Cine să meargă la război?

razboiUn tânăr a scris o scrisoare zilele acestea în care spune că nu-și lasă el creierii prin războaie pentru țara care n-a făcut nimic pentru el: dacă e să meargă cineva la oaste, atunci să meargă profitorii!

Doamne ferește de un război, dar asta ar însemna falimentul definitiv, absolut al clasei politice românești! Reacțiile extrem de dure, pentru unii neașteptate, care nu au întârziat să vină după o aluzie a președintelui la chemare a rezerviștilor sub arme – Să mergă fiul lui Hrebenciuc, au zis românii, ginerele lui Băsescu și toate beizadelele care freacă Dorobanții! –, sunt relevante. Comentariile de pe internet arată ceea ce intuiam, simțeam, dar nu credeam că demonstrația poate veni atât de curând și de implacabil: că există un punct terminus, un finiș, dincolo de care vine plata!

Toată bătaia de joc față de oameni bănuiam că va avea un decont într-o zi, un punct în care se vor face socotelile, va veni nota de plată. Capătul haosului, ziua judecății de apoi, în variantă terestră. Dacă , în fața unui moment crucial, românii pot spune, acum, absolut îndreptățiți: cine a mâncat să se ducă să lupte, noi nu avem de ce!, atunci, ce altceva poate fi decât momentul acela? E clar că ai de-a face cu cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui popor și culmea, este de înțeles, perfect justificabil în cazul României.

Clasa politică, teribil de proastă, de slabă și coruptă pare să fi dus națiunea în pragul disoluției totale. Politicienii au trăit în iluzia că totul se poate, că orice se repară, că acum iau, dar nu se vede, că cineva va acoperi rănile țării, dar mai încolo, că mai e vreme. Dar n-a fost așa, și nu e așa. Prăpastia între ei și restul lumii s-a adâncit, iar acum se vor trezi pe insula lor, la Grivco sau la Golden Blitz sau în Dorobanți, dar singuri.

Peste trei milioane de români au plecat, ei au întors deja spatele țării.

Lor, România nu a avut nimic să le dea, resurse au fost doar pentru clicile de politicieni. Iar cei rămași acasă sunt acum plini de ură, de scârbă, nemotivați de nimic, e de înțeles să întoarcă și ei spatele unei chemări, cu sete. Ar fi palma pe care ei o dau, ultima.

Să ne rugăm să nu fie un război și cel mai probabil că nu vom ajunge acolo, dar momentul acesta ar trebui să ne trezească. Unii ar trebui să se dea cu capul de pereți. În fiecare colț de țară au lăsat mizerie, nu a rămas nimic neatins, nerupt în bucăți, neconfiscat, nemutilat. Vezi cum, în fiecare oraș, se ridică fiii, ginerii, cumnații, deputații, se ridică pe ruinele comunismului. Și el o boală intrată în oasele țării după un război.

De ce credeți că, după războaie, de regulă urmează revoluții? Pentru că ele sunt doar puseuri ale unor boli cronice, izbucniri precum febra sau puroiul, care la un moment dat țâșnește din răni. Războiul este punctul culminant al unei boli care exista, tăcută ea făcuse deja răul. Și ceea ce se întâmplă în Ucraina este tot rezultatul unei boli a sistemului, nu-i altceva decât convulsiile comunismului care n-a dat de tot în primire.

Articolul integral poate fi citit în Transilvania Reporter.

Fotocredit: independent.co.uk

Anunțuri

Un gând despre “Cine să meargă la război?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s