși n-am văzut până acum nicio analiză serioasă, profundă și obiectivă pe rezultatul alegerilor din România, am intuiția (iar intuiția mea este îndelung exersată de meserie) că a fost vorba de o revoluție în mentalitatea poporului român, o revoluție a valorilor lui, a comportamentului.Așa se explică votul din București-Constanța. De acolo nu sunt mulți plecați. Diaspora a fost doar un foc de artificii adiacent. Pe fond și pe tăcute s-a produs o evoluție în mintea oamenilor, care acum a ieșit la suprafață. Iar acesta este adevăratul câștig, nu e important numele candidaților invinși sau învingători ci încrederea pe care o dă o victorie în rândul celor care nu se credeau atât de mulți. În primul rând ei au conștientizat că nu sunt puțini și nici de neglijat. Ceva de genul: balena dormea iar când s-a trezit și a tras o coadă peste ochii lumii și-a dat seama cât de mare e și ce poate face! De balena asta vă povesteam când au avut loc mitingurile pro Roșia Montană. Atunci am bănuit că electoratul pasiv s-ar putea trezi.

P.S.: Aștept să văd dacă în continuare electoratul confirmă schimbarea din capul lui, atunci la următoarele alegeri n-ar trebui să mai apară Mazăre. E doar o părere, s-ar putea să n-am dreptate.

Anunțuri

Un gând despre “Observație despre ultimele alegeri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s